Prin intermediul unei noi investiții, de 29 milioane de lei, bani europeni, societatea Aquatim a extins cu 15 kilometri rețeaua de alimentare cu apă potabilă și cu 10 kilometri rețeaua de canalizare din Moșnița Nouă, Moșnița Veche și Urseni.
Investiția este realizată printr-un proiect european derulat de Aquatim, prin programul POIM 2014-2020, Consiliul Județean fiind partener, asigurând o parte din cofinanțarea necesară. Lucrarea presupune și instalarea a patru stații de pompare a apei uzate, cât și a unei conducte de refulare de peste 2 km.
”Contractul a fost semnat marți, la Consiliul Județean, ocazie cu care am solicitat asigurări de la constructor că lucrarea va putea fi recepționată și parțial, pe anumite porțiuni, astfel încât să nu stăm cu toate străzile sparte până la termenul final al contractului, de 24 de luni. Mai mult, firma care se ocupă de lucrare va trebui să readucă zonele afectate la starea inițială”, a spus Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș.
Comentarii prin facebook