Noul Centru de Monitorizare a Ordinii Publice și Trafic Management Timișoara merge excelent. Sunt așteptați și colegii de la Poliția Națională/FOTO

Peste 400 de camere video vor fi ochii Poliției Locale Timișoara, iar toți acești „ochi” sunt acum reuniți în cadrul unui Centru de Monitorizare a Ordinii Publice și Trafic Management înființat de Primăria Timișoara, după ce a pus împreună departamentele care se ocupă de ordine în oraș, respectiv de managementl traficului. Ridicat pe bulevardul Iuliu Maniu, în cadrul pachetului complex al ”Semaforișoara”, centrul de management al traficului găzduiește acum și dispeceratul Poliției Locale.

Camerele celor două departamente lucrează acum împreună, toate imaginile sunt proiectate în Centrul de Monitorizare a Ordinii Publice și Trafic Management. Dispecerul de la Locală s-a mutat pe Iuliu Maniu, împreună cu el au „coborât” din podul de la sediul Poliției Locale și colegii care analizat 24 de ore din 24 imaginile de la camerele din tot orașul. Puse laolaltă cu cele de la Trafic management, acestea au creat un sistem bine pus la punct care monitorizează cele mai fierbinți puncte din oraș. E drept, și locațiile clandestine de gunoi unde nesimțiții aruncau deșeuri ilegal…

„Suntem aici într-un nou centru de supraveghere și monitorizare. Ceea ce vedeți aici, ca bază tehnică, este un proiect care exista de mult; centrul s-a deschis în 2016, doar că ceea ce facem acum este să combinăm toate structurile și bazele tehnice și de personal într-un singur centru tehnic de siguranță în trafic pentru Timișoara. Dispeceratul Poliției Locale s-a mutat în acest spațiu. Până acum au fost două sisteme total diferite. Noi am integrat camerele de supraveghere, ceea ce înseamnă că Poliția Locală Timișoara are acces la toate acestea. Aici suntem de serviciu 24/24, 7/7. Suntem non-stop. Nu mai este cum era înainte, când se lucra doar în timpul orelor de lucru de la primărie. Accesată integrare este doar un prim pas pentru a crește siguranța publică”, ne-a spus primarul Dominic Fritz.

Revenind la trafic management, sistemul ”Semaforișoara” a fost conceput asemeni unuia din țările dezvoltate, fiind unul performant, care urma să funcționeze automat, cu autoreglaje și alte asemenea minuni ale tehnologiei actuale. Până nu a intervenit… cineva și a reglat cum credea el semaforizarea pentru a fi ”bine”. Acum oamenii primăriei sunt în centru și ajustează semaforizarea în funcție de trafic, ne spun cei de la Trafic management. Din păcate, manual, deocamdată nu se poate automat, la aceasta ar fi contribuit și „fine tunning-ul” uman aplicat în urmă cu ceva vreme, care a cam dat puțin peste cap inteligența artificială. Dar se lucrează, special pentru ca inteligența artificailă să devină tot mai mult șeful managementului de trafic.

Și nu numai! Se dorește ca, spre exemplu, atunci când imaginile descoperă o persoană căzută, intervenția Poliției Locale să fie una promptă, poate chiar salva viața persoanei.

Dispecerul de la Poliția Locală știe permanent unde se află fiecare mașină și agent din subordine. Pe un panel separat este afișată, cu ajutorul sistemului GPS, locația fiecărui vehicul, care are montat un asemenea senzor, dar și a fiecărei stații de emisie recepție, deci a deținătorului, polițist local.

”În acest fel, dispecerul poate decide cine va mrge la o intervenție, cine este mai aproape de problema apărută”, a spus și Attila Hajdu, șeful Poliției Locale Timișoara.

Viitorul sună bine

Dezvoltarea sistemul de protecție și management al traficului va fi dezvoltat în contiuare. Hajdu Attila spune că se dorește cumpărarea și instalarea a peste zece camere. Sistemul de supraveghere va fi instalat în toate parcurile, respectiv pe malul Bgăi.

Crește și numărul celor care vor asigura paza și ordinea

„Urmează să angajăm încă 30 de polițiști locali în Timișoara. Cred că acesta este cel mai mare val de angajări din Timișoara. În plus, vom extinde rețeaua de camere de supraveghere. Vor fi supravegheate atât stațiile de transport, cât și locurile cu potențial de a se transforma în rampe clandestine de gunoi”, a mai subliniat Fritz.

Totodată, accentul va fi pus din ce în ce mai mult pe softurile inteligente care folosesc inteligența artificială (AI). Un astfel de soft, în funcție de cum este programat, îi va putea atenționa pe operatorii de serviciu ce incidente se întâmplă în anumite zone ale orașului.

În cest moment sunt 54 de camere care au fost montate în zonele unde se creaază rampe clandestine de gunoi, la care se adaugă 94 acoperă Zona Cetate, Piața Traian, Zona Badea Cârțan sau Liceul Calderon, mult prea puțin pentru necesitățile orașului din punctul de vedere al directorului Poliției Locale Timișoara. Numărul de camere crește, vor fi 13-15 camere la acele rampe de gunoi, dar și 15-17 pentru supravegherea stațiilor STPT.

Hajdu ne garantează că sistemul de la Timișoara este unul extrem de performant, fiind considerat de top, comparativ cu cele similare din întreaga lume. Acum, la Centru sunt așteptați și colegii de la Poliția Națională, special pentru a-i pune la punct pe șoferii care calcă pe bec, trec pe roșu și circulă cu viteză prin oraș. Sunt 1000 de asemenea infracțiuni zilnic, spune primarul Fritz, iar numai cei de la Poliția Națională pot folosi sistemul performant pentru a scrie amenzi. Deocamdată nu s-ar dori aceasta spune primarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.