Timișorenii sunt dornici să scape de plata impozitelor către municipalitate. Mii de oameni și-au achitat dările din prima zi în care operațiunea a fost lansată.
Impozitele datorate de municipalitate sunt pe primul loc! Așa au considerat numeroși timișoreni. Din primele date ale Primăriei Timișoara, luni, în prima zi de funcționare a sistemului de încasare a impozitelor din acest an, peste 5500 de oameni și-au achitat deja obligațiile către bugetul local. Vestea bună pentru municipalitate este că mare parte au apelat la plata electronică.
”Până la ora 14:00 și-au plătit impozitele peste 5.500 de timișoreni. Aproape jumătate din suma plătită de persoanele fizice s-a încasat online. Echipele noastre au lucrat, de asemenea, pentru a rezolva orice problemă a apărut pe parcursul zilei, inclusiv cu platforma online. Le mulțumim cetățenilor că au avut răbdare cu noi, atât la ghișee, cât și în online”, a anunțat Primăria Timișoara.
Pentru plata cu anticipație, până la data de 31 martie 2023, a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren sau a impozitului pe mijloacele de transport, datorat pentru întregul an 2023 de către contribuabilii persoane fizice și persoane juridice, se acordă și în acest an o bonificație de 10%.
Comentarii prin facebook