Prefectul Ritivoiu cere readucerea stadionului CFR la starea inițială, existentă înainte de amenajarea acolo a spitalului de campanie

Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, cere ca stadionul CFR, pe care a fost amenajat spitalul de campanie pentru tratarea pacienților Covid în urmă cu doi ani, să fie adus la starea inițială. Amenajată de Spitalul Militar, facilitatea medicală de acolo a fost închisă, iar acum este momentul să se revină la ceea ce era acolo înainte.

Deși spitalul de campanie, realizat din containere, dar dotat cu tot ce era nevoie acolo, inclusiv instalații de apă, canalizare sau electricitate. Au fost turnate chiar și alei asfaltate pe gazon.

Acum, Ritivoiu cere rezolvarea problemei aducerii locației la starea inițială.

Facilitatea Spitalului Militar amplasată pe stadionul CFR se închide. S-a încheiat starea de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemie şi ne putem întoarce la ale noastre. Amplasamentul va fi eliberat până în 15 octombrie şi în cel mai scurt timp stadionul va fi redat circuitului sportiv”, a anunțat prefectul.

Spitalul mobil respectiv fusese inițial închis, dar pus în stand-by, în perspectiva în care pandemia ar putea reveni.

În perioada viitoare va avea loc o cercetare a terenului, a stării în care acesta se află, și ulterior se va vedea ce măsuri sunt necesare pentru a se putea reda stadionul circuitului sportiv.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Emil a spus: (august 2nd, 2023 at 12:47 )

Doamne ajută ! Mai sunt și oameni normali.

Anubis a spus: (august 2nd, 2023 at 16:40 )

In sfarsittttt…. nu credeam ca un pesedist va spune asta. Sa vedem acum ce face Ministerul apararii…

bubahuba a spus: (august 2nd, 2023 at 16:41 )

@emil: acelasi prefect a permis si anul asta existenta spitalului de campanie pe stadion, cand nu mai exista covid de anul trecut… intre timp sportivii s-au uitat din exterior si s-au orientat spre alte terenuri, din pacate.

Cimisorean a spus: (august 2nd, 2023 at 20:25 )

Liber la blocuri

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Joc bun, rezultat mincinos. Poli pierde primul amical din Austra, în fața prim-divizionarei din Arabia Saudită, Al-Riyadh SC

Politehnica Timișoara a susținut astăzi prima partidă de verificare din cantonamentul austriac. Adversarul, unul de calibru, Al-Riyadh SC, echipă prim-divizionară din Arabia Saudită, la care încă este legitimat și Enes Sali, fost jucător la Viitorul Constanța și cel mai tânăr internațional român din istorie. Prima repriză a fost dominată de alb-violeți, care au construit cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joc bun, rezultat mincinos. Poli pierde primul amical din Austra, în fața prim-divizionarei din Arabia Saudită, Al-Riyadh SC
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Ruben Laţcău anunţă că, în luna august Societatea de Tranpsort Public Timişoara (STPT) va demara operațiunile pentru frezarea liniilor de tramvai. Aceste intervenţii vor reduce vibrațiile și zgomotul, care îi afectează atât pe călători, cât și pe cei care locuiesc în apropierea liniilor. După ce în luna aprilie STPT a testat un echipament special...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT începe în luna august frezarea liniilor de tramvai. Operațiunile vor reduce vibrațiile și zgomotul
Politehnica Timișoara a susținut astăzi prima partidă de verificare din cantonamentul austriac. Adversarul, unul de calibru, Al-Riyadh SC, echipă prim-divizionară din Arabia Saudită, la care încă este legitimat și Enes Sali, fost jucător la Viitorul Constanța și cel mai tânăr internațional român din istorie. Prima repriză a fost dominată de alb-violeți, care au construit cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joc bun, rezultat mincinos. Poli pierde primul amical din Austra, în fața prim-divizionarei din Arabia Saudită, Al-Riyadh SC
Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Așa cum era de așteptat, nu a durat deloc mult timp ca propunerea lansată de Consiliul Județean Timiș pentru oferirea unui teren alternativ pentru mutarea sălilor de jocuri din Timișoara să primească un răspuns din partea Primăriei. De această dată nu a venit de la Ruben Lațcău, ca de cele mai multe ori, ci de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacția Primăriei Timișoara la propunerea unui teren de la CJT pentru jocurile de noroc a venit de la viceprimarul Romocean și e legată de PSD
Ce spui de un weekend în care găsești, în același loc, activități pentru întreaga familie? Filme în aer liber, activități interactive pentru cei mici, dar și o atmosferă plină de emoție la difuzarea meciurilor din Campionatul Mondial de Fotbal, toate într-un singur loc, la Iulius Town. Mai mult, weekendul acesta te bucuri de surprize la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un weekend cât un festival, la Iulius Town: filme în aer liber, meciuri de fotbal și campanie fulger cu premii
În urma dezbaterii furtunoase de joi seara, pe tema mutării sălilor de jocuri de noroc pe strada Sulina, Alfred Simonis, șeful CJT, propune o alternativă la acest proiect. Este un teren de cinci hectare lângă Centura Nord de ocolire a Timișoarei, astfel vor fi scoasă din oraș acest tip de distracție. Alfred Simonis le da...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție alternativă de la Consiliul Județean Timiș pentru Primăria Timișoara. Cinci hectare în afara orașului pentru păcănele
Municipalitatea timișoreană a semnat contractul pentru execuția lucrărilor la viitoarea linie de tramvai care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul. Investiția va extinde rețeaua de transport public cu peste 1,3 kilometri de linie dublă de tramvai și va crea o legătură directă între Gara de Nord, Pasajul Solventul și Calea Bogdăneștilor....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru realizarea noii linii de tramvai de pe strada Gării
Polițiștii locali au aplicat 158 sancțiuni contravenționale, unor asociaţii de proprietari, valoarea lor ridicându-se la 172.200 lei. Sacţiunile au fost date pentru clădiri degradate, nemenținerea curățeniei sau lucrări fără autorizație. Polițiștii locali acționează pentru respectarea prevederilor legale atât de către persoanele fizice, cât și de către cele juridice, din această ultimă categorie făcând parte și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi asociațiile de proprietari au intrat în vizorul Poliţiei Locale. 158 sancțiuni aplicate pentru diverse locruri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.