Cosmin Tabără, Ziua Ursului și adoptarea bugetului Timișoarei: ”Colegii USR-ști nu mai au orientare și probabil și-au pierdut busola”

Viceprimarul Timișoarei Cosmin Tabără nu vede cu ochi buni modul în care actual administrație USR gestionează adoptarea bugetului orașului. Proiectul este doar un punct pe anexa plenului din 2 februarie, nu s-a făcut dezbatere publică și adoptarea acestuia, dacă se va face (e greu de crezut că nu), are loc de Ziua Ursului, spune, filozofic, reprezentantul PNL în tripleta de conducere a primăriei timișorene.

Ziua de 2 februarie e Ziua Ursului, spune Tabără, cea cu ursul care își vede sau nu umbra, o zi considerată în popor cu ceasuri rele multe.

”Conform tradiției, pe data de 2 februarie se sărbătorește Ziua Ursului, dar este și ultima zi pentru adoptarea bugetului local. Ordinea de zi pentru ședința Consiliului Local este însoțită de o “suplimentară” cu proiectul de buget pentru anul 2023. Se spune că în Ziua Ursului sunt multe ceasuri rele, dar se mai spune că în funcție de ce vede ursul în această zi se pot face previziuni meteorologice importante referitoare la noul an. Dar nu știm dacă în această zi se pot face și previziuni economice pentru Timișoara?!”, analizează viceprimarul momentul.

Nu e dezbatere, colaborare în ”coaliție”, USR-iștii nu mai au busolă administrativă și politică, mai spune oficialul

”E clar! Colegii USR-ști din coaliție nu mai au orientare și probabil și-au pierdut busola politică și administrativă. Administrația înseamnă colaborare, dezbatere și alegerea celor mai bune soluții, nu un act unilateral de voință. Cum se poate ca exact ce arătați cu degetul cu doi ani jumătate în urmă, exact asta faceți acum? Vorbeați despre transparență, despre ”Administrația de sticlă” și acum ați ajuns să nu supuneți dezbaterii publice un proiect atât de important pentru Timișoara, într-un an în care Timișoara este Capitală Culturală Europeană? Este ceva de ascuns sau doar un stil ”molcom” de muncă? Legea adoptării bugetului vorbește despre principii, unul dintre ele este cel al transparenței și publicității. S-a ajuns exact la ceea ce se critica în campania electorală din 2020. De Ziua Ursului, suntem puși în situația în care trebuie să votăm bugetul orașului pentru că e ultima zi în care mai poate fi adoptat! Un demers iresponsabil și dictatorial pentru că suntem puși în situația să votăm în ”orb”, fără a cunoaște datele financiare. Măcar ursul are posibilitatea de a-și vedea coada…”, comentează Tabără situația.

El atrage atenția că se repetă clasica metodă în care cei de la putere le vâră consilierilor locali sub nas un proiect greu cu doar scurt timp înainte de vot.

”Este imposibil ca un astfel de buget să-l studiezi în câteva ore! Cei 27 de consilieri ce își pot asuma prin vot? Doar responsabilitatea de a nu lăsa orașul fără buget. Știu doar ce am propus eu prin direcțiile din subordine fără a cunoaște și ce a rămas în buget. Despre dezbatere publică nici nu poate fi vorba… vor mai fi probabil 48 ore de la publicare pe internet și până la adoptare, asta dacă va fi publicat”, a încheiat Cosmin Tabără.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (ianuarie 31st, 2023 at 17:52 )

Comentarii de viceprimar sau să-i zicem electorat domnul Tabără tot pe lîngă tabără,el nu știe nimic despre ce se întâmplă în jurul lui că doar nu participă la nimic,a preluat sistemul robulian practicat 8ani se pare că în PNL este ceva normal.

Vasy a spus: (ianuarie 31st, 2023 at 21:01 )

Ori transcrierea spuselor viceprimarului e greșită, ori cineva are lacune de limbă și cultură…

Marcel a spus: (februarie 1st, 2023 at 19:41 )

Cosmin Tabara Primar!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava

Liga a II-a de fotbal se reia, după pauza internațională de aproape trei săptămâni. În etapa a 9-a, CSC Dumbrăvița are programată una dintre deplasările cele mai lungi ale sezonului, pe terenul nou-promovatei Cetatea Suceava. Meciul de pe stadionul „Areni” se va juca sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul de la Suceava cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.