Pornește șantierul de un milion de lei pentru modernizarea iluminatului public din Timișoara/Foto

Timp de două luni, timișorenii de la ELBA vor lucra la înlocuirea a sute de copuri de iluminat în cadrul celui mai important proiect al orașului de modernizare a iluminatului public. Vizate sunt trei artere principale din zona de nord a orașului, Calea Torontalului, Calea Aradului și Calea Sever Bocu, iar banii au fost obținuți de la Administrația Fondului de Mediu.

Se vor instala becuri LED, care vor fi controlate prin telegestiune.

„În contextul exploziei prețurilor la energie este obligatoriu să facem aceste investiții pentru ca orașul să aibă, în sfârșit, un iluminat public modern și eficient. Economia pe care o vom realiza după instalarea celor 531 de corpuri de iluminat cu LED este de 60 la sută. De asemenea, intensitatea luminii va putea fi controlată printr-un sistem de telegestiune, ceea ce înseamnă o economie și mai mare la bugetul local. În acest moment, iluminatul public reprezintă cea mai mare parte din factura lunară la current pe care o plătim”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Valoarea proiectului este de aproape 950.000 de lei, câștigătorul licitației fiind asocierea firmelor timișorene Elba și Elba-Com. În următoarele zile va fi dat ordinul de începere al lucrărilor, care vor dura 2 luni. Proiectul este finanțat din fonduri nerambursabile de la Administrația Fondului pentru Mediu.

În altă ordine de idei, municipalitatea a montat un fel de ghirlande cu beculețe pe strada Vasile Alecsandri, care face legătura dintre Piața Libertății și Piața Unirii. Deși acolo exista iluminat public, s-a preferat această variantă cu ghirlande, ceea ce dă un aspect de sărbători de iarnă întregii străzi.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho.ro
isho.ro

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Legende! Aur şi la Mondial pentru cele mai bune canotoare din lume

Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar au câştigat medalia de aur la dublu vâsle feminin (W2x), duminică, la Campionatul Mondial de la Racice. Radiş şi Bodnar, campioane europene şi olimpice, au fost urmate de echipele Ţărilor de Jos şi Irlandei. Româncele au încheiat cursa în 06.47.77. Este a treia medalie de aur pentru România, după cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legende! Aur şi la Mondial pentru cele mai bune canotoare din lume
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș va fi gazda Adunării Generale a Federației Camerelor de Comerț Dunărene

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, luni, 26 septembrie, cu începere de la ora 10, Adunarea Generală Anuală a Federației Camerelor de Comerț Dunărene (FCCD). Camera timișoreană este membru fondator al Asociației Camerelor de Comerț Dunărene, devenită ulterior Federației Camerelor de Comerț Dunărene. La eveniment vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș va fi gazda Adunării Generale a Federației Camerelor de Comerț Dunărene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbătă, polițiștii rutieri timișeni, sub coordonarea Serviciului Rutier Timiș, au desfășurat acțiuni cu efective mărite pe principalele artere din județ, în vederea combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, depistării conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză, precum și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 500 de amenzi dintr-o singură lovitură
Zone pietonale, spaţii verzi, piste de biciclete sau zone de recreere; aşa va arăta în viitor zona Traian, care va trece printr-un amplu proces de transformare. Luni, va fi prezentat proiectul de regenerare urbană a zonei, urmând 30 de zile de consultare publică, pentru ca la final să aibă loc o dezbatere pe această temă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Schimbarea la faţă a zonei Traian. Dominic Fritz anunţă cel mai mare proiect de regenerare urbană din Timişoara
După doi ani de pandemie, în care majoritatea cursurilor au fost online iar interacțiunile dintre studenți sau între studenți și cadrele didactice au fost reduse la minim, Universitatea Politehnica Timișoara a ținut să ofere, în special bobocilor din anul I, dar și colegilor din anii mai mari, o experiență memorabilă la prima interacțiune cu reprezentanții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara a deschis noul an universitar cu un weekend de excepție/Foto
SCM Poli a obţinut a doua victorie în Liga Zimbrilor la handbal masculin, în etapa a V-a, 35-29 cu CSM Odorheiu Secuiesc, după un meci pe care în mare parte la dominat categoric. Primele 25 de minute au fost însă echilibrate, cu răsturnări de scor, oaspeţii dând o replică bună, 3-1 (min. 6), 4-6 (min....
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pas. Poli s-a impus în duelul cu Odorhei
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, luni, 26 septembrie, cu începere de la ora 10, Adunarea Generală Anuală a Federației Camerelor de Comerț Dunărene (FCCD). Camera timișoreană este membru fondator al Asociației Camerelor de Comerț Dunărene, devenită ulterior Federației Camerelor de Comerț Dunărene. La eveniment vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș va fi gazda Adunării Generale a Federației Camerelor de Comerț Dunărene
Amatorii sportului cu motor din Timișoara au avut parte, sâmbătă, de o surpriză de zile mari, în orașul de pe Bega fiind adus un monopost de cel mai înalt nivel tehnic, alături de pilotul Nick Heitfeld. Pilotul german nu mai concurează în Formula 1, dar a făcut-o cu succes în Formula E, varianta ”electro” a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, gazda unei superdemonstrații Formula E. Nick Heitfeld și monopostul M8Electro Mahindra Racing au fost în orașul de pe Bega/FOTO
Petrecere cu final… neaşteptat! În noaptea de vineri, spre sâmbătă, după miezul nopţii, un telefon la 112 a alertat autorităţile. Polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că într-un imobil, situat pe strada Tineretului, din localitatea Giarmata, județul Timiș, ar fi avut loc o altercație între câțiva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Majorat cu scandal la Giarmata. Un adolescent de 17 ani a lovit trei tineri mai mari ca el
Top