Aquatim va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în mai multe localități.
Ca urmare, vineri, 4 iunie, între orele 9-14, în Gruni presiunea apei va fi scăzută, iar între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în Jebel.
Luni, 7 iunie, între orele 9-15, se va opri apa în localitățile Banloc și Voiteg, iar marți, 8 iunie, între orele 9-15, se va întrerupe apa în Livezile, și, între orele 11-16, în Dolaț.
Spălarea conductelor din rețeaua de distribuție urmărește să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și este o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de apă.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, li se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada anunțată.
Comentarii prin facebook