SCM Politehnica Timișoara a încheiat „pe scut” partida cu CSM București, din Sala „Horia Demian”. La capătul unui joc în care în echilibrul s-a menținut în cea mai mare parte, echipa din Capitală s-a impus la trei goluri, scor 22-25. Baican, de la „alb-violeți”, a fost eliminat pe parcursul meciului.
S-a mers din aproape în aproape, iar Poli a condus, la un moment dat, cu 8-6. Trupa din Capitală a revenit și a egalat la 10. Unul dintre momentele decisive ale jocului s-a petrecut la finalul primului mitan.
Baican, care deja fusese eliminat o dată, a văzut de două ori alte două minute. Astfel că a primit cartonașul roșu și a fost trimis în tribune. Colac peste pupăză, și căpitanul Fenici a fost eliminat la aceeași fază, în urma protestelor.
Cu doi oameni mai puțini, SCM Politehnica nu a mai putut ține pasul. Bucureștenii s-au distanțat și la 13-10, până în finalul primului mitan.
Diferența de trei goluri de la pauză s-a menținut și la final. CSM-ul a câștigat cu 25-22. Sadoveac, interul drept al Politehnicii, a fost cel mai bun marcator al echipei sale, cu 7 reușite. Nantes Campos de la bucureșteni a punctat de opt ori. Caba, de la Poli, a trimis mingea în plasă de patru ori.
Înfrângere în etapa a XXII-a pentru SCM Politehnica Timișoara, în meciul cu CSM București. Alb-violeții sunt pe poziția a 7-a, cu 31 de puncte, după 21 de jocuri disputate în Liga Zimbrilor.
Avea să fie un avantaj de care CSM București a reușit să țină până la finașlul meciului, în ciuda încercărilor handbaliștilor alb-violeți.
Comentarii prin facebook