Consiliul Concurenței a anunțat că analizează tranzacția prin care Med Life va prelua grupul Medici’s, cunoscuta rețea de clinici care opereză în Timișoara. Med Life SA este un operator privat de sănătate, cu clinici în mai multe orașe din România.
Compania este listată la Bursa de Valori București.
”Grupul Medici’s activează pe piața serviciilor medicale private de sănătate și prestează servicii de asistență medicală generală și specializată, precum și servicii de imagistică. Compania operează o rețea de clinici și laboratoare în județul Timiș”, conform Consiliului Concurenței.
În conformitate cu prevederile Legii Concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurență va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Comentarii prin facebook