Coltermul este mai aproape de conducta Transgaz. Demarează procedura de proiectare a extinderii acesteia

Colterm

Colterm

Vechiul proiect de branșare a societății Colterm direct la conducta magistrală  Transgaz e cu un pas mai aproape de realizare. Bogdan Ghelbere, secretar general adjunct al Guvernului României, a anunțat că marți se va semna contractul de proiectare pentru prelungirea respectivei conducte până în curtea societății de termoficare, aceasta urmând să închidă inelul sud de alimentare cu gaze naturale.

Proiectarea vine la pachet cu extinderea rețelei și spre partea de vest a județului spre Deta. Totuși, important este că societatea de termoficare va avea acces la gaz în mod direct, ceea ce ar aduce o scădere a prețului de aproximativ zece procente.

E aproape un an de când am avut o vizită la Transgaz, ei ne-au oferit posibilitatea să închidă inelul sud de alimentare, care trece prin curtea Colterm, iar ei să se lege direct la această conductă. Ideea a fost bine primită de primar atunci, dar de atunci nu s-a mai făcut nimic. Mâine se semnează contractul pentru proiectare, sunt 120 de metri de țeavă pentru ca cei de la Colterm să aibă acces direct. Asta înseamnă economie la preț, în iunie se dă autorizația de construire pentru Deta și Timișoara, pentru Colterm aceasta înseamnă o reducere cu 10% la prețul gazului, ceea ce reduce costurile plătite de termoficare”, a declarat Ghelbere.

O altă veste bună, acum societatea de termoficare are un contract semnat cu Romgaz pentru furnizarea de gaze naturale.

Există un contract semnat cu Romgaz, vara pentru înmagazinare, iarna pentru furnizare. Gazul este asigurat, iar prețul este de 250 de lei, fiind reglementat de stat, e același pentru toată lumea”, a mai spus Ghelbere.

Oficialul insistă că soluția termoficării este în continuare cea mai bună și ar trebui promovată în rândul timișorenilor.

Eu sunt om serios și chiar dacă sunt fără termoficare acasă, în zona unde locuiesc în oraș nu este rețea, susțin în continuare că cea mai ieftină soluție este termoficarea. Desigur, sistemul trebuie modernizat. Nu trebuie să uităm că în perioada următoare se preconizează ca centralele de apartament să fie taxate suplimentar”, a mai declarat oficialul guvernamental.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

eo55 a spus: (mai 30th, 2022 at 16:10 )

„pentru Colterm aceasta înseamnă o reducere cu 10% la prețul gazului, ceea ce reduce costurile plătite de termoficare”

Cât din consumul de gaz al Colterm se întâmplă la CET Sud, unde vor să facă această conductă și cât la celelalte puncte? CET Centru plus alte vreo 2-3 locații unde au cazane pe gaz?

Tipic PSD, mult marketing pentru aproape zero realizări…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare

Primarul Lugojului, Călin Dobra, a primit o veste bună, după mai multe adrese trimise către Consiliul Județean Timiș, instituția a aprobat documentația tehnico-economică pentru reabilitarea unui sector de 8,8 kilometri din drumul DJ 585A, între Lugoj, Herendești și Pietroasa Mare, vizată fiind, mai ales, porțiunea de la ieșirea din municipiu, una acoperită cu piatră cubică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii

USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul unei ample campanii de selecție destinate formării loturilor județene de juniori, proiect care adună la un loc crema tinerelor talente din regiune. Cluburile din întreg județul au răspuns prompt apelului, trimițând în jur de 100 de copii, doar la generația 2014, dornici să facă pasul spre excelență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Aplicațiile de casino au adus mai aproape de jucători distracția oferită de aceste jocuri. Create atât pentru iPhone, cât și pentru dispozitivele pe Android, aplicațiile de top au o interfață prietenoasă și intuitivă și pun accent pe experiența utilizatorilor. Totul este conceput în așa fel încât jucătorii să aibă la dispoziție un mediu sigur în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum au transformat aplicațiile de casino iPhone-ul într-un „cazino de buzunar”
Ați terminat cumpărăturile pentru noul an școlar? La Iulius Town puteți să vă luați un moment de pauză alături de cei mici. Weekendul acesta, „Copiii joacă șah” în Atrium, în cadrul competiției devenite deja tradiție, la atelierele creative au ocazia să descopere lumea LEGO® și a roboticii și să picteze pe figurine de ipsos, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Competiție de șah, ateliere de creație și Carnavalul Clovnilor Veseli, în acest weekend, la Iulius Town
Festivalul Internațional de Film Science Fiction și Fantasy „The Galactic Imaginarium” (TGIFF) își continuă tradiția și aduce la Timișoara, în perioada 18-27 Septembrie 2026, cu avanpremiere în lunile iulie și august, cea de-a VII-a ediție. TGIFF rămâne singurul festival de gen din România și unul dintre puținele din Europa Centrală și de Est dedicate exclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul „The Galactic Imaginarium” revine la Timișoara cu a VII-a ediție și o Cinematecă SF & Fantasy
Înainte să aruncăm un obiect, putem face un test de numai trei secunde: Este ambalaj reciclabil? Atunci merge în pubela galbenă. Este sticla? Atunci alegem clopotul verde. Este obiect textil? Atunci se colectează separat. Nu mai poate fi reciclat sau reutilizat? Atunci poate merge la rezidual. Momentan, pubela neagră este destinată deșeurilor precum scutecele, șervețelele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ECO SERV Timiș: patru întrebări înainte de pubela neagră
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul unei ample campanii de selecție destinate formării loturilor județene de juniori, proiect care adună la un loc crema tinerelor talente din regiune. Cluburile din întreg județul au răspuns prompt apelului, trimițând în jur de 100 de copii, doar la generația 2014, dornici să facă pasul spre excelență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara desfășoară marți, 27 august, o operațiune de amploare, punând în executare 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba. Ancheta, coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, vizează o rețea infracțională acuzată de furt în formă continuată, infracțiuni de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții de amploare în vestul țării: cabluri CFR furate, arse ilegal și reziduuri aruncate în râul Mureș. Sunt vizate 224 de infracțiuni
Primarul Lugojului, Călin Dobra, a primit o veste bună, după mai multe adrese trimise către Consiliul Județean Timiș, instituția a aprobat documentația tehnico-economică pentru reabilitarea unui sector de 8,8 kilometri din drumul DJ 585A, între Lugoj, Herendești și Pietroasa Mare, vizată fiind, mai ales, porțiunea de la ieșirea din municipiu, una acoperită cu piatră cubică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare
Noul Cod al Amenajării Teritoriului a pus Timișoara să se ocupe de înființarea Comisiei de Aviz Unic Integrat, un organism care ar trebui să se ocupe cu coordonarea tehnică a documentațiilor de urbanism din zona metropolitană a orașului. Cum se va aplica în practică acest lucru rămâne de văzut, aceasta dacă ne gândim că deocamdată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost aprobată înființarea Comisiei de Aviz Unic Integrat. Va reglementa activitatea urbanistică în zona metropolitană
Timișenii sunt invitați să depună sugestii și propuneri privind finanțarea proiectelor sportive ale structurilor de drept privat, în sesiunea a doua din 2026. Consiliul Județean Timiș a lansat în procedură de transparență decizională proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive, inițiate în sesiunea 2 de către structurile sportive...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Publicul, chemat să își spună părerea asupra finanțării proiectelor sportive private din bugetul județean
Locația pe care a fost ridicat vechiul stadion Dan Păltinișanu, în prezent un platou curățat de ruinele fostei construcții, va fi deocamdată loc de organizare a unor evenimente, pentru ca ulterior să demareze construcția noii arene sportive a orașului. Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, spune că demararea efectivă a construcției ar urma să aibă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la noul stadion al Timișoarei ar urma să înceapă în iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.