Direcția Sanitară Veterinară se pregătește cu controale pentru perioada sărbătorilor de iarnă

pestă porcină

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor pregătește o serie de măsuri care să asigure siguranța în domeniu pentru cetățeni, în perioada sărbătorilor de iarnă.

D.S.V.S.A. Timiș asigură pentru perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, derularea unui complex de măsuri specifice, care să prevină apariția unor evenimente nedorite, în domeniul siguranței alimentelor și a sănătății animalelor. Va avea loc intensificarea controalelor oficiale și vor fi luate măsuri pentru prevenirea toxiinfectilor alimentare în perioada sărbătorilor de iarnă 2021-2022.

În scopul prevenirii apariției toxiinfecților alimentare în perioada Sărbătorilor de iarnă, când în mod tradițional, consumul unor cantități de alimente de origine animală crește, considerăm necesară luarea unor măsuri specifice, precum și intensificarea controalelor sanitare veterinare în vederea verificării condițiilor de igiena în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de porc și alte produse alimentare de origine animală și nonanimală.

Se va stabili un program de lucru pentru luna decembrie, respectiv ianuarie, în baza căruia toți medicii veterinari din cadrul DSVSA Timiș, a Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța alimentelor, să efectueze controale oficiale în scopul verificării modului în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare din abatoare, unitățile de tranșare a cărnii,unitățile de procesare și depozitare a alimentelor, precum și în următoarele unităti de vânzare cu amănuntul: carmangerii, măcelarii, magazine alimentare care funcționează în incinta piețelor agroalimentare și în alte locuri amenajate si autorizate; carmangerii, măcelarii, magazine alimentare care funcționează în zone din vecinatatea  piețelor agroalimentare care funcționeaza în spații deschise amenajate conform reglementărilor privind instituirea stării de alertă pentru COVID 19; unităti de alimentație publică de tip pizzerii, cantine,unități de catering restaurante care livrează hrană preparată consumatorilor finali; cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie; unități de tip hipermarket, magazine alimentare, depozite alimentare.

La nivelul DSVSA Timiș în perioada sărbătorilor de iarnă va fi asigurată permanență, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, va fi afișat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.

De asemenea, la nivelul DSVSA și al Circumscripțiilor Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor oficiale vor fi afișate locațiile și informații utile consumatorilor în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp. în carnea de porc.

În vederea conștientizării consumatorilor asupra riscurilor majore pentru sănătatea publică care decurg în cazul tăierii animalelor în spații neautorizate și fără supraveghere sanitară veterinară, precum și în cazul consumului de carne de porc, care nu a fost testată pentru identificarea Trichinella spp. DSVSA Timiș  recomandă ca aprovizionarea consumatorilor cu carne de porc să se facă numai din unități autorizate/ înregistrate sanitar veterinar.

În scopul asigurării protecției cetățenilor, DSVSA Timiș va solicita, în baza protocoalelor de colaborare încheiate de către ANSVSA cu alte autorități, sprijinul reprezentanților Inspectoratului de de Poliție Județean și Inspectoratului de Jandarmi Județean pentru a verifica dacă sunt respectate condițiile sanitare veterinare legale pentru transportul animalelor și a produselor alimentare  de origine animală și nonanimală și mai ales respectarea restricțiilor sanitare veterinare impuse pentru mișcarea porcinelor din gospodăriile populației situate în zone afectate de focare active de Pesta Porcină Africană și pentru a descuraja comerțul ilegal cu animale (porci) vii și produse de origine animală, în spații neamenajate (inclusiv comerț stradal).

Programul de activitate al punctelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor

din zona pietelor agroalimentare, în intervalul 03.12.2021 – 24.12.2021 si 28.12.2021 – 07.01.2022, va fi de luni până joi între orele 08,30 – 17,00, vineri 08,30 – 14,30, respectiv sâmbăta 09,00 – 15,00 și duminica 09,00 – 13,00.

Tariful pentru examinarea cărnii de porc pentru consum propriu a unei probe este de 21 lei (plus TVA 19%) porc domestic și 42 lei (plus TVA19%) la vânat (mistreț).

Examinarea  cărnii de porc în direcția identificării Trichinella spp. se efectuează de către medicii veterinari de la nivelul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO) și medicii veterinari (privați), din circumscriptiile sanitare veterinare teritoriale.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Centrul Timişoarei va avea un nou aspect în sezonul de iarnă. Angajaţii Horticultura pregătesc un nou covor floral în Piața Operei. Echipele Horticultura au început înlocuirea plantelor care nu rezistă sezonului rece și pregătesc terenul pentru noua amenajare florală. Aceasta va colora centrul orașului până la primăvară.  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.