17 decembrie 1989. Timişorenii au strigat “Libertate!” şi au primit gloanţe. Zi de doliu în Timişoara

În urmă cu exact 33 de ani, la Timișoara mureau, pentru libertate, primii oameni. Pe 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a convocat şedinţa Comitetului Politic Executiv, toţi cei prezenţi fiind de acord să se folosească muniţie împotriva timişorenilor cae protestează. Au murit în acea zi 62 de oameni, iar 188 de persoane au fost rănite. 17 decembrie este zi de doliu în orașul de pe Bega.

Duminică, 17 decembrie 1989, a fost ziua în care Timişoara a dat primele jertfe pe altarul libertăţii. A fost de altfel şi ziua cea mai sângeroasă din acel decembrie fierbinte. Prima victimă a căzut, în jurul orei 16.00, în Piaţa Libertăţii. În acea seară începea operaţiunea „Radu cel Frumos”, la ordinul lui Nicolae Ceuşescu. Ca urmare, după ora 20.00 se deschide focul în mai multe părți ale orașului. De către Armată, în special. Cel mai mare carnagiu a avut loc pe Calea Girocului. Spitalul Județean n-a mai făcut față sutelor de răniți și morți care erau aduși aici. Tot de la Spitalul Județean, 40 de trupuri ale celor răpuși de gloanțe sunt urcate într-o mașină frigorifică și duse la București, unde au fost incinerate într-un crematoriu, cenușa fiind aruncată la canal.

Potrivit lucrării „Enciclopedia Revoluției din Timişoara”, (3 vol.), editată de „Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara”, în 17 decembrie au murit 62 de personae şi au fost rănite 188.

Victimele din următoarele zile au fost după cum urmează:

Persoane decedate:

18 dec. – 5 persoane

19 dec. – 2 persoane

Ulterior datei de 22 decembrie 1989 – 20 persoane

persoane neidentificate – 4

Total persoane decedate: 93

Persoane rănite:

16 dec. – 8 persoane

17 dec. – 188 persoane

18 dec. – 8 persoane

19 dec. – 4 persoane

20 dec. – 1 persoane

21 dec. – 3 persoane

Ulterior datei de 22 decembrie – 79 răniți

Total persoane rănite: 291

Astăzi la Timişoara este zi de doliu, fiind organizate următoarele manifestări:

  • Ora 10: Catedrala Mitropolitană Slujba de pomenire a eroilor martiri
  • Ora 10:30: Monumentul Crucificării Depunere de coroane
  • Ora 12: Biserica Martirilor Slujbă de pomenire a eroilor martiri
  • Ora 14: Cimitirul Eroilor Slujbă de pomenire a eroilor martiri, depunere de coroane și parastas
  • Ora 19: Catedrala Mitropolitană Moment de reculegere pe treptele Catedralei cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor-martir
  • Organizator: Asociația 17 Decembrie, a răniților și familiilor îndoliate din Revoluția 1989

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dascălii de azi=complici la STERGEREA MEMORIEI CRIMELOR a spus: (decembrie 17th, 2022 at 14:15 )

Nici măcar unul din zece licee ale Timișoarei NU FACE vreo informare, (darămite DEZBATERE) cu tinerii despre EROISMUL CIVIC AL timișorenilor din 15-22 și MARTIRUL celor omoriti mișelește de armata, milițieni și SECURITATEA COMUNISTĂ.
RUSINE SA VA FIE !!😡 ISJ, DIRECTORI DE ȘCOLI, RECTORI și DECANATE, Profesori urmași ai activiștilor comuniști, care vă doriți STERGEREA MEMORIEI COLECTIVE, mai ales in rindul generației tinere…🤫 Că sa vi se șteargă urmele de familii DE PROFITORI, care ați susținut un REGIM CRIMINAL

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești

Etapa a patra a Ligii Naționale de baschet aduce pentru echipa bănățeană o înfruntare cu cealaltă echipă alb-violetă din prima ligă. Jocul SCM Politehnica Timișoara – FC Argeș este programat luni, 26 octombrie, la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Gazdele au o linie de clasament cu o victorie (în deplasare la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.