Ce timişoreni îl vor vota pe Nicolae Robu şi care vor fi împotriva lui. Cine îi vor da un vot indirect, deşi nu vor asta

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Gata, s-a terminat şi campania electorală! Una atipică, desfăşurată în vreme de pandemie, dar nu voi face niciun comentariu asupra ei. Multe convingeri s-au sedimentat, iar unii ar spune că „les jeux sont faits” din acest moment. Nu este deloc aşa. Ziua votului este extrem de importantă şi contează extrem de mult mobilizarea partidelor şi a candidaţilor în această zi. Şi mai contează un lucru asupra căruia o să revin.

La Timişoara au intrat în cursa pentru scaunul de primar 15 candidaţi, dintre care doi sunt independenţi. Unii dintre aceştia cred în şansa lor, alţii vor să optimizeze scorul partidului din care fac parte, iar nu puţini sunt dintre cei care candidează doar ca să se afle în treabă. Dar e democraţie, iar spiritul olimpic spune că important e să participi, neprecizând nimic de ridicolul în care se bagă unii.  De subliniat un lucru care este încă neştiut de unii timişoreni şi anume că se votează doar într-un singur tur, graţie unei înţelegeri tacite între PSD şi PNL.

Şi trec acum la votul din Timişoara. Pe timişorenii care vor vota mâine i-aş grupa în trei mari categorii. Şi nu din punct de vedere al vârstei, studiilor, ocupaţiei etc., ci prin raportare faţă de actualul primar, Nicolae Robu.

Avem astfel o mare categorie de timişoreni care va vota mâine cu Robu. Cei care fac parte din ea sunt evident mulţumiţi de prestaţia primarului din primele două mandate. Şi asta din mai multe motive, astfel că o să-i împart în mai multe subcategorii.

Prima ar fi cei care spun că Robu „a mai făcut câte ceva”, Şi au dreptate. Astfel, în opt ani a realizat un pasaj, a lărgit două şi a semnat actele pentru un al patrulea, o investiţie privată. Din acest punct de vedere Timişoara în mod cert stă mai bine decât Fălticeniul! Apoi a lărgit şi refăcut mai multe drumuri, unele fiind chiar „aprofundate”. Respectiv, la câteva zile după ce s-a asfaltat o stradă, s-a spart din nou, fiindcă nu s-a introdus cine ştie ce cablu. Să mai amintesc de strada Lidia, care a fost spartă în urmă cu ceva ani, apoi asfaltată, iar acum din nou spartă? Ceea ce denotă o coordonare şi un profesionalism de mare excepţie la nivelul Direcţiei Tehnice din primărie, condusă de legendarul Culiţă Chiş, om pe care primarul şi l-ar fi dorit multiplicat.

S-au mai făcut, de exemplu, câteva parcări printre blocuri. E drept, nu ca la Cluj, digitalizate, supraetajate şi cu tot felul de facilităţi. Robu a ales modelul vintage, respectiv parcări de anii 60-70, adică un beton/asfalt turnat şi câteva linii trase cu var. Din păcate, lipsesc bătătoarele de covoare, cu care se împuşcau doi iepuri. Adică folosite pe post de poartă de fotbal, aceste parcări puteau ţine loc şi de terenuri de sport, că tot au fost promise de atâta timp şi lipsesc.

Alţi timişoreni l-ar vota pe Robu pentru că sunt convinşi că al treilea mandat ar fi mai cu noroc şi, poate, va face măcar o jumătate din ce a promis în primul mandat.

Îl vor vota pe Robu cei conservatori şi cu mentalităţi din perioada comunistă, mentalităţi care-i fac să voteze întotdeauna doar cu cei care sunt la putere.

Îl vor vota şi mulţi foşti şi actuali PSD-işti, care văd în Robu adevăratul continuator al valorilor USL-iste.

Vor pune ştampila pe Robu şi „marii patrioţi” ai Timişoarei care se vor opune astfel cu votul lor ocupării oraşului de un străin şi „grupurile de interese” din spatele lui.

Îl vor vota şi nostalgicii după lecturile cu baronul Munchhausen din copilărie şi adolescenţă, fiindcă acum îl au în carne şi oase. Nu mai discut de toţi cei cărora le plac fanfaronii şi clovnii.

Îl vor vota cei care nu sunt deranjaţi deloc atunci când prieteni din alte oraşe îi întreabă râzând ce le mai face primarul. De asemenea, cei care se mândresc că primarul lor e mai bun ca Messi şi Ronaldo la un loca, marcând Z.E.C.E. goluri pe meci. Apropos, de ce atunci când Emil Boc vorbeşte de metro la Cluj, toată lumea îl ia în serios, iar când Robu vorbeşte de acelaşi obiectiv în Timişoara, toată lumea se prăpădeşte de râs?

În Timişoara există şi destui interlopi, care au familii şi prieteni. Cu toţii îl vor vota pe Robu, fiindcă le-a permis să-şi extindă influenţa şi în cadrul primăriei.

Îl vor vota şi toţi incompetenţii şi fufele din oraş, fiindcă ştiu că doar aşa pot să promoveze în administraţie.

Îl vor vota cei care încă mai tânjesc la o fântână cântăreaţă cu mult sclipici pe ea.

În fine îl vor vota cei bucuroşi că drujba e la putere în Timişoara, că a dispărut Casa Muhle, că nu mai avem sport şi fotbal. Şi aş tot putea continua cu votanţii lui Robu, dovadă că sunt foarte mulţi.

A doua categorie o reprezintă cei cărora nu le place Robu şi nici nu sunt de acord cu cele de mai sus. Dar vor perpetua toate acestea fiindcă vor să voteze 13 din restul de 14 candidaţi. Repet, un singur tur, un singur glonţ. Ai ratat, aştepţi alţi patru ani. Indirect, voturile acestor alegători merg la Robu şi la „realizările” sale.

În fine, există o a treia categorie care va vota pentru un nou început în Timişoara, pentru o nouă „revoluţie”, pentru a ieşi din băltire. Asta înseamnă al 15-lea candidat. (Timişorenii sunt suficient de inteligenţi ca să ştie cine e, astfel încât nu-i dau numele.) Acesta va fi votat, în primul rând, de elita intelectuală şi universitară a Timişoarei. Va fi votat de acei timişoreni care nu se mai mulţumesc cu „merge şi aşa”. Mulţi dintre ei au fost în decembrie 89 pe străzile Timişoarei şi ştiu că acum e momentul pentru o mare schimbare. Pe ultima sută de metri, acestei a treia categorii li se pot alătura şi mulţi dintre cei pe care i-am pus la a doua categorie. Iar dacă aceştia conştientizează acest lucru, chiar se poate spune că „les jeux sont faits.”.

 

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

cetătean a spus: (septembrie 26th, 2020 at 09:15 )

Excelent scris dle. Ino! Ați radiografiatexact exact profilul electoratului timișorean. Mîine vom vedea cu adevărat cine sunt timișorenii. Cât despre votul uninominal ce să mai vorbim. Este legiferat pt. conservarea puterii locale. Indiferent de culoarea politică a ei!

arady a spus: (septembrie 26th, 2020 at 09:29 )

eleganta si trista analiza

obiectiv a spus: (septembrie 26th, 2020 at 10:14 )

da, din pacate sint multi ignoranti si chiar nu ma asteptam la asa ceva de la timisoreni, credeam totusi ca banatenii nu sint ca in restul tarii, adica multi dar prosti, din pacate, dar sper sa dovedim maine ca totusi …
PS: am vazut unul aici care scria ca robu a facut iulius mall, ce pretentii sa mai ai??? si totusi …

Radu a spus: (septembrie 26th, 2020 at 11:23 )

Corect articolul dar vreau sa adaug o parere personala.Eu cred ca tocmai alegerile intr-un singur tur ar fi o sansa pentru Dominic Fritz.Votantii PSD si ALDE in primul tur ar fi votat in majoritate pentru Robu in cel de-al doilea.Hai ca se poate !!!

rachia a spus: (septembrie 26th, 2020 at 11:37 )

multa lume scrie impotriva lui robu, culmea face ca au motive suficiente

Radu a spus: (septembrie 26th, 2020 at 11:38 )

Corect articolul dar cu o mica observatie.Tocmai alegerea intr-un singur
tur ar putea fi un avantaj pentru Dominic Fritz. Votantii PSD , ALDE si
PRO Romania in primul tur ar fi votat in majoritate cu Robu in cel de-al
doilea. Hai ca se poate !!!

Neoanon a spus: (septembrie 26th, 2020 at 20:30 )

Eu cred ca exista doi factori esentiali pentru care Robu e favorit azi cu o zi inainte, faptul ca Fritz, pentru multi, nu are CV convingator si al doilea faptul ca USR e catalogat de multi ca partid de tip neo-marxist, de hipsteri marxisti, pro-avort, pro-LGBT, inclusiv adoptii de copii de catre cuplurile homosexuale, a se vedea declaratiile lui Barna pe aceasta tema, si altele.
Etichete de care cu greu va scapa si probabil nici nu doreste. Asa ca multi vor merge la vot anti-Robu, multi anti-Fritz, nu se va vota pe proiecte, se va vota foarte mult ca sa nu castige celalalt. „Antipatia” mai mare va castiga alegerile astea. Eu am spus ca nu voi vota, nu ma reprezinta si nici nu mi-as dori sa ma reprezinte nici unul din cei doi cu sanse. Majoritatea va decide soarta orasului, pe stampila lor.

TMEUTM a spus: (septembrie 27th, 2020 at 10:02 )

Ce are Barna cu Fritz si cu Timisoara? Sunt unii oameni din USR care gandesc altfel, sunt convins ca nu e vorba de majoritate. Ma intreb, de ce pleaca romanii in Germania unde sunt multi LGBT, marxisti samd? De ce, daca sunt atat de traditionali? Nu foamea sau dorinta de a trai mai bine ii face sa mearga acolo? De ce va cumparati masini de la ei, daca ei sunt niste ciudati? De ce cumparati de la supermarketurile lor? Nu poti sa definesti o organizatie dupa cateva persoane. Da, probabil Barba, dar si altii, nu au ce cauta in USR. Poate o sa zboare. Asa cum au cazut multi PSDisti, PNlisti, vor da socoteala si cei care nu fac ce trebuie. Am mai scris si cu alta ocazie. Daca nu declari ceva, nu inseamna ca nu crezi. Chiar credeti ca toti din PSD, PNL, PMP sunt sfinti? Hai serios! Pana si Dragnea care mergea la biserica, se dadea un aparator al familiei traditionale, a incalcat mai multe porunci (sa nu zic si legi) decat poate chiar Barna insusi. Daca ceilalti erau sfinti, USR-ul nu mai exista. Sau cel putin nu avea sanse sa supravietuiasca decat cu o mica minoritate cu tot felul de ciudatenii pe cap. USR-ul s-a nascut din cauza incompetentei si faptului ca lucrurile in ROmania inca merg ca inainte de ’89: digitalizare spre 0. Spagi, invarteli si tot felul de contracte cu dedicatie. Pile, cunostinte, relatii incompetente puse directori sau impanzind statul pt a freca menta si a lua bani cat mai multi.
Pe Robu nu il votez din cel mai simplu motiv: se crede ca pe mosia lui in Timisoara: a facut ce a vrut, fara sa ii pese de cetateni la orice proiect. A impanzit primaria de oameni fara experienta si cu concursuri asa cum le stim. Mai are si legatura indirecta cu interlopi. Si sunt multe de spus. Omul traieste in trecut cu franturi de realitate actuala, dovada ca pensia se apropie, pe care i-as dori-o lunga, fara speciala, si cat mai aproape de cea minima, asa cum traiesc parintii si bunicii nostri.

TMEUTM a spus: (septembrie 27th, 2020 at 10:05 )

Mai ceva pt@Neoanon: Nu o avea Fritz CV, dar iti garantez ca echipa din spate e ani lumina in fata lui Robu. La Robu sunt studenti, pile, TNListi fara experienta, lingai. In echipa lui Fritz, daca te informai, sunt oameni care au avut joburi la privat, chiar facand ceva. Si-au facut experienta in privat. Crezi ca asta conteaza sau sa stai pe la partid de cand ai absolvit scoala si mereu in functii publice?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
De 15 ani, fără întrerupere, în luna octombrie, FILTM devine, pentru trei zile, locul de întâlnire pentru autori români și străini cu iubitorii de literatură din capitala Banatului. “Nou, pe toate fronturile” este tema celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. O temă care pornește de la lumea în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILMT) se întoarce săptămâna viitoare cu a XV-a ediţie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.