Spitalul Victor Babeș Timișoara: tratament inovator pentru SARS-Cov2

La Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara se folosește un tratament inovator împotriva Covid 19. Doctorii au inclus în lista schemelor de tratament pentru bolnavii infectați cu SARS-Cov2 un medicament folosit până acum în tratarea inflamațiilor generale cronice, îndeosebi a artritei reumatoide.
Doctorii folosesc pentru tratarea SARS-Cov2 anticorpi monoclonali anti-receptor Interleukină 6. Sunt studii care demonstrează că acest tratament ar reduce nevoia de ventilație mecanică la pacienții infectați cu SARS COV 2 care au fost diagnosticați cu pneumonie. Anticorpii monoclonali imită anticorpii generați de organismul uman pentru a lupta împotriva infecțiilor, iar Interleukina 6 este o proteină produsă de celulele imune ale organismului. În urma administrării tratamentului s-a constatat că în cazul pacienților cu forme moderate și severe de boală a existat o îmbunătățire a stării de sănătate. Tratamentul se administrează în patru doze, la un interval de opt ore, pe cale intravenoasă, în diluție de ser fiziologic.

„Avantajul este că poate fi administrat pe secție și nu este nevoie ca pacientul să fie transferat în Terapie Intensivă, cum este în cazul plasmei sau al Remdesivirului, și atunci se degrevează Secția de Terapie Intensiva de aceste cazuri”, spune conf. dr. Voichița Lăzureanu, coordonator Compartiment Terapie Intensivă Boli Infecțioase, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

Cu cât a fost administrat mai repede în evoluția bolii, cu atât eficiența a fost mai mare, transmit doctorii de pe frontul Covid din Timișoara. Aproape 100 de pacienți infectați cu noul coronavirus, internati in Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara, au beneficiat până acum de administrarea de anticorpi monoclonali anti-receptor Interleukina 6.

„La pacienții critici, în fază terminală, există foarte puțină medicație și doar împreună cu plasma, cu Remdesivirul, cu hemodiafiltrare sau împreună cu ventilația mecanică și chiar cu instalarea unui plămân artificial mai poate să funcționeze”, spune conf. dr. Voichița Lăzureanu, coordonator Compartiment Terapie Intensivă Boli Infecțioase, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Direcția PLMSTF și Culiță Chiș rămân deocamdată în primărie. Proiectul desființării a picat la vot în CLT

Doar 9 voturi pentru a adunat propunerea conducerii Primăriei Timișoara de desființare a Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF). Vorbim despre direcția inventată, în principal, pentru a oferi un post de șef pentru concediatul Culiță Chiș, dar care devenise un fel de ”batalion disciplinar”, așa cum spuneau funcționarii transferați acolo...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția PLMSTF și Culiță Chiș rămân deocamdată în primărie. Proiectul desființării a picat la vot în CLT
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

ISHO

Sport vezi arhiva Sport

E timpul revanșei! Rugbiștii joacă finala Cupei României cu echipa în fața căreia a pierdut de patru ori în acest sezon

Rugbiștii Timișoarei au plecat astăzi spre București pentru finala Cupei României. Meciul pentru trofeu va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 12.00 și va fi transmis în direct de TVR Sport. Alb-violeții vor întâlni CSM Știința Baia Mare, la stadionul Arcul de Triumf. Este reeditarea finalei de campionat, din septembrie, când maramureșenii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E timpul revanșei! Rugbiștii joacă finala Cupei României cu echipa în fața căreia a pierdut de patru ori în acest sezon

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Ilie Vlaicu, director Aquatim: Timișul nu e în pericol să rămână fără apă, aici nu poate avea loc un episod Paltinu

Subiectul car tulbură apele politice și vorbește despre demisii și demiteri la cel mai înalt, golirea lacului Paltinu și lăsarea fără apă a două județe și 100.000 de oameni, nu e ceva ce ar putea avea loc în Timiș, spune Ilie Vlaicu, directorul societății de apă și canal Aquatim, una dintre cele mai performante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Vlaicu, director Aquatim: Timișul nu e în pericol să rămână fără apă, aici nu poate avea loc un episod Paltinu

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subiectul car tulbură apele politice și vorbește despre demisii și demiteri la cel mai înalt, golirea lacului Paltinu și lăsarea fără apă a două județe și 100.000 de oameni, nu e ceva ce ar putea avea loc în Timiș, spune Ilie Vlaicu, directorul societății de apă și canal Aquatim, una dintre cele mai performante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Vlaicu, director Aquatim: Timișul nu e în pericol să rămână fără apă, aici nu poate avea loc un episod Paltinu
Doar 9 voturi pentru a adunat propunerea conducerii Primăriei Timișoara de desființare a Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF). Vorbim despre direcția inventată, în principal, pentru a oferi un post de șef pentru concediatul Culiță Chiș, dar care devenise un fel de ”batalion disciplinar”, așa cum spuneau funcționarii transferați acolo...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția PLMSTF și Culiță Chiș rămân deocamdată în primărie. Proiectul desființării a picat la vot în CLT
Consiliul Local Timișoara nu va mai putea vota propunerea administrației pentru nivelul taxelor și impozitelor pe anul viitor. Aceasta… pe motive de guvernul Bolojan, care a decis deja să pună pe steroizi valoarea cu care ne vor taxa primăriile, nu doar cea din Timișoara, de anul viitor. Cert este că Primăria Timișoara stabilise și publicase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul dă peste cap planurile Primăriei! Taxele gândite de municipalitate, crescute mai mult după ce au fost majorate de decizia Executivului
Proiectul de instalare a insulelor ecologice digitalizate, celebrele tomberoane inteligente, care preiau gunoaiele de la populație, pe fracții, pe baza unor cartele, a ajuns la finalul implementării finanțării europene din PNRR. Iar cei ce se ocupă de noul sistem au tras concluzii și au găsit și vinovați pentru că nu a mers totul cum trebuie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine e vinovat pentru nereușita momentană și parțială a proiectului insulelor ecologice pentru deșeuri: Mașinile parcate lângă acestea și graba locatarilor
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş Alin Popoviciu a rămas fără permis de conducere, pentru o perioadă de 90 de zile. Acest lucru s-a întâmplat după ce a fost prins de poliţiştii rutieri conducând maşina peste limita legală de viteză. Începând chiar de astăzi, Alin Popoviciu a rămas fără permis de conducere, pentru o perioadă de trei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămas fără permis, Alin Popoviciu a devenit pieton în timpul liber. La slujbă are şofer
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL) și Centrul Multimedia, în colaborare cu Alianța de Universități Europene E³UDRES², beneficiind de sprijinul IEEE Education Romania și al proiectelor Accelerate Future HEI și Erasmus+ LECTURE a găzduit cea de-a X-a ediție a workshop-ului internațional Competențe Digitale 2025: Dezvoltarea competențelor digitale pentru reziliență, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 1000 de participanți la a X-a ediție a unui workshop internațional important la UPT
Rugbiștii Timișoarei au plecat astăzi spre București pentru finala Cupei României. Meciul pentru trofeu va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 12.00 și va fi transmis în direct de TVR Sport. Alb-violeții vor întâlni CSM Știința Baia Mare, la stadionul Arcul de Triumf. Este reeditarea finalei de campionat, din septembrie, când maramureșenii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E timpul revanșei! Rugbiștii joacă finala Cupei României cu echipa în fața căreia a pierdut de patru ori în acest sezon
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a depus joi, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, jurământul de credinţă pentru obţinerea cetăţeniei române. Primul demers în acest sens l-a făcut pe 4 iulie 2024. Pe 13 noiembrie, Dominic Fritz, care este şi cetăţean german, a trecut proba de interviu şi a primit aviz pozitiv pentru obţinerea cetăţeniei române....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit oficial cetăţean român: “Ce imens privilegiu să-mi fi putut alege iubirea pentru această țară”
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar, și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, partener, lansează pentru anul 2026 o nouă serie de cursuri de formare profesională gratuite, oferite prin Proiectul „Rețea de Succes: Stimularea ocupării forței de muncă la nivelul județului Timiș”. Proiectul vizează activarea și îmbunătățirea accesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT oferă oportunități de formare profesională prin Proiectul „Rețea de Succes”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.