O instalație luminoasă inedită va transforma Pădurea Bistra într-un tărăm de poveste.
„Folosind tehnologii inovatoare și materiale reactive la lumină care creează opere de artă spectaculoase, vom aduce pădurea la viață și vor transforma acest spațiu natural într-un mediu magic”, spun organizatorii.
Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul Lightfest+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Creația va fi admirată de public în perioada 25-27 august, între orele 21:00 – 05:00 la CODRU Festival. Timișorenii și turiștii prezenți vor descoperi instalațiile artistice de lumină și să participe la activități de educație și implicare culturală într-un spațiu natural deosebit.
Și cei mai mici participanți vor participa la mai multe ateliere creative concepute special pentru ei. Sâmbâta, 26 august, copiii vor avea ocazia să creeze propriile lor instalații luminoase și să învețe despre arta luminoasă și despre natură.
Proiectul contribuie la promovarea diversității culturale și la dezvoltarea durabilă a comunității prin implicarea și educarea acesteia în domeniul cultural și al protecției mediului înconjurător.
Comentarii prin facebook