Şi Primăria Timişoara are doctorii ei. Sunt zece la număr, în şase domenii, printre care Agricultură, Medicină Veterinară sau Zootehnie

primaria timisoara

primaria timisoara

Nu doar Guvernul şi Parlamentul României au doctori cu teze mai mult sau mai puţiin plagiate, ci şi Primăria Timişoara. În instituţie lucrează zece persoane cu titlul ştiinţific de doctor, la care se adaugă şi un doctorand. Cele zece doctorate au fost luate în şase domenii, cele mai multe, trei, în ştiinţe economice.

Zilele trecute, Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara anunţa o mare victorie în justiţie, obţinând o sentinţă definitivă prin care municipalitatea este obligată să-i acorde unei angajate drepturile salariale aferente titlului de doctor, începînd cu data de 1 ianuarie 2019. Angajata în cauză este Carmen Elena Dăneţ, având funcţia de consilier la Serviciul Spaţii Verzi şi Locuri de Joacă. Ea a obţinut titlul de “Doctor” în 2009, în domeniul Agricultură, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, actuala Universitate “Ştiinţele Vieţii”.

Potrivit legi, dacă deții titlul științific de doctor și lucrezi în același domeniu cu teza de doctorat, poţi beneficia de o indemnizație lunară de 50% din salariul minim brut pe țară, adică 50% din 2.550 de lei, ceea ce înseamnă 1.275 de lei în anul 2022.

Am solicitat Primăriei Timişoara, o informare dacă mai există angajaţi cu titlul de doctor în instituţie. Am aflat astfel că, pe lângă cazul amintit, în instituţie mai lucrează nouă “doctori”

Aceştia au obţinut titlurile în următoarele domenii:

  • trei în Ştiințe Economice
  • doi în Filologie
  • unul în Zootehnie
  • unul în Medicină Veterinară
  • unul în Horticultura
  • unul în Agronomie

La aceştia se mai poate adăuga un un doctorand în Construcții.

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Jana I. a spus: (ianuarie 18th, 2023 at 19:08 )

Am căutat un document al angajatei pentru care se solicită sporul de doctorat și-am găsit Cadrul natural și peisagistic al municipiului Timișoara (2010), volumul 1. Angajata este ultima între coautorii acestui volum cu o bibliografie a cărei răsfoire provoacă frumoase momente de stupoare. Avem astfel ca surse pentru lucrarea privind cadrul natural al Timișorii (spicuire):
5. Apostol, Mihai, De la fizicã la metafizicã, Bucureşti, Editura Solteris, 1998.
9.. Banciu şi colab., Descoperiri epocale în biochimie, Bucureşti, Editura Albatros, 1990.
24. Burzo, E., Magneţi permanenţi, Bucureşti, Editura Academiei, 1986.
47. Cojocaru, Constantin, Biolocaţia activã, Bucureşti, Editura Tehnicã, 1993.
48. Collinge, William, Cartea energiilor, Bucureşti, Editura Lucman, 1998.
56. Drãgãnescu, M., Profunzimile lumii materiale, Bucureşti, Editura politicã, 1979.
57. Drãgãnescu, M., Bucure, Ortofizicã, Editura ştiinţificã şi Enciclopedicã, 1985
74. Grosu, Eugenia, Tainele creierului uman,Bucureşti, Editura Albatros, 1981.
77. Ianculov, Iosif , Goian, Mircea, Contribuţii privind obţinerea unor extracte vegetale cu diferite
utilizãri, Timişoara, Editura Eurostampa, 2000.
78. Ignatenko, A.,V., Din universul extrasenzorial, Bucureşti, Editura Tempus, 1994.
98. Morar, Roman, Cercetãri teoretice şi aplicative privind influenţa câmpurilor electromagnetice
asupra proceselor biologice ale plantelor; tezã doctorat, Timişoara, I. P. Traian Vuia, 1976.
101. Moţoc, I., Structura moleculelor şi activitatea biologicã, Timişoara, Editura Facla, 1980.
108. Pîrşan, Paul, Leguminoasele pentru boabe, Timişoara, Editura Mirton, 1998.
Știință pură: metafizică, magneți, energii, creierul uman, fasole, mazăre.
Helas, ou sont les competents d’antan?

(Teza doamnei în cauză este Studiu privind identificarea de resurse genetice de plante medicinale şi
aromatice din teritoriul Cheile Nerei – Cheile Şuşarei. Între cele două chei, o știe toată lumea, se găsește Timișoara și numeroase locuri de joacă.)

Wanda89 a spus: (ianuarie 18th, 2023 at 19:53 )

OK, zece într-o mare primărie e, de fapt, un lucru modest. A face studii doctorale pe bune, a obține acest titlu în mod corect – lucruri de încurajat, nu de denigrat. Marea majoritate, din această țară, nu sunt plagiatori – nu aruncați o anatemă generală. Și, pentru o mai bună precizie jurnalistică, indemnizația brută este încă la jumătate din 1900 lei, adică sub 600 net (înghețată de x ani).

@Wanda a spus: (ianuarie 18th, 2023 at 21:45 )

iti scapa un lucru esential: obi wan kenobi nu e citat. si e ditamai autoritatea in materie de energii!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.