Bilanţ coronavirus. 3.660 de noi infectări şi 127 de decese, în ultimele 24 de ore

coronavirus

coronavirus

Teste puţine, cazuri puţine. În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, au fost confirmate alte 3.660 de cazuri Sars-Cov-2. Fiind zi de duminică (şi de vot), au fost efectuate însă doar 8.791 de teste.

Până astăzi, 7 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 517.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

409.121 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.660 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 12.447 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 06.12.2020 (10:00) – 07.12.2020 (10:00) au fost raportate 127 de decese (79 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani.

118 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 6 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.762. Dintre acestea, 1.280 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.264.272 de teste. Dintre acestea, 8.791 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.532 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.259 la cerere.

Pe teritoriul României, 45.009 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.075 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 67.627 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 126 de persoane.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi, precum şi rata de infectare o regăsiți în tabelul de mai jos.

  1. Alba 10603 40 3,96
  2. Arad 12137 92 3,99
  3. Argeș 15343 175 4,63
  4. Bacău 14057 110 2,54
  5. Bihor 15051 88 3,38
  6. Bistrița-Năsăud 6173 4 2,45
  7. Botoșani 6708 74 2,41
  8. Brașov 20690 147 5,08
  9. Brăila 6220 88 3,04
  10. Buzău 7017 74 2,01
  11. Caraș-Severin 5187 49 2,48
  12. Călărași 4941 97 3,00
  13. Cluj 23822 198 5,55
  14. Constanța 19972 466 7,21
  15. Covasna 4421 – 1,89
  16. Dâmbovița 12301 103 3,04
  17. Dolj 12962 69 2,51
  18. Galați 11811 127 3,27
  19. Giurgiu 4766 81 3,07
  20. Gorj 4564 20 1,23
  21. Harghita 4834 6 1,07
  22. Hunedoara 9574 14 3,28
  23. Ialomița 5230 96 3,51
  24. Iași 21930 214 2,55
  25. Ilfov 17515 242 7,32
  26. Maramureș 9048 53 2,07
  27. Mehedinți 4234 29 2,03
  28. Mureș 12945 100 3,00
  29. Neamț 9786 75 1,58
  30. Olt 7932 91 1,29
  31. Prahova 20534 44 3,55
  32. Satu Mare 6046 1 3,09
  33. Sălaj 5686 3 1,95
  34. Sibiu 15035 144 4,79
  35. Suceava 13675 32 1,67
  36. Teleorman 5990 27 2,22
  37. Timiș 20613 128 3,94
  38. Tulcea 4166 74 3,35
  39. Vaslui 8417 35 2,22
  40. Vâlcea 8445 3 2,51
  41. Vrancea 6050 45 1,7
  42. Mun. București 75850 1828 6,34
  43. Cazuri noi nealocate pe județe 4955* -1726

TOTAL 517.236 3.660

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.