Administrația Robu mai lasă o ”surpriză” noii conduceri a primăriei, una în valoare de aproape două milioane de lei. Sunt lucrările care mai trebuie executate la reabilitarea podului Eroilor, majoritatea incluse suplimentar în proiect, și care nu se pot plăti din banii de la guvern cu care s-a efectuat restul investiției.
Compania Super Construct a depus o ofertă mai mică decât se estimase la demararea licitației, așa că va primi 1,69 milioane de lei pentru a amenaja trotuarele, pistele de biciclete, relocarea unei instalații de gaz și lucrări pentru iluminatul public.
”Surpriza” a fost explicată chiar de actualul primar, cel care a și gândit includerea unei noi piste speciale, pe sub pod
”Proiectul inițial nu cuprindea pista de biciclete de dedesubt. Prin urmare, noi am făcut am putut, ce ne-a permis legea, ca să pregătim culoarul pistei de biciclete și amenajarea malului în mod corespunzător. Nu s-au putut finaliza lucrărilor, pentru că în cadrul contractului inițial nu se puteau face din punct de vedere valoric și al tipologiei lucrărilor”, a declarat Nicolae Robu.
Comentarii prin facebook