Un danez drogat a intrat în ţară fără să oprească la graniţă. Ce a urmat

Un cetățean danez care în urmă cu două zile a intrat în România pe la Porţile de Fier II, în judeţul Mehedinţi, fără să oprească la controlul de frontieră, consumase cocaină şi avea în maşină mai multe feluri de droguri de risc şi mare risc. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Procurorii DIICOT au dispus iniţial reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru introducerea în ţară de droguri de risc şi de mare risc, trecerea frauduloasă a frontierei de stat, distrugere şi conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive. Apoi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mehedinţi a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile a inculpatului.

„În cauză, s-a reţinut faptul că, la data de 26.01.2023, în timpul controlului efectuat de către poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F Porţile de Fier II, cu ocazia trecerii frontierei de stat în România, cetăţeanul a pornit în trombă şi a trecut prin bariera aferentă liniei a doua de control pe care a distrus-o, după ce asupra sa au fost identificate substanţe a căror introducere pe teritoriul României este interzisă. Inculpatul a fost urmărit de poliţiştii de frontieră şi a fost în cele din urmă blocat în trafic pe raza localităţii Şimian de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Mehedinţi”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de DIICOT și citat de News.ro.

Cetăţeanul danez a fost testat cu aparatul DrugTest de către poliţişti din cadrul Biroului Rutier acesta fiind depistat pozitiv la cocaină.

„În urma controlului autoturismului condus de inculpat au fost identificate 165 comprimate care conţin ca substanţă activă Alprazolam şi 697 comprimate care conţin ca substanţă activă Oxicodonă”, mai precizează sursa citată.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

CONFISCAREA MASINII încă la prima abatere !! a spus: (decembrie 30th, 2024 at 14:17 )

Doar așa se vor lectura. Plus AREST 30 ZILE.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp

Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele

Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru faza grupelor în Cupa României! Iată ce a ieșit… Grupa A: Politehnica Timișoara, Minerul Lupeni, Corvinul Hunedoara, AFC Botoșani, FC Rapid, UTA Arad Grupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, OSK Sepsi, Petrolul 52, FC CFR Cluj, U Cluj Grupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor Oradea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Veste bună de pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva, au fost turnați primii kilometri de asfalt. Șantierul continuă evoluția bună și a ajuns la un procent de execuție de 72 la sută din total. Antreprenorul român care lucrează acolo, UMB Spedition, așterne stratul de bază pe aproximativ 4 km, iar până acum a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Situația creată de fumul care a acoperit Timișoara în ultimele două zile a dus la convocarea, vineri, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș. În urma analizarii datelor existente s-a concluzionat că problemele au apărut în urma unui incendiu de vegetație în Serbia, fumul fiind purtat de vânt spre zona Timișului și a Timișoarei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fumul din Serbia a convocat autoritățile în ședință. Populatia, sfătuită să stea în casă
Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru faza grupelor în Cupa României! Iată ce a ieșit… Grupa A: Politehnica Timișoara, Minerul Lupeni, Corvinul Hunedoara, AFC Botoșani, FC Rapid, UTA Arad Grupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, OSK Sepsi, Petrolul 52, FC CFR Cluj, U Cluj Grupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor Oradea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele
Halterofilii de la CSM Timișoara au bifat o evoluție remarcabilă la Cupa României de Tineret, etapă obligatorie de Campionat Național, desfășurată recent în organizarea Clubului AMEFA Arad. Delegația de pe Bega se întoarce acasă cu un trofeu major și cu promisiunea unor performanțe de lungă durată pe scena internațională. Performanța de vârf a clubului timișorean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Timișoara strălucește la Cupa României de Tineret: Aur pentru Andreea Gogan și o revenire de succes pentru Alexandru Boțoacă
Consiliul Local Moşniţa Nouă a aprobat 𝐇𝐂𝐋-ul privind predarea către 𝐀𝐪𝐮𝐚𝐭𝐢𝐦 a rețelelor de canalizare executate prin proiectul 𝐏𝐍𝐑𝐑, pentru 70 de străzi din Moşniţa Nouă. Începând cu data de 26 august locuitorii de pe aceste străziu pot depune la Primăria Moșnița Nouă documentația necesară pentru obținerea avizului de spargere. Cele 70 de străzi sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reţelele de canalizare de pe alte 70 de străzi din Moşniţa Nouă au fost predate la Aquatim
Municipalitatea timișoreană își propune să sprijine asociațiile de proprietari interesate de programul național „Lift pentru viață”. Din păcate, legea privind programul a intrat în vigoare, însă programul poate debuta abia după ce Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va stabili mecanismul de finanțare, iar Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației normele de aplicare. Autoritățile centrale au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să sprijine asociațiile de proprietari pentru accesarea programului „Lift pentru viață”. Proiectul, funcțional doar teoretic
Timișoara este una dintre cele 300 de noi municipalități selectate pentru a participa la Youth Climate Action Fund, program derulat de Bloomberg Philanthropies. Primăria îi invită pe tinerii din oraș să se alăture acestei inițiative. Youth Climate Action Fund oferă finanțare și sprijin pentru consolidarea capacității administrațiilor locale de a mobiliza tinerii cu vârste între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost selectată în proiectul Youth Climate Action Fund, derulat de Bloomberg Philanthropies
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.