Se întrerupe furnizarea apei reci la Moșnița

Aquatim

Aquatim

Primăria Moșnița a transmis Aquatim o nouă solicitare de întrerupere a apei, pentru data de 2 noiembrie, în vederea continuării lucrărilor de conectare a unei noi gospodării de apă la rețea.

Investiția este a Primăriei Moșnița și este menită să asigure o presiune și un debit corespunzătoare pentru locuitorii zonei aflată în continuă dezvoltare.

Astfel, luni, 2 noiembrie, respectiv marți, 3 noiembrie, între orele 9-14, apa va fi sistată în Moșnița Nouă, pe următoarele străzi: Berlin, Doamnei, Monica, Păcii, Liniștei, Arlechino, Zimand, Călimani, Ciucaș, Fecioarei, Bucegi, Carpați, Bâlea, Primăriei, Dumitru Cristea, Vășiug, Surduc, Vidraru, Sânziana.

De asemenea nu vor avea apă următoarele societăți comerciale: Lidl, Penny, Valery, Aninoasa.

În zona de locuit, situată între drumul județean DJ 592 și Drumul Boilor (Moșnița Nouă), cât și în întreaga localitate Moșnița Veche, în acest interval de timp, presiunea va fi scăzută.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt rugați să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho timisoara

Cele mai citite articole


Aconnect - Digitalizam Romania

Administratie vezi arhiva Administratie

Catargele cu steag de la Catedrală și de pe Bulevardul Michelangelo, în pericol de a fi date jos

Culiță Chiș va fi cel care, aproape sigur, va suferi ”daune”, după problema catargelor amplasate fără autorizație de construcție în marile intersecții din Timișoara. Pentru trei dintre acestea lucrurile se mai pot salva, dar în alte trei cazuri, inclusiv cel de la Catedrala Mitropolitană, termenul de intrare în legalitate a expirat. Primarul Fritz spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catargele cu steag de la Catedrală și de pe Bulevardul Michelangelo, în pericol de a fi date jos
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town Winter Sale
Iulius Town Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Voleibaliștii de la Universitatea încep campania în Cupă

Începând de joi, 28 ianuarie, până duminică, 31 ianuarie, la Cluj-Napoca se va disputa turneul Cupei României la volei masculin. Universitatea de Vest Timișoara va închide partidele din primul tur cu un meci contra Știința București. Din cauza pandemiei de coronavirus s-a renunțat la disputarea tradițională, cu partide tur-retur, a meciurilor din prima și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Voleibaliștii de la Universitatea încep campania în Cupă
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Noile prevederi din domeniul legislației muncii, dezbătute la CCIA Timiș

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş și Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, sub egida Instituţiei Prefectului Judeţul Timiş, organizează în data de 16 februarie 2021, ora 10, un seminar de instruire a angajatorilor privind modul concret în care trebuie aplicate noile acte normative intrate în vigoare în 2021. Vor fi abordate următoarele teme: Modificări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noile prevederi din domeniul legislației muncii, dezbătute la CCIA Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ministerul Sănătății lansează o broșură plină de informații utile cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, pentru a veni în sprijinul medicilor de familie și a medicilor curanți. Broșura include răspunsuri la peste 30 de întrebări primite din partea medicilor, inclusiv cu privire la eficiența vaccinului, siguranța vaccinării pentru persoanele cu boli cronice, autoimune sau cancer...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai frecvente întrebări ale medicilor cu privire la vaccinare își găsesc răspuns în broșura lansată de Ministerul Sănătății
Adunarea Generală a Asociației Române a Apei și-a ales miercuri, prin votul majorității membrilor săi, noul președinte, în persoana dr. ing. Ilie Vlaicu, directorul general al companiei de apă Aquatim S.A. din Timișoara. Numirea în această funcție este o recunoaștere și o apreciere a rezultatelor obținute de către Ilie Vlaicu în ultimii opt ani, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim, este noul președinte al Asociației Române a Apei
Culiță Chiș va fi cel care, aproape sigur, va suferi ”daune”, după problema catargelor amplasate fără autorizație de construcție în marile intersecții din Timișoara. Pentru trei dintre acestea lucrurile se mai pot salva, dar în alte trei cazuri, inclusiv cel de la Catedrala Mitropolitană, termenul de intrare în legalitate a expirat. Primarul Fritz spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catargele cu steag de la Catedrală și de pe Bulevardul Michelangelo, în pericol de a fi date jos
Primăria Timișoara ar putea înălța trecerile de pietoni, special pentru a-i proteja pe aceștia dar și pe bicicliști. Ideea a fost lansată de primarul Dominic Fritz după ce mai multe accidente, inclusiv unul miercuri, au avut loc în orașul de pe Bega. Măsurile nu se opresc aici, se dorește și o mai bună semnalizare, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz vrea înălțarea trecerilor de pietoni la nivelul trotuarului, supraluminarea și semnalizarea mai bună a acestora
În judeţul Timiş există astăzi nouă focare de coronavirus aflate în supraveghere epidemiologică, transmite Direcţia de Sănătate Publică. Un nou focar a izbucnit la Căminul privat pentru persoane vârstnice din comuna Șag, unde sunt 31 de cazuri confirmate. Focarele active sunt la: CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ SINERSIG– 32 cazuri confirmate –  Focar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nou focar de coronavirus în Timiș. Unde a apărut
De la ultima raportare, la nivel naţional au fost infectate cu Sars-Cov-2 alte 2.901 de persoane, fiind efectuate doar 24.726 de teste RT-PCR şi  6.568 de teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 989 pacienţi. Până astăzi, 28 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 721.513 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanţ coronavirus. 2.901 de infectări şi 90 de decese, în ultimele 24 de ore. Numărul pacienţilor internaţi la ATI a scăzut la sub o mie
Viceprimarul Cosmin Tabără, care are în coordonare activitatea Poliției Locale, a mers ieri la instituție însoțit de consilierul local Simion Moșiu, pentru a vedea mersul lucrurilor. Reprezentanții Primăriei Timișoara au dorit să vadă, la sediul de pe str. Avram Imbroane, care sunt problemele cu care se confruntă polițiștii locali, să afle de la conducerea Direcției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Cosmin Tabără s-a pus la curent cu problemele de la Poliția Locală
Top