În vederea finalizării de lucrări aferente unui proiect de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare și pentru trecerea la noua rețea reabilitată, Colterm anunţă întreruperea furnizării apei calde și a încălzirii la punctele termice 10B și Păltiniș, în ziua de joi, 4 noiembrie, între orele 8-16.
Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Ștefan cel Mare (parțial), Șt. O. Iosif, 1 Decembrie (parțial), Feldioara, Ghirlandei, Independeței, Izvorului, M. Viteazul (parțial), P-ța Crucii, P-ța Bălcescu, P-ța Bisericii, Păltiniș, Porumbescu (parțial), S. Titel, V. Babeș (parțial), Protopop George Popovici, Mitropolit Varlam și Protopop George Dragomir.
Tot joi, 4 noiembrie, în vederea remedierii unei defecțiuni apărute la rețeaua termică primară se întrerupe apa caldă și căldura la PT Vulturii, între orele 9-15. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele aferente străzilor: Banatul, Bran, Clăbucet, Gorunului, Pogonici, Prahova, Aleea Smeurișului, Transilvania, Vlăsiei, Vulturilor.
La finalizarea lucrărilor poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă de timp, de aceea se recomandă evitarea folosirii apei în scopuri menajere până la limpezirea ei.
Comentarii prin facebook