PSD şi PNL, discuţii exploratorii pentru candidaţi comuni în municipiile cu primari USR. Marilen Pirtea, potenţialul candidat al alianţei la Primăria Timişoara

Marilen Pirtea

Marilen Pirtea

La Bucureşti, liderii naţionali ai PSD şi PNL au demarat unele discuţii privind abordarea cu candidaţi comuni a primăriilor din muncipiile reşedinţă de judeţ cu edili USR. La Timişoara, PNL ar da candidatul la primărie, în persoana lui Marilen Pirtea, preşedinţia CJ Timiş revenindu-i PSD. Pentru a nu intra în cursă, lui Nicolae Robu i se rezervă o poziţie eligibilă la Senat.

Cu toate că mai sunt doi ani pînă la alegerile locale, atât la nivel central, cât şi local există mari frământări privind candidaţii din 2024. La nivelul conducerilor PSD şi PNL au demarat unele negocieri pentru ca cele două partide să prezinte candidaţi comuni la primăriile reşedinţe de judeţ, dar şi din Bucureşti, unde există edili USR. Este vorba de Alba Iulia, Bacău, Braşov, Timişoara, Bucureşti şi sectoarele 1 şi 2 din Capitală.

Pentru Timişoara, discuţiile au prins forme mai avansate, fiind vehiculate unele nume. Din start, trebuie spus că actualul preşedinte al PNL Timiş, Alin Nica, şi-a pierdut mult din influenţă, astfel că opiniile lui sunt ignorate.

În urma acestor discuţii s-a prefigurat deja ca PSD să dea candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean, în timp ce PNL va încerca să recupereze, după patru ani, Primăria Timişoara. Pentru primărie a fost avansat şi un nume, deputatul Marilen Pirtea, primvicepreşedinte al PNL Timiş. Rector al UVT, Pirtea este consilierr onorific al premierului Nicolae Ciucă, preşedintele PNL. Mai mult, are o relaţie bună şi cu secretarul general al PNL, Lucian Bode, a căprui influenţă a crescut foarte mult în partid. În urmă cu zece zile, Pirtea s-a poziţionat, în sfârşit, în filială printr-un atac devastator la adresa principalilor lideri ai PNL Timiş. În perioada următoare este de prognozat ca Pirtea să preia preşedinţia PNL Timişoara, Cosmin Tabără urmând să se retragă din funcţie.

Nicolae Robu si Alin Nica

Nicolae Robu si Alin Nica

Obstacolul Robu

Problema mare a acestei candidaturi este Nicolae Robu, fost preşedinte al PNL Timiş şi fost primar al Timişoarei. El a intrat de mai mult timp în cursa electorală, iar recent şi-a comandat un sondaj de opinie, cu tot cu procente neverosimil de mari. (Şi foarte mici pentrui Pirtea.) Pentru a renunţa la candidatură, lui Robu i se va propune o poziţie eligibilă pe lista de Senat. De altfel, în urmă cu o lună, Robu afirma că „grupuri de interese” i-au făcut oferta senatorială, dar el a refuzat-o. Astfel e greu de conceput că el se va retrage de bună voie din cursă. Iar aici poate mai trebuie spus că Bode, susţinător fervent al candidaturii lui Pirtea, face mai nou partea din aşa numitul „Grup de la Sălaj”, alături, printre alţii de şefii DNA şi ai SRI.

Pe de altă parte, listele comune îl nemulţumesc şi pe Alin Nica, aflat în război cu PSD la nivel local. Dacă înţelegerea se concretizează, el nu va mai putea candida pentru un nou mandat la preşedinţia CJ Timiş. Aici problema este mai simplă însă, Nica devenind tot mai irelevant în PNL, la nivel naţional. Din partea PSD sunt vehiculate mai multe nume pentru preşedinţia CJ Timiş, ca de exemplu ale senatorilor Eugen Dogariu şi Sebastian Răducanu, dar şi al deputatului Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiş.

Una cu Rareş Bogdan

Discuţiile privind candidaturile din 2024 în Timişora au şi unele aspecte ilare, personaj principal fiind acelaşi cameleonic Rareş Bogdan. La o întâlnire cu primarii dizidenţi din PNL Timiş, care a vut loc luni, el a spus la un moment dat: „Ce aţi spune dacă Fritz (primarul Timişoarei, Dominic Fritz – n.a.) va candida pentru PNL în 2024?”. Ulterior el a participat la discuţiile despre listele comune PSD-PNL, fiind unul dintre cei mai fervenţi partizani al acestora.

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Jos uslinoșii! a spus: (septembrie 21st, 2022 at 13:20 )

Da, un dușman comun este infinit mai util decât un proiect comun. Proiectul poate să nu fie dus la capăt și-atunci plătim, pe când un dușman e un dușman, ba chiar un dujman!!!
PNL se dizolvă încet în PSD, ceea ce-i o evoluție firească, după calitatea oamenilor. Dacă e ceva ce mi-aș dori de la PSD, e asta: fără vaselină, cu peneliștii!!!

Costel a spus: (septembrie 21st, 2022 at 14:39 )

USL 3.0. Astia-s ca Windows. Nu scapi de ei, oricate variante ar avea. Doar ca la ei licenta e muuuult mai mai scumpa, si e nationala.

Jack a spus: (septembrie 21st, 2022 at 17:02 )

Pirtea= oltean. Nu va vedea votul meu!

Cetateanul a spus: (septembrie 21st, 2022 at 22:47 )

Oltean din Bihor :))

@Jack a spus: (septembrie 22nd, 2022 at 11:01 )

Decizie bună, chiar dacă motivul prezentat e stupid (ca să nu zic șovin)… mafioții trebuie decuplați permanent de la banul public!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.