Nicolae Robu la ora „destăinuirilor”. Care „grupuri de interese” au vrut să-l propună ministru și de ce n-a zis nimic la acel moment

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Uneori e bine pentru un partid să faci o dramoletă din selecția internă pentru desemnarea candidaților. Poate că pornit cu doi ani mai devreme acest spectacol e prea mult, dar este cu siguranță o formă reușită de marketing dacă treaba asta o faci cu cap. Firește, mai depinde și cu cine o faci, iar liberalii timișoreni au o mare problemă aici. Deputatul Marilen Pirtea și viceprimarul Tabără sunt două persoane respectabile, dar nu foarte efervescente și care să facă deliciul unui astfel de spectacol. Paradoxul face ca PNL Timișoara să spere la un succes cu două persoane ciudate în felul lor: Nicolae Robu și Alin Nica.

Pe Alin Nica l-am trecut la cei cu șanse, dar firește că la primăria Timișoara nu are niciuna să-l bată pe Fritz sau pe „independentul” Robu. Dar Alin Nica poate fi candidatul PNL pentru consiliul județea, iar asta în politică se poate numi și tandem Robu-Nica pentru un important an electoral. Păi să pleci tu la luptă electorală cu tandemul „interlop-trădător”, format din două persoane care s-au spurcat cum le-a venit la gură, echivalează lejer cu o parodie politică și nouă ne place teribil treaba asta.

Dar asta e treaba lor cum se fac de cacao. Aș reveni însă la mărturisirea „fostului” Nicoale Robu despre cum ar vrea dumnealui să candideze pentru un nou mandat de primar. Dorința sa este să meargă pe lista PNL, oferind asigurări alegătorilor că treaba cu interlopii nu are nicio legătură cu dumnealui, ba chiar din contră. Argumentul domniei sale este că în alte vremuri „grupuri de interese” i-ar fi oferit o funcție de senator, ba chiar una de ministru pentru a nu candida la primărie. Ceea ce… ceea ce dovedește?

Călcând pe calea unui banal silogism ce concluzie poți trage? Că niște oameni răi regăsiți în sintagma „grupuri de interese” ar fi vrut să facă ceva mișmașuri în Timișoara, să zicem imobiliare, dar nu numai, iar știind că Nicolae Robu e de neînduplecat, de necorupt până-n măduva oaselor, au preferat să-i ofere un post de senator. Hopaaaa! Adică cum?

Ne facem că am venit ieri pe lumea asta românească și întrebăm cum se desfășoară în PNL treaba asta cu „plasamentul”. Bun, nu e ca la curve, dar înțelegem că oamenii răi au vrut să scape de el și l-au trimis la Senat doar să nu fie primar. Acolo nu-i puteau cere ceva „grupurile alea de interese”? În Senat era acceptabil să fie ales al PNL, organizația „grupuri de interese”? Dar Nicolae Robu a fost senator. De unde știu eu că „grupurile” nu l-au pus senator? Și dacă „grupurile” pot pune un senator în cel de-al doilea mare partid politic al României (și evident că pot), ce ne spune Nicolae Robu despre acest partid, sub sigla căruia vrea cu nesaț să candideze și în 2024?

OK, nu mai facem pe naivii și chiar m-ar interesa cum decurge treaba asta. Nicolae Robu a vrut să candideze pentru primar și șeful de filială PNL Timiș, adică tot dumnealui la acea vreme, a zis că nici în ruptul capului, că aici domnește legea alea-alea. Dar care sunt canalele care fac ca un „grup de interese”, deci niște oameni răi se presupune, să ajungă în situația să facă propunerea asta unui președinte de filială atât de onest, care nici nu vrea să audă decât de domnia legii? De ce nu le-a demascat pe „grupuri” atunci, să știe toată lumea că „uite, ăia au vrut să mă corupă, dar eu i-am refuzat”, ca peste 12 ani să nu vină cineva să zică că primarul a fost pe-o labă cu ei?

Treaba e mult mai simplă, stimați cititori și cititoare, nu trebuie să ai doctorat despre relațiile din lumea interlopă să-ți dai seama cum stă treaba. Când vezi că în industria imobiliară cineva face și tot face, când vezi că înainte de alegeri, cât era Nicolae Robu primar, un proiect de neacceptat dintr-o grămadă de considerente este propus spre dezbatere, iar după ce Nicolae Robu a pierdut competiția acel proiect nu s-a mai făcut deloc, nici măcar modificat, fiind lăsat în ruină, atunci poți să te întrebi cum au ajuns unii senatori de Timiș și cine a vorbit pentru ei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Robu, fii liber! a spus: (august 22nd, 2022 at 08:12 )

Robu se comportă în continuare ca un mic mafiot: o dă pe șantaj, în văzul lumii. Ar vrea, ar putea, dar dacă partidul l-ar desemna, dacă nu, independent, ori poate PSD ori … Până acum, alegătorii sunt considerați cantitate neglijabilă, panel pentru sondaje absolut cretine pe FB. Când dă declarații, trece pe deasupra alegătorilor, ca un vultur mândru. Nu știm nici ce proiecte are, nici cu ce echipă vrea să vină la conducerea Primăriei, nici … nimic. Știm doar atât, că l-a făcut mă-sa primar și e musai. Și mai profită de ceva: moliciunea de cârpă a PNL-ului, care, iată, se manifestă nu numai în relația cu Iohannis și PSD-ul, ci în general.
Domnu Robu, fii bărbat dacă vrei să fii și primar: trimite-i niște superbe buchete de flori dnei Gorghiu! Că doar politica românească e-un teritoriu al galanteriei și cavaleriei și onoarei etc. etc. etc. Și liberalismul bănățan este o mulțime de individualități puternice, bine conturate, citite, stilate etc. și din ce în ce mai vidă.

Ionut Nasleu a spus: (august 23rd, 2022 at 13:37 )

Eu i-am propus personal sa fie presedintele Romaniei, dar asa este cand uiti de unde pleci, nu m-a mentionat

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.