Au trecut cam zece ani de la înființarea echipei de fotbal ACS Poli Timișoara. Între timp s-a și desființat, fie că acest final l-a tranșat judecătorul după o insolvență ratată, un faliment reușit, fie că pur și simplu echipa a dispărut, nu mai auzim de ea, nu mai mergem să o vedem, nu mai plângem după ea. Glumeam, de plâns n-a prea plâns nimeni, poate nici făuritorul ei Nicolae Robu, primar la anul 2012. Dar nu mai contează cine a plâns sau cine n-a plâns după ACS Poli Timișoara. Ducă-se.
Noi, aici la deBanat, am susținut echipa asta în ideea că Timișoara trebuie reprezentată sus, în prima ligă, iar cealaltă Politehnica își făcea un titlu de glorie că vrea să joace în eșaloanele inferioare. Că făuritorul Nicolae Robu a pus prost în practică demersul, că juriștii municipalității și-au bătut joc de făuritor sau pur și simplu erau amatori în profesie la vremea aia, iarăși nu mai contează. Echipa asta a fost susținută de un ONG în care participa cu cotizații anuale primăria, consiliul județean și institutul politehnic.
La universitatea tehnică nu plânge nimeni și nici n-a plâns vreodată, având în susținere altă echipă, ASU Politehnica, iar la primărie și CJT nu mai sunt Nicolae Robu și Călin Dobra căpetenii. Bine, consiliul județean s-a băgat în schemă ca să facă figurație, să nu-I înjure eventual microbiștii pe politicieni dacă reușea proiectul, dar niciodată cei de la PSD nu au pus pasiune pentru proiectul lui Robu. ACS Poli a pornit ca și moartă. A fost măcinată de obsesia din acea vreme de a arăta care o are mai mare, tradiția, iar aici ASU Politehnica credea că este invincibilă, având în spate încă frumoasa galerie.
Echipa a jucat ba în divizia B, ba în A, a fost penalizată cu zeci de puncte, a trecut prin meciuri de baraj, ceva suspans a avut în viață, dar nu împlinea nici ea visul Timișoarei de care ne-am apropiat cel mai recent sub patronatul regretatului (n-a murit) Marian Iancu. De unde i s-a tras? De la Curtea de Conturi. Nu zic că forma juridică a fost una fericit alesă, nu mă pricep, dar cert este că și la Curtea de Conturi cineva a fost mai catolic decât papa, iar făuritorul de pe atunci spunea că echipa este victimă a unui război politic.
E suficient să o pomenim. N-a rămas mult după ea, dar a avut suflet bun, ar putea zice lumea. Jucători de la ACS Poli au ajuns să alerge pentru Dinamo, pentru Viitorul lui Hagi, pentru Steaua lui Gigi Becali, CFR Cluj, Craiova Olguțăi, dar și pentru „dușmanii” de la ASU Politehnica. Mi-am amintit de ACS Poli când primăria din Alba Iulia prezenta cu mândrie faptul că a preluat ca secție a sportului municipal echipa de fotbal Unirea.
E vorba de susținerea activității de copii și juniori, în principal, apoi și de o reprezentare până la nivelul ligii secunde, fără drept de promovare, la seniori. Nu mai pledez pentru fotbal prin administrația locală ca o formă de a face performanță, de a ne gâdila orgoliul de druckeri prin aducerea de titluri. Așa ceva nu se poate, dar fenomenul de creștere a jucătorilor poate fi încurajat prin astfel de formule. Dacă ai succes și nu poți promova prin restricția FRF, cu siguranță ai avut succes în munca ta, iar banii vor veni înapoi prin vinderea jucătorilor tot unor echipe timișorene.
Asta nu se înțelege încă. Fotbalul în Timișoara este intr-o stază criogenică în așteptarea nu știu cărui Făt Frumos economic. Dacă acesta nu mai vine și e clar că nu vine? Stăm și tot așteptăm? Mi-am mai amintit de ACS Poli și de ce ar putea să facă primăria Timișoara când am salutat promovarea echipei din Dumbrăvița, tot susținută de administrația locală. Nici ei nu au drept de promovare, dar ce, ASU Politehnica are drept de promovare? Îi dă managementul de acolo, filosofia de acolo dreptul la o promovare cândva? Dominic Fritz nu e pasionat de fotbal. Degeaba ni-l place nouă.
Comentarii prin facebook