Stirile din ziua: 22 iunie 2022

Ovidiu Megan

Ovidiu Megan este noul director interimar al Asociaţiei TM 2023

Ovidiu Megan este noul director interimar al Asociaţiei TM 2023

Fostul prorector al Universităţii de Vest Ovidiu Megan a devenit noul director interimar al Asociaţiei Timişoara Capitală Europeană a Culturii . Ovidiu Megan este director general şi la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară – Polul de Creştere Timişoara. El este cunoscut şi în domeniul organizaţiilor non-guvernamentale, fiind unul dintre principalii organizatori ai Flight Festival, singurul festival de

Sorin Grindeanu anunţă, din Abu Dhabi, un potenţial parteneriat privind dezvoltarea unui centru intermodal la Aeroportul Timişoara

Aflat într-o vizită guvernamentală în Emiratele Arabe Unite, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, miercuri, că cei din conducerea Abu Dhabi Ports Group şi-au manifestat interesul pentru un “posibil parteneriat” privind dezvoltarea Centrului Intermodal de la Aeroportul Internaţional Timişoara. Pentru acelaşi proiect anunţase investitori şi Alin Nica, preşedintele CJ Timiş. Fiind într-o vizită guvernamentală în

Coriolan Garboni

Rara avis. Primăria Timişoara câştigă defintiv procesul cu Ioan Gârboni, fostul manager al Filarmonicii Banatul

Primăria Timişoara a câştigat litigiul cu fostul manager al Filarmonicii Banatul, Ioan Gârboni, prin care acesta a contestat evaluarea pe baza căreia i-a fost încetat mandatul în fruntea instituţiei de cultură. Decizia este definitivă, Gârboni fiind obligat să achite şi 100 de lei cheltuieli de judecată. După ce a pierdut în serie mai multe litigii

A vrut scandal… a căpătat arest!

La data de 21 iunie 2022, poliţiştii Secţiei 2 Urbane Timișoara au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 27 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de la “încălcarea ordinului de protecție” și “violarea domiciliului”. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș. În urma verificărilor efectuate a

Performanţe deosebite obţinute de copiii de la ACS Floreta la Naţionalele de la Bucureşti

Scrimerii timișoreni s-au întors acasă cu 10 medalii de la Campionatul Național de Scrimă pentru Copii, ce a avut loc în București în perioada 18-21 iunie, pentru probele de floretă individual și echipe, fete și băieți. Timp de patru zile peste 170 de copii de la cluburile private și de stat din România s-au adunat

Gest nobil. Poliţiştii locali au donat sânge

Fiecare picătură de sânge poate salva o viață! Polițiștii locali din Timișoara au donat astăzi sânge pentru cei aflați în suferință. Sângele, simbol al vieții, folosește fiecărei persoane aflate în impas. Este nevoie de donații de sânge pentru a salva vieți. Donarea de sânge înseamnă prelungirea vieții sau creșterea calității vieții pentru categorii de pacienți

Șefa organizației de pensionari a PNL Timiș a devenit consilier județean

PNL Timiș are un nou consilier județean. Elena Samoilă a depus miercuri jurământul în cadrul unei ședințe extraordinare de plen a Consiliului Județean Timiș. PNL Timiș are un nou reprezentant în Consiliul Judeţean Timiş. Începând de astăzi, dna Elena Samoilă, președinte al Organizației județeană a Pensionarilor și Vârstei a Treia, este de miercuri membru al

Bacul a continuat miercuri cu proba la alegere. Pentru ce au optat elevii din Timiş

Bacul, ediţia de vară 2022 a continuat miercuri, 22 iunie, cu proba la alegere a profilului și specializării. Elevii au avut de rezolvat subiecte la Geografie, Logică și Argumentare, Psihologie, Filozofie, Economie, Sociologie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică. În Timiş, din cei 3931 de elevi înscrişi, 3781 s-au prezentat, iar 150 au fost absenţi, neexistând de

S-au asfaltat toate benzile de pe drumul județean de la Moșnița, la intersecția cu Centura Sud

Marea problemă a lipsei asfaltului din locul unde se întâlnește Centura Sud și drumul județean de la Moșnița Nouă a fost rezolvată! Acum nu mai sunt două benzi cu asfalt și pietriș pe margine, ci patru benzi asfaltate! Șoferii nu mai sunt nevoiți să încetinească în punctul amintit acum au la dispoziție patru benzi cu

Controalele dispuse în parcurile Timișoarei, succes sau nu? Prefectul de Timiș e mulțumit, scopul, tăierea ierbii, a fost atins/Documentele

Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, spune că obiectul controalelor dispuse a fi realizate de cei de la Garda de Mediu și de la Direcția Agricolă în parcurile Timișoarei a fost atuns. ”Ca dovadă, din momentul imediat ulterior anunțului de control, a început o frenezie a tăierii de iarbă şi de buruieni prin oraş”, spune prefectul.

Joi, zi cu întreruperi de apă în Timişoara şi în judeţ

Joi, 23 iunie, între orele 9-12 se va executa o intervenție la conducta de apă de pe Calea Stan Vidrighin, vizavi de firma Dräxlmaier. Pe durata lucrărilor se va întrerupe apa pe străzile Calea Stan Vidrighin, Chimiștilor, bulevardul Industriei, bulevardul Constructorilor, Cerna și la blocul de pe bulevardul Liviu Rebreanu nr. 181. De asemenea, se

Primăria vrea terenurile de stat de la caselor preluate de romi în Timișoara. Primul caz, accesul spre Clinica ORL

Municipalitatea timișoreană nu poate folosi un teren al statului care oferă acces spre noul corp al Clinicii ORL din centrul orașului, pentru simplul motiv că acesta este acum ocupat de niște cetățeni romi care au achiziționat o vilă adiacentă terenului, în zona Loga. Consilierii locali au aprobat trecerea în domeniul privat al primăriei pentru respectivul

La Timișoara se sărbătoresc 50 de ani de la înființarea Grupului de Acțiune Banat

În perioada 23-24 iunie 2022, la Timișoara se desfășoară simpozionul internațional „Der Wille zur Veränderung – das ist die Realität – 50 Jahre Aktionsgruppe Banat”, organizat cu ocazia celebrării a 50 de ani de la înființarea „Grupului de Acțiune Banat”. Organizația amintită includea mai mulți scriitori de etnie germană din Banat, grupul fiind fondat la

Lucrările exterioare la turnul de apă din Iosefin vor începe în această lună

La turnul de apă din Iosefin, reabilitat cu fonduri norvegiene, se pregătește demararea lucrărilor de reparații la exteriorul clădirii. De asemenea se va lucra și la liftul care va transporta vizitatorii până în vârful clădirii. Vicerprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a vizitat turnul, alături de ambasadorul Norvegiei la București, Siri Barry. ”Proiectul este cofinanțat din fonduri

De la bicicletă la mapa de negocieri. Consiliul Județean Timiș discută despre podul peste Mureș, de la Cenad

Săptămâna trecută, în cadrul unei acțiuni de promovare a reconstrucției podului dintre Cenad și Apatfalva, mai mulți cicliști au traversat cu bărcile armatei maghiare locul unde a existat acest pot. Marți, discuțiile au devenit concrete, la Timișoara s-au întâlnit șefii județelor Timiș și Csongrad, discuțiile vizând chiar măsurile concrete care vor duce la reluarea circulației

Politehnica are un nou antrenor principal. Andone a revenit oficial la club

Bogdan Andone a fost anunţat de club ca nou antrenor al Politehnicii. Antrenorul ardelean a semnat un contract pe doi ani de zile cu gruparea alb-violetă, cu drept de prelungire pentru încă un sezon. Pentru antrenorul în vârstă de 47 de ani e a doua perioadă la conducerea băncii tehnice a echipei bănăţene. Primul său

Pietonul a fost transportat la spital

Un bărbat ce s-a aruncat de la etajul 8 aseară, a murit în cursul nopţii

Marţi seara, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Simion Barnuțiu din municipiul Timișoaran, un bărbat s-ar fi aruncat de pe o clădire. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 35 de ani s-ar fi aruncat de la etajul 8

Top