Extinderea DJ 691 se va face, până la urmă, din fonduri europene. Proiectele neterminate la timp primesc a doua șansă

Mult discutata și disputata extindere a drumului județean 691, dintre Timișoara și nodul A1 de la Giarmata, primește o a doua șansă, probabil nesperată. Finanțarea se va putea realiza și prin etapizare, în noul Program Operațional Vest, conform propunerii lansate de ADR Vest. În o situație asemănătoare sunt și mai multe școli în proiecte aflate în managementul Primăriei Timișoara sau a altor primării din județ.

În total, la nivelul regiunii sunt 70 de proiecte contractate prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 și aflate în pericol de a pierde finanțarea din cauza neîncadrării în termenul limită pentru implementare (31 decembrie 2023) vor fi etapizate, astfel încât să poată fi continuate prin alte programe cu finanțare europeană.

Procesul are loc în urma unei derogări a Comisiei Europene, reglementată la nivel național de OUG 36, care prevede ca proiectele din perioada de programare 2014-2020 cu o valoare de peste 1 milion de euro și minimum 5% progres financiar nefinalizate până în 31 decembrie 2023 să poată fi etapizate și preluate la finanțare pe alte programe, în funcție de specificul lor. Investițiile respective sunt propuse pentru etapizare prin Programul Regional Vest 2021-2027, Programul Sănătate și Programul Incluziune și Demnitate Socială.

În Regiunea Vest, 58 de proiecte cu o valoare nerambursabilă estimată pentru etapizare de 83 de milioane de euro sunt propuse pentru etapizare prin Programul Regional Vest. Cea mai mare valoare o au proiectele din domeniul mobilității urbane (peste 25 de milioane de euro), cele referitoare la învățământul preuniversitar (18 milioane de euro), respectiv „Revitalizare și regenerare urbană” (16 milioane de euro). De asemenea, două drumuri județene cu o valoare estimate pentru etapizare de aproape 8 milioane de euro pot fi preluate la finanțare prin PR Vest.

Finanțarea proiectelor etapizate se va realiza din alocările Programului Regional Vest 2021-2027. Astfel, Unitățile Administrav-Teritoriale care dispun de alocări dedicate vor consuma din alocările proprii pentru a susține finanțarea proiectelor etapizate. Pentru apelurile competitive, se va diminua alocarea aferentă respectivelor apeluri cu valoarea proiectelor etapizate, ceea ce va afecta alocarea care va fi lansată pe PR Vest pentru toate orașele eligibile.

Alte șapte proiecte cu o valoare nerambursabilă estimată de aproape 6 milioane de euro au fost propuse pentru etapizare din Programul Sănătate.

Programul Incluziune și Demnitate Socială cuprinde cinci proiecte etapizate din cadrul Regio-POR 2014-2020, cu o valoare nerambursabilă rămasă de etapizat în valoare de 3,5 milioane de euro.

Perioada de implementare a proiectelor etapizate prin PR Vest este de maximum un an, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024 conform unei hotărâri adoptate de către Consiliul pentru Dezvoltare Regională în 18 octombrie. În aceeași ședință a CDR s-a decis ca termenul maxim pentru închiderea listei proiectelor propuse spre etapizare să fie 31 octombrie 2023.

Alte 79 de proiecte din cadrul Regio-POR 2014-2020 vor fi încadrate în categoria proiectelor nefinalizate și nefuncționale. Aceste proiecte beneficiază doar de perioadă de timp suplimentară pentru finalizarea contractelor, iar toate cheltuielile efectuate după 31 decembrie 2023 vor fi suportate din bugetele beneficiarilor.

Timișul, cu numeroase probleme

Cel mai vestic județ al țării are o listă destul de lungă cu asemenea proiecte care nu merg excelent. Cap de listă este chiar drumul județean 691, care trebuie extins la 4 benzi pe porțiunea de la Timișoara la nodul A1 de la Giarmata, cel în care Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș se ceartă și se împung de ani buni de zile. Iată, se pare că în ciuda tuturor piedicilor acesta va fi finanțat cu fonduri europene așa cum ar fi urmat, chiar dacă se va depăși termenul limită. Propunerea celor de la ADR Vest este de etapizare a finanțării, pe noul POR Vest.

Situația nu este singulară, sunt zeci de proiecte propuse pentru o astfel e etapizare, inclusiv Timișoara apare pe listă cu numeroase proiecte, care nu ar putea fi finalizate la termen. Pe o listă cu proiecte reziliate apare și proiectul ”Regenerare fizică, economică şi socială a zonei urbane marginalizate din cartierul Ronaţ Timişoara – Construire centru multifuncţional”.

Alte numeroase proiecte sunt propuse pentru etapizare pe Programul  Sănătate, respectiv Programul Incluziune și Demnitate Socială.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

liviu a spus: (octombrie 19th, 2023 at 15:03 )

Marcele azi NIMIC despre TABARA. COSMIN nu se implica si in drumul judetean dj 691.Ce mare pacat pt ca are mereu la el sfaturi bune ,solutii pertinente ,capacitate de gandire ,competenta,initiativa etc. CE DACA IN ULTIMII 20 DE ANI NU A CITIT O CARTE.

Poli 21 a spus: (octombrie 19th, 2023 at 16:49 )

„Proiectele neterminate primesc a doua sansa” doar ca acest lucru se face cu bani proveniti din exercitiul financiar urmator al CE, asta insemnanad ca se pierd bani pentru alte proiecte viitoare.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an

Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.