Programul Timișoara Capitală Culturală Europeană nu va avea de suferit în urma ordonanței care prevede limitarea cheltuielilor publice, afirmă Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.
Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor, instituţiile şi autorităţile publice locale nu vor mai putea finanţa, în acest an, din fonduri publice, organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiţii locale, festivităţi sau sărbători tematice. Această ordonanţă nu va afecta însă Programul Timișoara Capitală Culturală Europeană, afirmă Alfred Simonis, în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
“Am avut în această dimineață o discuție cu premierul Marcel Ciolacu și cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, iar în baza celor discutate s-a luat decizia ca Timișoara să fie exceptată de la această ordonanță până la finalul anului, când Programul Timișoara Capitală Culturală Europeană se încheie. Astfel, toate evenimentele culturale se vor putea desfășura și, totodată, finanța din bugetul Primăriei Timișoara”, a afirmat Simonis.
Comentarii prin facebook