Județele Timiș și Caraș-Severin, acord comun pentru proiecte de infrastructură comune/FOTO

acord Timis Caras-Severin

acord Timis Caras-Severin

A fost semnat acordul, astăzi, de Ziua Națională a României, la Timișoara, la Consiliul Județean, prin care reprezentanții Timișului și Caraș-Severinului vor derula proiecte comune de infrastructură.

Acordul a fost semnat de Ziua Națională a României, de președinții celor două consilii județene – Alin Nica (Timiș) și Romeo Dunca (Caraș-Severin) și primarii celor două municipii: Dominic Fritz (Timișoara) și Ioan Popa (Reșița).

Prin acest parteneriat este propusă modernizarea infrastructurii feroviare pentru implementarea soluției de transport de tip „train-tram” – mijloc de transport care va circulă atât pe liniile din oraș cât și pe șinele de tren din afara localității – pe ruta Reșița Sud – Bocșa – Timișoara Nord – Aeroportul „Traian Vuia”, dar și pe ruta Berzovia – Oravița – Anina. Acordul cuprinde și construirea unui nou drum expres, cu trei benzi, între Berzovia – Buziaș – Topolovățu Mare – Autostrada A1, și extinderea la patru benzi de circulație a drumului Moșnița Nouă – Buziaș (DJ 592), dar și modernizarea drumului interjudețean DJ 684 pe traseul DN 68A (Coşava) – Tomeşti – Luncanii de Sus – limită de județ CS – DN 68 (Voislova).

„Fie că vorbim de calea ferată care va lega Timișoara de Reșița sau de lărgirea la patru benzi a drumului județean care leagă Timișoara de Buziaș sau de legătura dintre Reșița și A1 prin Buziaș și Topolovăț, de fiecare dată discutăm despre proiecte care vor lega cele două județe pe o infrastructură rutieră și feroviară modernă. Județul Caraș-Severin este pentru Timiș un județ în care timișorenii și timișenii aleg să-și petreacă timpul liber și de aceea căile rutiere și feroviare sunt foarte importante pentru a asigura o mobilitate a persoanelor, astfel încât stațiunile de schi și zonele frumoasele din Caraș-Severin să fie cât mai accesibile publicului larg”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Primarul Timișoarei Dominic Fritz a remarcat că viitorul Timișoarei este strâns legat de viitorul întregului Banat.

„Sunt convins că Timișoara nu se află într-o competiție numai cu alte orașe din Românie și din Europa, ci întregul Banat se află într-o competiție de idei, oameni. În această competiție este important să lucrăm împreună, întregul Banat. Aici vorbim și de economie, resurse umane, tineri din altă regiune care să lucreze în Timișoara, și pentru asta avem nevoie de conectivitate. Acum câteva săptămâni, la foarte scurt timp după ce am fost ales primarul Timișoarei, prima mea vizită a fost la Reșița, la Nelu Popa (primarul Reșiței), atunci am povestit pentru prima oară de această idee, acest train-tram care să ne conecteze. Așa cum îl știți pe Nelu Popa, este un om care face multe și repede, mă bucur că la doar câteva săptămâni după această conversație deja avem pe masă acest acord pe care-l semnăm astăzi. Este și un exemplu pentru o colaborare între mai multe instituții, dincolo de limite imaginare politice. Dacă vrem să dezvoltăm Banatul, România, atunci trebuie să trecem dincolo de lupte politice și orgolii intsituționale, care doar ne limitează. Românii ne-au ales pe noi ca instituțiile noastre să lucreze împreună”, a spus Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a spus că „accesul între Banatul de munte, Reșița, clisură, infrastructura turistică a județului Caraș va fi ușor de realizat prin infrastructură. Va fi un drum lung. Am gândit un proiect comun, care să cuprindă aceste intenții de dezvoltare”.

„După 30 de ani de la Revoluție, în care, în majoritatea perioadei, au existat poziții antagoniste între cele două județe, pentru prima dată Banatul de munte se unește cu Banatul de șes, în realizarea unor proiecte palpabile de infrastructură rutieră și feroviară. Trebuie să privim această regiune a Banatului ca o regiune și să încercăm să gândim în maniera asta”, a spus primarul Reșiței, Ioan Popa.

 

 

 

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

DoarProstimea a spus: (decembrie 1st, 2020 at 16:23 )

Acuma 4 ani “Alianta Vestului” :))) , Timisoara , Arad , Oradea , Cluj anuntau “autostrada” etc. Acuma dupa 4 ani PNL promite aceasi vrajeala ieftina :)))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări

Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori

Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Marți, 17 noiembrie 2026, ora 17:00, la Nemesis Art Club, situat în Bastionul Maria Theresia din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției „Timpul – între ritm și imagine”, care reunește lucrările artistei Consuela Grigorescu și ale invitatei sale, Laura Neaga. Expoziția propune o explorare vizuală a timpului, privit dincolo de dimensiunea sa cronologică, ca experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
Marți, comunitatea creativă din Timișoara este așteptată la o nouă ediție a CreativeMornings Timișoara, găzduită de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Invitata acestei ediții este Roxana Puriș, creatoare de conținut și digital storyteller din Timișoara, cunoscută pentru modul autentic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de luni, 16 noiembrie 2026, vor fi operate mai multe ajustări ale orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport, majoritatea periurbane. Vizate sunt liniile M24, M30, M35 și 5C, precum și o modificare în ceea ce privește stațiile liniei M11, pentru o mai bună adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș lansează luni, la Sala Baroc, albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”. Albumul reunește contribuțiile unor personalități din lumea artei și a cercetării istorico-artistice. Coordonator și editor al albumului este Filip A. Petcu, acesta va prezenta contribuțiile lui Cristina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Facultatea de Management în Producție și Transporturi (MPT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 13 noiembrie 2026, trei decenii de existență. Ceremonia aniversară a avut loc în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT și a celebrat dezvoltarea în premieră națională a domeniului Inginerie și Management, o direcție academică menită să îmbine competențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Senatorul Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, afirmă că locul firesc al PNL Timiș este alături de USR în polul reformator, iar nu lângă PSD cum se află acum. El îi invită pe cei din PNL la discuții pentru o opoziţie puternică la PSD. La Bucureşti se vorbeşte foarte mult despre constituirea unui pol reformator, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, invită PNL la discuţii pentru întărirea polului reformator în Timișoara și Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.