Scrisoare pastorală de nașterea Domnului nostru Isus Cristos – Preasfințitul Alexandru Mesian – 2020

PS Alexandru Mesian

PS Alexandru Mesian

ALEXANDRU, Din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop Român Unit Greco-Catolic al Eparhiei de Lugoj

Onoratului cler și iubitorului popor credincios har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Isus Cristos

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară,
ci să aibă viaţă veşnică” (In 3,16)

Iubiți frați întru preoție,
Iubiți credincioși,
Iubiții mei fii sufletești!

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, Biserica noastră Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, după o persecuție de patruzeci de ani, sărbătorește pentru a XXXI-a oară în libertate marele Praznic al Nașterii Domnului Nostru Isus Cristos, Sfântul Crăciun!

Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Domnul Nostru Isus Cristos, este o mare bucurie pentru întreg neamul omenesc, deoarece Cristos este acela care aduce în lume împăcarea omului cu Dumnezeu, adică răscumpărarea din păcatul strămoșesc al întregii omeniri: „De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Rom 5,12).

După căderea sa, omul nu a fost părăsit de Dumnezeu, Dumnezeu îl cheamă și îi vestește în chip misterios că răul va fi biruit și omul va fi ridicat din cădere: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul” (Gen 3,15).

Tradiția creștină ne învață că noul Adam, adică Isus Cristos, prin ascultarea Lui până la moartea pe cruce, repară cu prisosință neascultarea primului Adam. În femeia vestită în citatul de mai sus o vedem pe mama lui Cristos, pe Preacurata FecioarăMaria, noua Evă. Sfântul Pavel ne spune: „unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul” (cf. Rom 5,20) iar Sfântul Toma de Aquino spune: „O, fericită vină, care ai avut parte de un atât de mare Răscumpărător!”.

Iubiți credincioși,
Iubiții mei fii sufletești,

Conform credinței creștinilor, această lume a fost creată și este păstrată de dragostea creatorului; ea a căzut, ce-i drept, în robia păcatului, dar Cristos, prin cruce și înviere, a răpus puterea celui viclean și a eliberat-o.

„Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (conform Gal 4,4-5). Noi credem și mărturisim că Isus Cristos din Nazaret S-a născut din Preacurata Fecioară Maria, fiică din poporul lui Israel, la Betleem, în timpul regelui Irod cel Mare și al împăratului Cezar Augustus, a fost de meserie tâmplar, a murit prin răstignire la Ierusalim, în timpul lui Ponțiu Pilat. Acest Isus este Fiul veșnic al lui Dumnezeu, „Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a coborât din cer și S-a întrupat de la Spiritul Sfânt și din Maria Fecioară și S-a făcut om” (conform Simbolului credinței)!

Sărbătoarea Crăciunului ne face să retrăim cel mai fericit eveniment din istoria omenirii: nașterea lui Cristos, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu în trup omenesc: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă” (Isaia 9,5). Acest Prunc a sfărâmat jugul care ne apăsa și toiagul care ne lovea spinarea. El este cel Care ne-a împăcat cu Tatăl ceresc și cu prețul sângelui Său ne-a dobândit mântuirea, luând asupra Sa păcatele noastre. Profetul îl numește „Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9,5).

Iubiți credincioși,

Isus Cristos S-a născut într-o peșteră sărăcăcioasă de vite de la marginea cetății Betleem și a fost culcat în iesle. Ca Dumnezeu putea să Se nască într-un palat, însă încă de la naștere ne dă o lecție de umilință și virtute a sărăciei.

În jurul acestei peșteri corurile de îngeri vin din cer ca să-L adore pe Fiul lui Dumnezeu venit pe pământ, intonând imnuri de glorie: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc 2,14).

Peste puțin timp vin să-L caute pe Isus câțiva păstori, cărora îngerul Domnului le adusese vestea cea bună, așteptată de mii de ani, spunându-le: „iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Lc 2,10-11).

Iubiți credincioși,

Sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea bucuriei; este sărbătoarea Tatălui Ceresc pentru omenire: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (In 3,16).

Și noi avem datoria să avem dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele. Să-L adorăm și noi pe Isus împreună cu Preacurata Sa Mamă, și cu toți creștinii. Să-I mulțumim pentru toate harurile. Să ne rugăm Fiului lui Dumnezeu născut om între noi oamenii, ca să aducă pe pământ pacea și dragostea sa dumnezeiască, unitatea creștinilor, să-i mângâie pe cei mâhniți și să-i vindece pe cei bolnavi.

Aducem mereu mulțumiri Bunului Dumnezeu pentru toate harurile primite, pe care ni le-a dăruit  și în acest an.

Iubiți credincioși,

Anul acesta omenirea întreagă a fost încercată de așa-numitul SARS-CoV 2 (COVID-19), perturbând viața socială și spirituală a tuturor.

Dintre evenimentele mai importante pentru Eparhia de Lugoj din acest an 2020, amintim două: Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit ca Episcop auxiliar pentru Eparhia de Lugoj pe Mons. Călin Ioan Bot, fost Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla. Datorită pandemiei, ceremonia consacrării întru Episcop a avut loc la 21 iunie 2020, într-un cadru restrâns, în Catedrala din Blaj, fără alte solemnități.

Cel de-al doilea eveniment al anului este apariția în limba spaniolă a lucrării „Lanţuri şi teroare” a Î.P.S. Arhiepiscop emerit Ioan Ploscaru, lucrare tradusă și publicată în limba spaniolă de Părintele Daniel Lazăr, preot greco-catolic român din Spania. Această lucrare reprezintă o carte de vizită pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, prezentând în paginile sale martiriul Bisericii Române Unite în perioada comunistă. Cartea a fost tradusă și publicată și în limbile italiană (2013) și franceză (2017).

Pentru toate încercările vieții și harurile primite și în acest an, aducem recunoștință Bunului Dumnezeu, Pruncului Isus venit pe pământ prin Preacurata Fecioară Maria.

În încheiere, dimpreună cu Episcopul auxiliar al Eparhiei de Lugoj, Preasfinția Sa Episcopul Ioan, avându-vă mereu în rugăciunile Noastre, vă dorim să petreceţi Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului şi ale Anului Nou 2021 cu sănătate, belşug de haruri cereşti, chiar în aceste condiții încă de pandemie prin care trece omenirea. Să nu uităm că Isus Cristos este mereu împreună cu noi!

Sărbători fericite!

Întru mulți și fericiți ani!

Cu arhierești binecuvântări,

† ALEXANDRU
Episcop de Lugoj

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.