Doi migranți, în pericol să se înece în apele Timișului

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au intervenit rapid în sprijinul a doi tineri afgani, aflaţi în pericol în apele râului Timiş, încercând să intre ilegal în ţară.

Imediat, a fost anunţat un echipaj medical, aceştia fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Vineri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Grăniceri, în apele râului Timiş, două persoane care strigau după ajutor.

Din acel moment, poliţiştii de frontieră au demarat o acţiune de salvare a persoanelor, acestea fiind scoase din apă şi aduse în siguranţă la mal. În acelaşi timp, a fost apelat serviciul de urgenţă 112 prin care s-a solicitat o ambulanţă pentru a acorda îngrijiri de specialitate.

După sosirea ambulanţei şi acordării îngrijirilor medicale la faţa locului, cei doi bărbaţi, cetăţeni afgani, în vârstă de 18 şi 21 de ani, au fost transportaţi la spital, în momentul de faţă aflându-se în afara oricărui pericol.

În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

ABA Banat

Palatul Apelor va găzdui cea de a treia ediție a expoziției de pictură „APA-Interferențe culturale”

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a ajuns la a treia ediție a expoziției de pictură „APA-Interferențe culturale”. Evenimentul face parte din activitățile dedicate Zilei Mondiale a Apei (22 martie), prilej cu care deschidem din nou porțile Palatului Apelor pentru public.  Cei 19 artiști plastici, prin operele lor, captează frumusețea vieții prin natura surprinsă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palatul Apelor va găzdui cea de a treia ediție a expoziției de pictură „APA-Interferențe culturale”
Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

Primul mare sondaj fără Călin Georgescu pe listă. Nicuşor Dan, mare favorit la alegerile prezidenţiale

Potrivit unui sondaj AtlasIntel și obținut de Hotnews, candidatul mișcării izolaţioniste, indiferent dacă acesta ar fi George Simion sau Anamaria Gavrilă, ar câștiga prima rundă a alegerilor prezidențiale. În schimb, turul II va fi câştigat de Nicuşor Dan, în orice condiţii. Sondajul AtlasIntel a fost realizat  pe un eșantion de 2,381 respondenți și are o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul mare sondaj fără Călin Georgescu pe listă. Nicuşor Dan, mare favorit la alegerile prezidenţiale
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Leii din Banat pierd lupta din arenă în fața leilor din Bănie

Un meci din care se putea scoate mai mult, dar pentru asta ar fi trebuit mai multă atenție, eliminate greșelile ușoare, dar și un arbitraj corect. Timișoara a pierdut în etapa 23 la Craiova, după un meci bun, între două echipe aproapiate ca valoare. A fost 85-78 pentru trupa alb-albastră. Meci foarte important în lupta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii din Banat pierd lupta din arenă în fața leilor din Bănie
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Winter Sale 2025 10 Ian 2025

Economic vezi arhiva Economic

Angajatorii pot beneficia de sprijin financiar pentru angajarea de noi persoane

Angajatorii care oferă locuri de muncă pot obține sprijin financiar, prin intermediul a două programe, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. Unul se adresează angajaților sub 30 de ani, cel de al doilea celor peste această limită de vârstă. AJOFM Timiș organizează sesiuni de informare pe tema programelor. AJOFM Timiș implementează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatorii pot beneficia de sprijin financiar pentru angajarea de noi persoane

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a ajuns la a treia ediție a expoziției de pictură „APA-Interferențe culturale”. Evenimentul face parte din activitățile dedicate Zilei Mondiale a Apei (22 martie), prilej cu care deschidem din nou porțile Palatului Apelor pentru public.  Cei 19 artiști plastici, prin operele lor, captează frumusețea vieții prin natura surprinsă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palatul Apelor va găzdui cea de a treia ediție a expoziției de pictură „APA-Interferențe culturale”
Angajatorii care oferă locuri de muncă pot obține sprijin financiar, prin intermediul a două programe, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. Unul se adresează angajaților sub 30 de ani, cel de al doilea celor peste această limită de vârstă. AJOFM Timiș organizează sesiuni de informare pe tema programelor. AJOFM Timiș implementează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatorii pot beneficia de sprijin financiar pentru angajarea de noi persoane
Doingbusiness.ro organizează o nouă ediție a conferinței „Business Evolution – Finanțare. Digitalizare. Management eficient” pe 19 martie 2025, la Vechiul Cazinou din Arad. Evenimentul își propune să reunească antreprenorii și managerii din regiune, cărora le oferă soluții inovatoare și perspective valoroase într-un context economic marcat de provocări și transformări rapide. Totul, într-un format interactiv și orientat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluții pentru dezvoltarea sustenabilă a companiilor din Arad și județele învecinate la “Business Evolution – Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”
Echipa de robotică CSH a Colegiului Național Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara a reușit o performanță remarcabilă, calificându-se la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge, care va avea loc în perioada 12-16 aprilie 2025, în Houston, Texas. Această realizare vine ca urmare a participării și evoluției deosebite în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de robotică CSH de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” merge la Mondiale în SUA
Proiect internațional care s-a bucurat de succes deplin. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală în colaborare cu Alianța de Universități Europene E³UDRES², proiectul Horizon Europe Ent-r-e-novators și cu sprijinul IEEE Romania, a găzduit cea de-a XII-a ediție a Workshopului Internațional Open Education & Science Practices. Evenimentul, desfășurat în format hibrid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment excepțional la UPT, cu sute de participanți: OEW 2025 a explorat Inteligența artificială, tehnologii emergente și transformarea educației deschise
Juniorii baschetbaliști U14 de la SCM Timișoara s-au calificat la turneul final A al Campionatului Național rezevat categoriei de vârstă menționate! Elevii antrenorilor Radenko Toroman și Ciprian Prejban au câștigat două dintre cele trei meciuri disputate în weekend la malul Mării Negre. În sala complexului sportiv „Tomis”, alb-violeții au trecut cu 52-33 de ACS U-BT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiect inițiat cu dragoste și dăruire în 2020 își culege roadele. SCM U14, la turneul final
O angajată a Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara este acuzată că ar fi creat un prejudiciu de 100.000 de euro prin intermediul unei fraude cu tichete de masă. În consecință, DRDP Timișoara a sesizat organele de urmărire penală în urma cercetării și constatării acuzațiior. Angajata lucrează la Serviciul Financiar-Salarizare al instituției. Acuzațiile arată că aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O angajată a DRDP Timișoara e acuzată că ar fi creat un prejudiciu de o sută de mii de euro cu tichete de masă
Primăria Timișoara a publicat un proiect de hotărâre e consiiu local, prin intermediul căruia va fi redistribuit excedentul bugetar existent în sold la data de 31 decebrie 2024. Pe lista poiectelor care ar urma să beneficieze de susținere se numără și unul referitor la amenajarea unui heliport pe clădirea nouă a Spitalului de Copii Louis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dă jumătate de milion de lei pentru un heliport la Spitalul de Copii. Polivalenta mică, 1,9 milioane lei
Top