Primii pacienți cu Covid-19 au fost transferați de la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara către Clinica de Recuperare Cardiovasculară din oraș. Acest spital a fost desemnat suport Covid în urmă cu două zile, printr-un Ordin al ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.
Au fost transferați trei pacienți deja, iar în următoarele ore urmează să mai fie transferați șapte, pentru a degreva activitatea Spitalului “Victor Babeș”.
Sunt 48 de paturi disponibile în Clinica de Recuperare Cardiovasculară, din care 12 sunt dotate cu oxigen. Spitalul funcționează ca secție externă a spitalului de la Pădurea Verde.
„Avem 48 de paturi în total, 12 la care avem și oxigen, și ne vor fi adresați pacienții de la Spitalul Victor Babeș după o prealabila evaluare a lor la Spitalul de Boli Infecțioase. Asta înseamnă că vom primi forme medii, dar nu severe, neavand anestezie-terapie intensivă. Încercăm să degrevăm Spitalul Victor Babeș, să ușurăm situația de acolo, prin internarea pacienților cu formă medie de boală”, spune doctorul Ovidiu Roșu, medic specialist boli infecțioase, coordonatorul unității.
În clinică vor fi tratați doar pacienții cu forme ușoare și medii de coronavirus, care vor fi evaluați la Spitalul „Victor Babeș”, după care vor fi transferați la spitalul suport.
„Este o gură nesperată de oxigen, care ne ajută încă două – trei săptămâni, dacă oamenii încep să respecte regulile de distanțare, de purtat masca și de igienă sanitară”, a declarat doctorul Cristian Oancea, managerul Spitalului “Victor Babeș”. În acest spital sunt internați 125 de pacienți cu Covid-19.
Comentarii prin facebook