Vestea care a cutremurat lumea sportului timişean: a murit profesorul Ion Bădescu

Cel mai cunoscut şi apreciat antrenor de înot din întreg Banatul a trecut astăzi în nefiinţă! Este vorba despre îndrăgitul profesor Ion Bădescu, un nume imens în nataţia bănăţeană, dar şi cea naţională, care s-a stins după o luptă cu o boală incurabilă!

Născut în 1956 la Bucureşti, a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport în 1979, cu specializarea înot. A făcut în tinereţe pentatlon şi kaiac-canoie şi a ajuns în Timişoara în 1980. A fost antrenor în anii 80 la Universitatea Timişoara, apoi din 1990 a lucrat la CSS nr. 1, la bazinul din Complexul Bega.

Printre campionii care au fost antrenați de Ion Bădescu se află: Rony Bakale (component al lotului olimpic al României în 2005), Alina Tocu, Lucian Dumitru, Ligia Gaspar, Adina Marusanici, Camelia Suba, Larisa Stoian, Florin Istov, Claudiu Pascu, Raluca Pascu (selecționați pentru centrele olimpice de pregătire), Camelia Suba și Adina Marusanici (ambele medaliate cu bronz la Campionatul Balcanic), Tiberiu Bekes (3 locuri 4 la Europenele de juniori) şi foarte mulţi alţii…

Un antrenor campion şi un făuritor de caractere, care iată a plecat prea repede şi brusc dintre noi! Condoleanţe familiei îndoliate.

 

 

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Bogdan Viorel a spus: (decembrie 4th, 2022 at 21:04 )

L-am cunoscut locuind in Timișoara pe str Brândusei , bazinul de înot fiind la capătul străzii spre B-dul Circumvalațiunii , am avut ambii copii la înot , a fost un adevărat profesionist , Dumnezeu să-l ierte și sa-l odihnească-n pace , condoleanțe celor dragi…!!!!!…

Ionasec Steliana a spus: (decembrie 5th, 2022 at 08:33 )

Tot cu dansul băiatul meu si vecina noastră Raluca au invatat înotul de la 4 ani la bazinul din Circumvalațiunii din Tm Un om minunat.Dz sa l odihnească.

victor a spus: (decembrie 5th, 2022 at 09:43 )

Odihnească-se în pace. Ar fi bine totuși să-i onorăm cât mai sunt în viață.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei

Un număr de 13 localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de rețea de alimentare cu gaze naturale. Valoarea lucrărilor va fi de 52 de milioane de lei, la care se adaugă și TVA. Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începe a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Dragan Petricevic

Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei

Liga Națională de baschet masculin a programat un nou duel dificil pentru SCM Politehnica, echipă ce a jucat duminică seara în București, pe terenul Stelei. Exact cu 24 de ore după ziua de naștere a antrenorului Dragan Petricevic, tehnician de care se leagă frumoasele performanțe ale baschetului timișorean, trupa viola învinge pe terenul unei echipe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Liga Națională de baschet masculin a programat un nou duel dificil pentru SCM Politehnica, echipă ce a jucat duminică seara în București, pe terenul Stelei. Exact cu 24 de ore după ziua de naștere a antrenorului Dragan Petricevic, tehnician de care se leagă frumoasele performanțe ale baschetului timișorean, trupa viola învinge pe terenul unei echipe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei
Fapte reprobabile în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din zona Complexului Studențesc. Un tânăr a fost bătut măr, chiar și cu un par, iar oamenii legii vor încerca să deslușească ce s-a întâmplat în „ecuația” în care a fost implicat pe de o parte băiatul unei consiliere locale din Dumbrăvița și câțiva fotbaliști,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bătaie cu izuri fotbalistice și de dragoste în Complex. Băiatul unei consiliere din Dumbrăvița, băgat în spital
Un număr de 13 localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de rețea de alimentare cu gaze naturale. Valoarea lucrărilor va fi de 52 de milioane de lei, la care se adaugă și TVA. Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începe a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei
Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%
La solicitarea Aquatim, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând cu data de 02.02.2026, în vederea realizării lucrărilor de execuție la rețelele de apă și canalizare, din cadrul proiectului „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”. Astfel,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începănd de luni, restricții rutiere în mai multe zone din oraș
Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este spațiul în care emoțiile prind glas, unde comportamentele capătă sens și unde fiecare relație lasă urme profunde. Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie, cunoscut la nivel local ca Centrul STURZ și în curs de tranziție spre numele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil
Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială Timișoara va deschide un nou centru pentru bătrâni, realizat cu fonduri nerambursabile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.