Pompierii au intervenit în această după-amiază la un accident rutier în Lugoj, pe strada Hezerișului. Șoferul unei mașini a rămas încarcerat, în urma impactului cu o camionetă.
În accident au fost implicate o camionetă, în care se aflau două persoane, și un autoturism în care se afla doar șoferul. În urma impactului, victima din mașină a rămas încarcerată. Aceasta a fost extrasă de echipajul de descarcerare și preluată de un echipaj medical pentru a fi transportată la spital. Celelalte două persoane implicate în accident nu au necesitat îngrijiri medicale.
Au intervenit la fața locului o autospecială de primă intervenție, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, 10 pompieri și un echipaj al Ambulanței.
Accident în Lugoj. Șoferul unei mașini a rămas încarcerat, în urma impactului cu o camionetă/FOTO
















































Comentarii prin facebook