Timișoara sărbătorește 104 ani de la instalarea administrației românești, consfințită de intrarea trupelor tricolore în oraș la 3 august 1919. Evenimentele vor avea loc pe parcursul mai multor zile, iar într-una dintre ele, 2 august, timișorenii vor putea cunoaște echiepele de la Sport Club Municipal.
Cele trei formații se află în preajma startului competițional și vor urca miercuri pe scena din Parcul Rozelor.
Miercuri, 2 august, ora 20.30, prezentarea formației de rugby, SCM USV Timișoara. Rugbiștii se află între prima și a doua fază a campionatului, urmând să reia întrecerera la 12 august. Chiar în această perioadă, șase jucători sunt convocați la lotul național care pregătește Cupa Mondială de luna viitoare, din Franța.
Rugbiul este cea mai titrată disciplină din istoria sportului timișorean, cu 13 trofee, dintre care șase titluri naționale, cinci Cupe ale României, o Cupă a Ligii și o Cupă a Europei Centrale.
Miercuri, 2 august, ora 20.45, prezentarea formației de handbal, SCM Politehnica Timișoara. Handbaliștii reiau și ei competiția în această lună, mai exact în 27 august, cu un meci acasă împotriva CSM-ului din Focșani.
Handbalul are patru trofee în vitrină: două de campioană, în 1956 (la handbal în 11) și 1991, două Cupe ale României, în 1986 și 2019.
Miercuri, 2 august, ora 21.00, prezentarea formației de baschet, SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara. Pentru baschetbaliști, evenimentul coincide cu reunirea lotului. Jucătorii de sub panou iau startul sezonului la mijlocul lunii viitoare (15-17 septembrie) cu un turneu de Cupa României.
Baschetul timișorean a câștigat Cupa României în 2010 și 2015.
Programul de miercuri din Parcul Rozelor se deschide la ora 20.00, cu concertul trupei timișorene Phaser și continuă cu recitalul lui Smiley.
Comentarii prin facebook