Ultimii consilieri județeni au depus jurământul. Au fost stabilite comisiile de specialitate ale instituției

Consiliul Județean Timiș este de marți în formulă completă, după ce un număr de cinci supleanți au depus jurământul în locul colegilor care au renunțat la această demnitate. De asemenea, noii aleși s-au împărțit pe comisii, iar acum se pot apuca de lucru.

Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara a găzduit prima ședință ”pe bune” a Consiliului Județean, ales în urma scrutinului de acum trei săptămâni. În  cadrul acesteia au depus jurământul un număr de cinci consilieri care erau supleanți,  Andrei Cotețiu și Cosmin Lazăr, de la PNL, Elena Micicoi și Vasile Moruș, de la Pro România și Zoltan Nemeth de la USR PLUS, ei înlocuindu-i pe Nicolae Bitea și Ligius Buboi, de la PNL, Adrian Pau și Nicolae Birău, de la Pro România, respectiv Raoul Trifan, de la USR PLUS.

Ulterior, odată componența finalizată, s-a trecut la stabilirea componenței și a conducerii celor șapte comisii ale CJT. Pentru buna desfășurare a activității consiliilor județene, legea prevede constituirea unor comisii de specialitate care sa dezbată, să analizeze și să avizeze proiectele de hotărâri care urmează a fi dezbătute în plen.

La nivelul CJ Timiș sunt constituite și își desfășoară activitatea un număr de șapte comisii de specialitate. Acestea cuprind între cinci și șapte consilieri județeni din rândul cărora sunt aleși președintele și secretarul fiecărei comisii. Din comisii nu fac parte președintele și vicepreședinții Consiliului Județean, iar consilierii județeni sunt obligați să facă parte din cel puțin o comisie și pot fi aleși în cel mult trei.

Iată componența acestora pentru mandatul 2020 – 2024 aprobată în ședința extraordinară de astăzi:

 

  1. a) Comisia economică

 

  1. Costa Cosmin-Lăscuț – președinte
  2. Moș Cristian-Alin – secretar
  3. Bojin Mihăiță – membru
  4. Olajos Jani-Raoul – membru
  5. Anghel Mihai-Cornel – membru
  6. Dobra Călin-Ionel – membru
  7. Micicoi Cornelia-Elena – membru

 

  1. b) Comisia de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice și protecția mediului

 

  1. Bojin Mihaiță – președinte
  2. Luca Bianca – secretar
  3. Caplat Alexandru – membru
  4. Sameș Dan-Ion – membru
  5. Cocean Liviu-Marius – membru
  6. Roman Călin – membru
  7. Sorincău Ioan – membru

 

  1. c) Comisia pentru cultură, învățământ, tineret și sport

 

  1. Popescu Marin – președinte
  2. Țecu Alexandra Viviana – secretar
  3. Proteasa Alexandru-Constantin – membru
  4. Moș Cristian-Alin – membru
  5. Blaga Lucian – membru
  6. Cotețiu Andrei – membru
  7. Andea Petru – membru

 

  1. d) Comisia pentru sănătate și protecție socială

 

  1. Bogdan Ciprian – președinte
  2. Danielescu Aura-Codruța – secretar
  3. Lazăr Ioan-Cosmin – membru
  4. Boldovici Laura-Carmen – membru
  5. Trocan Ciprian – membru

 

  1. e) Comisia pentru administrație publică locală

 

  1. Nemeth Zoltan – președinte
  2. Idolu Iulian Daniel – secretar
  3. Calescu Mihaela-Maria – membru
  4. Mihăieș Petre – membru
  5. Popoviciu Alin-Augustin-Florin – membru

 

  1. f) Comisia pentru relații și cooperare internă și externă

 

  1. Olajos Jani-Raul – președinte
  2. Ritivoiu Mihai – secretar
  3. Bogdan Ciprian – membru
  4. Cadar Cosmin-Alexandru – membru
  5. Korman Valentin – membru

 

  1. g) Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală

 

  1. Bociu Ionel-Sabin-Emil – președinte
  2. Moruș Vasile – secretar
  3. Sarmeș Dan-Ion – membru
  4. Badiu Călin-Claudiu – membru

5.       Hiticaș Marius                       

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Din august începe modernizarea liniei de tramvai din Traian. Circulația în zonă va fi afectată

Luna august va aduce și începerea modernizarii liniei de tramvai din proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Traian. Operațiunile vor începe pe data de 3 august, sunt lucrări la cel mai important tronson de infrastructură pentru tramvaie din oraș, respectiv la Bulevardul 3 August 1919 și în intersecția de la colțul Pieței Traian. Intervențiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din august începe modernizarea liniei de tramvai din Traian. Circulația în zonă va fi afectată
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa CSM Lupte Plajă aduce spectacol sportiv la Timișoara, în Parcul Rozelor

Timișoara găzduiește în perioada 25–26 iulie 2026 competiția Cupa CSM Lupte Plajă, un eveniment sportiv dedicat secției de lupte, organizat de Clubul Sportiv Municipal Timișoara în cadrul proiectului Mișcare, energie și performanță pentru Timișoara – SCM 2026. Altfel de competiție cu un plus de spectacol. Evenimentul se va desfășura la Baza sportivă CSM Parcul Rozelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa CSM Lupte Plajă aduce spectacol sportiv la Timișoara, în Parcul Rozelor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luna august va aduce și începerea modernizarii liniei de tramvai din proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Traian. Operațiunile vor începe pe data de 3 august, sunt lucrări la cel mai important tronson de infrastructură pentru tramvaie din oraș, respectiv la Bulevardul 3 August 1919 și în intersecția de la colțul Pieței Traian. Intervențiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din august începe modernizarea liniei de tramvai din Traian. Circulația în zonă va fi afectată
Mult discutata demolare a Morii Prohaska, de pe splaiul Titulescu, a intrat, până la urmă, în atenția unei instituții de control. Este vorba despre Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, iar controlul s-a făcut în urma sesizărilor privind praful generat de demolări. Operațiunea a avut loc în urma sesizărilor trimise de cetățeni și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demolarea vechii mori de pe bulevardul Titulescu, în control. Amenzi aplicate, de 15.000 de lei
Timișoara găzduiește în perioada 25–26 iulie 2026 competiția Cupa CSM Lupte Plajă, un eveniment sportiv dedicat secției de lupte, organizat de Clubul Sportiv Municipal Timișoara în cadrul proiectului Mișcare, energie și performanță pentru Timișoara – SCM 2026. Altfel de competiție cu un plus de spectacol. Evenimentul se va desfășura la Baza sportivă CSM Parcul Rozelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa CSM Lupte Plajă aduce spectacol sportiv la Timișoara, în Parcul Rozelor
Consiliul Județean Timiș a parafat cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din județ, cel care va fi realizat pe DJ 684, vizat fiind tronsonul dintre Luncanii de Jos și limita de județ cu Carașul. Valoarea lucrărilor va fi deo sută de milioane de euro. Tronsonul amintit face parte din Transluncani. “Am semnat contractul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din Timiș, de o sută de milioane de euro, poate începe
MedLife și clubul municipalității, SCM, au încheiat un parteneriat pentru servicii medicale. MedLife este cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, fondată în 1996. Compania oferă o gamă completă de îngrijire, incluzând clinici multidisciplinare, laboratoare de analize și spitale. Colaborarea stabilită prin contractul recent semnat se întinde în prima fază pe o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara, parteneriat pentru un viitor mai sigur cu MedLife
Doar trei unităţi de învăţământ din Timişoara se situează în clasamentul celor mai bune 50 de licee din ţară, în funcţie de media la bacalaureat, clasament realizat de ziare.com. Este vorba de Colegiul Național „CD Loga”, locul 17, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, locul m41, şi Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, locul 50. În clasamentul realizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul celor mai bune 50 de licee din ţară în funcţie de media la bacalaureat. Niciun liceu din Timişoara în primele 15
Mihai Chiș, matematician și cadru didactic al Facultății de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, a fost desemnat coordonator al lotului României la Olimpiada Internațională de Matematică (International Mathematical Olympiad – IMO) 2026, cea mai prestigioasă competiție internațională de matematică destinată elevilor de liceu. Ajunsă la cea de-a 67-a ediție, Olimpiada Internațională de Matematică se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un profesor timișorean conduce echipa de matematicieni ai României la IMO 2026
Participanții din Academia Teach for Romania au ajuns Giarmata și Cerneteaz, acolo unde au cunoscut familii, au ascultat povești, în cadruzl unei ”imersiune în comunitate”. Şcoala Gimnazială din Giarmata face parte dintr-un prooiect strategic Teach for Romania. Academia Teach for Romania  este o organizație non-guvernamentală, care de 14 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Imersiune în comunitate”. Academia Teach for Romania derulează un proiect la Giarmata
În 1981, la Timișoara, echipa profesorului Petru Drăgan realiza primul transplant renal de la donator decedat din România. Prima dată când, în această țară, un organ trecea de la un om care murise la un om care putea trăi. S-a întâmplat aici. Nu la București. Nu la Cluj. La Timișoara. În 2007 s-a făcut ultimul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rinichii pleacă la Cluj
De cinci ani, Iulius Town devine unul dintre cele mai importate cat walk-uri din cariera viitorilor creatori de modă, odată cu Gala Absolvenților MDVTM 2026, organizată de Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara. Și în acest an, absolvenții programului de studiu Modă – Design Vestimentar și-au prezentat colecțiile de licență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gala Absolvenților MDVTM 2026 la Iulius Town: spectacol pe cat walk și primul pas spre carieră pentru noii absolvenți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.