Recomandări electorale din experiența proprie, de la Grindeanu pentru PNL: Cine vrea puterea absolută nu ajunge bine

sorin grindeanu

sorin grindeanu

Sorin Grindeanu, fostul șef al social-democraților timișeni și actual prim-vicepreședinte al PSD la nivel național le dă sfaturi electorale celor de la PNL Timiș: faceți majorități cu cei de la USR PLUS pentru că pierdeți permanent electorat. Dorința lui Alin Nica de a avea puterea absolută strică procentul pe care liberalii îl vor obține la alegerile generale din decembrie.

Admițând greșelile pe care Partidul Social Democrat le-a făcut în anii precedenți, Grindeanu le aduce aminte celor de la PNL Timiș că oricine dorește puterea absolută nu ajung la rezultate prea bune.

Avem localități carantinate, avem printre cele mai mari rate de infectare din România, iar ei aruncă vina una pe alți. Noi acum vorbim din postura de opozanți, și așa vom rămâne. Dacă nu sunt în stare să rezolve problema, le dam și sediu și know how, doar din dorința de a se termina acest circ, la care asistăm de două luni. PNL va pierde zilnic și pierde electorat. Nica vrea doar putere absolută la CJT. Experiența noastră ne arată că cei care vor toată puterea nu ajung bine. Vine postul Crăciunului și le recomand să fie mai smeriți. La Timiș văd că s-a schimbat doar șeful la PNL, metehnele au rămas aceleași. E un apel din partea noastră să constituie cât mai repede majoritate și să guverneze„, afirmă Grindeanu.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Reos a spus: (noiembrie 23rd, 2020 at 17:10 )

Domnul Grindeanu așa numitul Bănățean cea ce sigur nu este ,dar ce este un nesimțit fără limite cu mintea scurtă!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Joc bun, rezultat mincinos. Poli pierde primul amical din Austra, în fața prim-divizionarei din Arabia Saudită, Al-Riyadh SC

Politehnica Timișoara a susținut astăzi prima partidă de verificare din cantonamentul austriac. Adversarul, unul de calibru, Al-Riyadh SC, echipă prim-divizionară din Arabia Saudită, la care încă este legitimat și Enes Sali, fost jucător la Viitorul Constanța și cel mai tânăr internațional român din istorie. Prima repriză a fost dominată de alb-violeți, care au construit cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joc bun, rezultat mincinos. Poli pierde primul amical din Austra, în fața prim-divizionarei din Arabia Saudită, Al-Riyadh SC
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Ruben Laţcău anunţă că, în luna august Societatea de Tranpsort Public Timişoara (STPT) va demara operațiunile pentru frezarea liniilor de tramvai. Aceste intervenţii vor reduce vibrațiile și zgomotul, care îi afectează atât pe călători, cât și pe cei care locuiesc în apropierea liniilor. După ce în luna aprilie STPT a testat un echipament special...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT începe în luna august frezarea liniilor de tramvai. Operațiunile vor reduce vibrațiile și zgomotul
Politehnica Timișoara a susținut astăzi prima partidă de verificare din cantonamentul austriac. Adversarul, unul de calibru, Al-Riyadh SC, echipă prim-divizionară din Arabia Saudită, la care încă este legitimat și Enes Sali, fost jucător la Viitorul Constanța și cel mai tânăr internațional român din istorie. Prima repriză a fost dominată de alb-violeți, care au construit cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joc bun, rezultat mincinos. Poli pierde primul amical din Austra, în fața prim-divizionarei din Arabia Saudită, Al-Riyadh SC
Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Așa cum era de așteptat, nu a durat deloc mult timp ca propunerea lansată de Consiliul Județean Timiș pentru oferirea unui teren alternativ pentru mutarea sălilor de jocuri din Timișoara să primească un răspuns din partea Primăriei. De această dată nu a venit de la Ruben Lațcău, ca de cele mai multe ori, ci de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacția Primăriei Timișoara la propunerea unui teren de la CJT pentru jocurile de noroc a venit de la viceprimarul Romocean și e legată de PSD
Ce spui de un weekend în care găsești, în același loc, activități pentru întreaga familie? Filme în aer liber, activități interactive pentru cei mici, dar și o atmosferă plină de emoție la difuzarea meciurilor din Campionatul Mondial de Fotbal, toate într-un singur loc, la Iulius Town. Mai mult, weekendul acesta te bucuri de surprize la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un weekend cât un festival, la Iulius Town: filme în aer liber, meciuri de fotbal și campanie fulger cu premii
În urma dezbaterii furtunoase de joi seara, pe tema mutării sălilor de jocuri de noroc pe strada Sulina, Alfred Simonis, șeful CJT, propune o alternativă la acest proiect. Este un teren de cinci hectare lângă Centura Nord de ocolire a Timișoarei, astfel vor fi scoasă din oraș acest tip de distracție. Alfred Simonis le da...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție alternativă de la Consiliul Județean Timiș pentru Primăria Timișoara. Cinci hectare în afara orașului pentru păcănele
Municipalitatea timișoreană a semnat contractul pentru execuția lucrărilor la viitoarea linie de tramvai care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul. Investiția va extinde rețeaua de transport public cu peste 1,3 kilometri de linie dublă de tramvai și va crea o legătură directă între Gara de Nord, Pasajul Solventul și Calea Bogdăneștilor....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru realizarea noii linii de tramvai de pe strada Gării
Polițiștii locali au aplicat 158 sancțiuni contravenționale, unor asociaţii de proprietari, valoarea lor ridicându-se la 172.200 lei. Sacţiunile au fost date pentru clădiri degradate, nemenținerea curățeniei sau lucrări fără autorizație. Polițiștii locali acționează pentru respectarea prevederilor legale atât de către persoanele fizice, cât și de către cele juridice, din această ultimă categorie făcând parte și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi asociațiile de proprietari au intrat în vizorul Poliţiei Locale. 158 sancțiuni aplicate pentru diverse locruri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.