Războiul declaraţiilor între PNL şi USR PLUS escaladează (şi) la Timişoara. Fritz dă ultimatum până luni seara, Nica cere răbdare

Dominic Fritz si Alin Nica

Dominic Fritz si Alin Nica

Reacţiile la negocierile eșuate dintre PNL şi USR PLUS nu au încetat nici după declarațiile date de liderii acestora, la ieșirea de la discuții. Dominic Fritz le-a dat liberalilor un ultimatum, vorbind de o alternativă cu PSD sau Pro România. Alin Nica a reacţionat, vorbind de nerăbadrea unor membri USR PLUS de-a ocupa funcţii cât mai repede.

În cadrul unei conferințe de presă organizată după eşecul negocierilor între PNL şi USR PLUS, am avut un Dominic Fritz nervos, așa cum nu eram obișnuiți să îl vedem. Dezamăgit de mersul negocierilor, Fritz a atacat atitudinea liberalilor, care ar fi un rezultat probabil al luptelor politice bucureștene, catalogate ca fiind ”o mizerie” care nu are loc la Timișoara. Primarul ales al Timișoarei mai speră încă la o reacție pozitivă, dar mai subliniază că în urma negocierilor a descoperit că mai sunt în PNL oameni politici care nu şi-au schimbat mentalitatea, una pentru care partidul a și pierdut alegerile locale.

El a cerut un răspuns ultimativ, până luni seara, din partea PNL, în caz contrar el admite chiar și o discuție cu alte formațiuni politice.

”Eu am spus că pâna luni seara vreau să ştiu foarte clar dacă da sau nu, dacă PNL, sub conducerea lui Nica vrea sa faca o majoritate cu noi în Consiliul Local și Consiliul Județean. Dacă după momentul de luni seara ei revin și zic că nu vor, o să trebuiască să analizez alte opțiuni. Chiar sunt curios la ce se gândește domnul Nica, cu cine vrea să facă o majoritate, care sunt alte opțiuni. Eu încă sunt încrezător că putem ajunge la o concluzie, dar de astăzi noi trebuie să fim şi mai atenți. Trebuie să văd, încă nu vreau să mă gândesc la alte opțiuni, dar noi astăzi am fi fost gata să semnăm, aveam și pixul scos. Aici e un joc politic așa de bizar că mi-e foarte greu să îl înțeleg. În momentul ăsta cheia este în mâinile domnului Nica dacă vrea ca PSD sau Pro România să facă parte din guvernare. El este singurul om care decide. Ce fac eu? Asta pot să spun abia când știu răspunsul lui. O să încep să vorbesc cu toți cei care au fost votați de timișoreni, inclusiv cu consilierii care fac parte din PSD și Pro România. O să analizez situația luni seara”, a declarat Dominic Fritz.

De cealaltă parte, Alin Nica reacționează și spune că Fritz e presat de colegii de partid care vor funcții. Liderul PNL Timiş nu putea rămâne indiferent după ce a vizionat conferința de presă ținută de Dominic Fritz, transmisă live pe internet. El a condamnat ferm lansarea de ultimatumuri.

Nica insistă în continuare că, de fapt, cei de la USR PLUS ar urmări funcții şi vrea amânarea discuțiilor cu o săptămână. Aici apare din nou o problemă, Nica vorbește de o săptămână, Fritz de amânarea până după alegerile parlamentare.

”Mă întristează să văd cum frustrarea și imaturitatea politică minează o relație de colaborare care ar putea aduce beneficii Timișoarei și întregului județ Timiș. Deși sunt conștient că majoritatea partenerilor de discuții de la USR PLUS sunt lipsiți de experiență în administrația publică, mărturisesc că a fost o surpriză neplăcută pentru mine să observ că partenerii noștri au abandonat negocierile când am cerut să amânăm cu o săptămână discuția despre funcții. Am considerat că este mai important să semnăm azi protocolul legat de programul comun de guvernare locală, care nu conținea nici o prevedere legată de funcții. Am fost refuzat”, spune Nica, într-o postare pe Facebook.

Liderul PNL speră că lansarea unui ultimatum nu este ceva care îl caracterizează pe cel care era singurul invitat ”extern” al său la ceremonia de depunere a jurământului pentru funcția de președinte al CJT, el reacționând la presiunea colegilor care doresc funcții imediat.

”Reacția lui Dominic Fritz a fost de părăsire a negocierilor și de acordare a unui ultimatum. Îl apreciez pe Dominic și presupun că are această abordare care nu îl caracterizează sub presiunea colegilor care doresc urgentarea unui protocol de colaborare, astfel încât să obțină cu orice preț numirile dorite”, a mai scris Alin Nica.

El vrea să pară maleabil și spune că ”are răbdare”

“Nefinalizarea temporară a negocierilor între cele două formațiuni nu schimbă deloc hotărârea noastră de a nu face nici un fel de alianță cu PSD. Avem răbdare cu partenerii noștri și sunt convins că rațiunea și interesul oamenilor va prevala. Așa cum am afirmat în repetate rânduri, inclusiv la întâlnirea cu reprezentanții USR PLUS, noi, Partidul Național Liberal, suntem interesați de o colaborare pe termen lung, pe proiecte concrete, în vederea dezvoltării Timișului și a Timișoarei (…) Da, putem discuta și despre funcțiile de viceprimar și de vicepreședinte, dar nu acestea au fost, în opinia noastră, a celor de la PNL, principalul obiectiv al întâlnirilor. Timișorenii nu au dat un vot pentru ca PNL și USR PLUS, câștigătorii alegerilor locale, să înceapă din primul moment să își împartă funcțiile administrative”, a mai subliniat liderul liberal.

El vede în întâlnirea de azi și “reacția nervoasă a partenerilor noștri, o mișcare de etapă în cadrul unor negocieri ce nădăjduiesc să se finalizeze cu un rezultat pozitiv”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Kroko a spus: (octombrie 22nd, 2020 at 19:57 )

Deci asta era USR+PSD egal LOVE !!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara

Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7

Etapa a IX-a din C7 a fost echilibrată, vizitatorii și amfitrionii împărâind punctele, cu două victorii de fiecare parte și două remize. Ghiroda vine cu puncte din deplasare, Poli II obține în sfârșit a doua victorie din campionat, în timp ce Șagul a pierdut, contrar cursului jocului la Cermei. Rezultate, marcatori, clasament: CSU Alba Iulia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.