Stirile din ziua: 21 septembrie 2022

Neatenţia a mai făcut două victime. Accident grav, care uşor putea fi evitat

Neatenţia a mai făcut două victime. Accident grav, care uşor putea fi evitat

Nevinovaţii au ajuns în spital. La ieșirea de pe calea de acces a unui imobil, situat pe strada Călan din Timișoara, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 24 de ani, care circula regulamentar, dinspre

Pompierii au făcut coadă pentru a dona sânge. FOTO

Gest nobil. În continuarea activităților desfășurate cu ocazia „Zilei Pompierilor din România”, la nivelul I.S.U. Timiș a fost demarată o campanie de donare de sânge în incinta Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Timişoara, locaţie aflată în vecinătateaa Spitalului Judeţean. Începând din 14 septembrie și până astăzi, 53 pompieri timişeni, printr-un gest de solidaritate față

Protecția Consumatorilor a găsit probleme grave la un restaurant și o brutărie din Orțișoara/FOTO+VIDEO

În urma unor reclamații primite de la consumatori, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a inițiat, pe data de 21 septembrie, o acțiune de control care a vizat 2 operatori economici din Orțișoara. Ce au găsit inspectorii … dezastru. Au fost controlate Hanul Potcoava Norocoasă și Brutărie Patiserie Noar 2021, iar, pentru neregulile constatate,

Un hoţ de buzunare mai puţin. Poliţiştii au prins un infractor cunoscut pentru furturi din tramvaie

Polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au reținut un bărbat, în vârstă de 53 de ani, bănuit de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș. El este un cunoscut al oamenilor legii, ocupându-se în special cu furtul din mijloacele de transport în comun. În urma unei

Senatul Romaniei

USR Timiş: Cresc salariile. Nu salariile noastre, ci ale politicienilor

Curtea Constituţională a admis astăzi contestaţia depusă de USR, confirmând că majorarea salariilor politicienilor nu este constituţională. Partidele aflate la putere nu s-au lăsat şi au votat, tot azi, o lege în Senat, privind creşterea salariilor parlamentarilor, miniștrilor, primarilor, prefecților, președinților de consilii județene netc.  Legea a fost votată în Senat de  PSD, PNL, AUR

Muzeul Satului Bănățean a rămas fără director. CJ Timiș va propune un interimar

Dan Radosav, cel care a condus în ultimii opt ani Muzeul Satului Bănățean, a avut miercuri ultima zi de lucru în fruntea instituției. El a demisionat din acest post, miercuri fiind ultima zi din preavizul aferent. ”Adio, mândru MUZEU al Satului Bănățean! Munca mea de de slujbaș al Muzeului Satului Bănățean Timișoara s-a încheiat astăzi.

Roxana Iliescu sau Dominic Fritz? Ambii anunță demararea demolării garajelor de pe strada Clăbucet/Foto

Demararea operațiunii de demolare a unei baterii de garaje de pe strada Clăbucet din Calea Șagului este prezentată ca un succes de doi politicieni timișoreni, atât de consilierul local Roxana Iliescu, dar și de primarul Dominic Fritz. Ambii anunță succesul operațiunii plus că nu se vor mai permite asemenea construcții. Ceea ce e și mai

cinema freidorf

Consiliul Local Timișoara a aprobat majorarea devizului de cheltuieli pentru transformarea fostului Cinema Freidorf în centru cultural

Viitorul Centru Cultural Freidorf are undă verde pentru a fi pus în practică. Consiliul Local Timișoara a aprobat, marți, noua valoare, majorată cu un milion de lei, a proiectului, precum și cheltuielile aferente. Intervențiile propuse prin proiect vizează investiții în reabilitarea și dotarea clădirii fostului cinematograf de cartier, acesta urmând să fie destinat utilizării publice

negrescu

Consiliul și Comisia Europeană, chemate de Parlamentul European să prezinte urgent un calendar pentru aderarea României la Schengen

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a obținut sprijinul unui număr important de deputați europeni pentru a chema în plenul Parlamentului European reprezentanții Consiliului UE și Comisiei Europene la o dezbatere cu privire la aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen, dar și pentru ca aceștia să prezinte urgent un calendar de aderare. Peste 50 de

stadion lego

Primăria Timișoara, la o nouă încercare cu stadionul Lego din Calea Buziașului. Suma oferită la licitație crește cu zece milioane de lei

Primăria Timișoara speră că va reuși într-o nouă încercare să găsească un executants pentru proiectul tehnic și execuția stadionului pe structură metalică din Calea Buziașului. Suma oferită la licitație a fost din nou mărită, acum s-a ajuns la peste 102 milioane de lei, cu zece milioane de lei în plus faţă de oferta iniţială. În

Acţiune Blitz a rutieriştilor. Ce au descoperit în trafic

Marţi, în intervalul orar 16:00-19.00, polițiștii Biroului Rutier împreună cu cei ai secțiilor 1-5 urbane din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au organizat o acțiune tip Blitz pe strada 16 Decembrie 1989 și bulevardele Constantin Brâncoveanu și General Dragalina, din Timișoara. Scopul a fost prevenirea victimizării prin accidente rutiere, precum și pentru menținerea unui climat de

Marilen Pirtea

PSD şi PNL, discuţii exploratorii pentru candidaţi comuni în municipiile cu primari USR. Marilen Pirtea, potenţialul candidat al alianţei la Primăria Timişoara

La Bucureşti, liderii naţionali ai PSD şi PNL au demarat unele discuţii privind abordarea cu candidaţi comuni a primăriilor din muncipiile reşedinţă de judeţ cu edili USR. La Timişoara, PNL ar da candidatul la primărie, în persoana lui Marilen Pirtea, preşedinţia CJ Timiş revenindu-i PSD. Pentru a nu intra în cursă, lui Nicolae Robu i

În Timişoara ajung aproape 18.000 de vaccinuri antigripale. Cine are prioritate

Direcția de Sănătate Publică Timiș recepționează prima tranșă de vaccin antigripal de tip tetravalent, în cantitate de 17.893 doze repartizate de către Ministerul Sănătății în cadrul campaniei anuale de vaccinare antigripală. Aceasta urmează să fie distribuită, în zilele următoare, personalului medical din unitățile spitalicești, Unități primiri Urgențe, secțiile și compartimentele de terapie intensivă și boli

Discotecile timișorene de dinainte de 1989, prezentate de Muzeul Național al Banatului în cadrul unei expoziții/FOTO

Muzeul Național al Banatului a pregătit pentru timișoreni o nouă expoziție interesantă. „Fenomenul Timișoara 1965 – 1989”, e deschisă la mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia, prezintă modul în care tinerii se distrau în discotecile vremii înainte de 1989, și poate fi vizitată de marți până duminică în intervalul 10:00 – 18:00. Acest tip de

Incendiu devastator la un autotren pe A1, aproape de Timişoara. FOTO

În jurul orei 11, un apel la 112 anunţa un incendiu de proporţii la un autotren, aflat la km 508 pe A1. Un tir încărcat cu mase plastice a luat foc pe autostrada A1 Deva – Nădlac, sensul de mers Arad – Timișoara. Traficul rutier var fi deviat prin localitatea Orțișoara. Au fost alertate Detașamentul

Primarul Dominic Fritz e chemat din nou în plenul CJT pentru a-și prezenta opinia pe tema parcării din centrul orașului

Reuniți în ședință extraordinră, ținută în mediul virtual, online, consilierii județeni nu au avut prea mult de discutat la ordinea de zi, dar au găsit motiv de dispută la interpelări. De această dată a fost motiv de contre parcarea pe care Consiliul Județean Timiș dorește să o construiască în zona zero a Timișoarei, locație unde

O nouă investiţie privată, la Şag, de 1,5 milioane de lei

Un modern spaţiu comercial se va ridica în comuna Şag, valoarea totală a acestuia fiind de aproximativ, 1,5 milioane de lei. Construcţia va găzdui un magazin alimentar, o farmacie, dar şi spaţii de cazare. Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a semnat Autorizația de Construire a unui spațiu comercial in Zona Mănăstirii. Acest spațiu comercial va

Primăria Timișoara face primii pași pentru ridicarea unui nou adăpost public pentru câini

Timișoara face un mare pas înainte pentru managementul populației canine din oraș, municipalitatea va demara în curând ridicarea unul nou adăpost pentru câini al orașului. A fost deja identificat un teren în zona industrială din Freidorf, unde va fi construit adăpostul, fiind loc chiar și pentru o clinică veterinară. ”Timișoara are nevoie de un adăpost

Neatenţia a mai băgat un om în spital. Accident pe A1 lângă Margina

Azi noapte, în jurul orei 0, pe Autostrada A1 Deva – Nadlac, sensul de mers Margina – Lugoj, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 43 de ani, a condus o autoutilitară pe autostrada A1( sens de mers

Top