Pregătire pentru tinerii artiști. Zece vor fi selectați pentru cursuri

Tinerii artiști și profesioniști activi în cultură și educație pot beneficia de o sesiune de formare online despre mediere socială, diferite tehnici de animație, inițierea unor activități culturale și dezvoltarea de legături sociale. Pregătirea are loc în perioada 30 octombrie – 30 noiembrie 2023, în organizarea asociației Miltonia și a Consiliului Județean Timiș.

Acțiunea are loc în cadrul proiectului de reabilitare, refuncționalizare și revitalizare a Conacului Mocioni din Foeni și este finanțată prin Programul RO-CULTURA. Persoanele selectate vor învăța despre mediere socială, diferite tehnici de animație, inițierea unor activități culturale și dezvoltarea de legături sociale. Totodată acestea vor contribui la elaborarea unui manual care urmează a fi folosit în educația pentru patrimoniu.

Vor fi selectați 10 artiști emergenți sau specialiști în domeniul culturii și educației, peste 18 ani, cu un nivel avansat de cunoștințe de limba engleză, care să aibă posibilitatea de a participa la activitățile practice din luna noiembrie 2023. Apelul de înscriere este deschis până în 22 octombrie 2023, toți doritorii fiind invitați să transmită CV-ul și o scrisoare de intenție la adresa miltoniaassociation@gmail.com. Juriul format din Corina Nani, Dorothee Kirch, María Kristín Gylfadóttir, Beatrice Căițanu și Georgiana Neda va anunța rezultatele finale în 27 octombrie 2023.

Detalii suplimentare și regulamentul de selecție sunt disponibile pe pagina: http://miltonia.ro/activitatea-3-5-tabara-pentru-formarea-tinerilor-artisti-si-profesionisti-activi-in-cultura-si-educatie/

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Și-a respectat statutul de favorit și a făcut o cursă excelentă în „Poiană”! Și fiul său s-a descurcat minunat

Pilotul timișorean Radu Benea și-a reconfirmat statutul de favorit în Campionatul Național de Viteză în Coastă, iar în weekend, la Marele Premiu al Brașovului, a bifat o victorie spectaculoasă la turisme, categorie în care este campion național absolut en-titre, și a obținut al treilea timp la open, deși la start s-au aflat și opt monoposturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și-a respectat statutul de favorit și a făcut o cursă excelentă în „Poiană”! Și fiul său s-a descurcat minunat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile interesate de dezvoltarea relațiilor economice internaționale să participe la misiunea economică multisectorială organizată în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Această inițiativă are un caracter tradițional, fiind organizată anual de peste un deceniu, și reflectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pilotul timișorean Radu Benea și-a reconfirmat statutul de favorit în Campionatul Național de Viteză în Coastă, iar în weekend, la Marele Premiu al Brașovului, a bifat o victorie spectaculoasă la turisme, categorie în care este campion național absolut en-titre, și a obținut al treilea timp la open, deși la start s-au aflat și opt monoposturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și-a respectat statutul de favorit și a făcut o cursă excelentă în „Poiană”! Și fiul său s-a descurcat minunat
Primarul Dominic Fritz va cere în ședința Consiliului Local Timișoara achiziționarea unui alt imobil, de această dată în cartierul Prințul Turcesc. Primul pas este autorizarea unei de comisii care ar urma să negocieze cu proprietarul privat al imobilului. Imobilul, situat pe strada Ioan Inocențiu Micu Klein, nr. 25-27, are o suprafață de peste 1.000 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz dorește achiziţionare de către primărie a unei noi clădiri. Ar putea fi amenajată o secție de îngrijiri paliative
Copiii din comunitatea locală și regională au fost invitați și în acest an la evenimentului „Bulevardul Copiilor, la UVT”, dedicat celebrării Zilei Internaționale a Copilului, organizat în cadrul agendei „Luna Verde @ UVT 2025”. Duminică, în intervalul orar 9 –16, copiii, alături de părinți și bunici, au participat la programul unei zile speciale dedicată jocului, descoperirii și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a avut loc o nouă ediție a evenimentului Bulevardul Copiilor, în organizarea UVT
Utilizarea apei de la rețeaua publică, folosită pentru udarea grădinilor poate duce la probleme de alimentarea consumatorilor, avertizează Aquatim. Sistemul nu este dimensionat pentru un asemenea consum, mai ales și dublat de lipsa ploii. Având în vedere temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor specifice perioadei de vară, reamintim că sistemul public de alimentare cu apă potabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim avertizează: Apa de la rețea nu este pentru udatul grădinilor!
În a doua zi de Rusalii, credincioșii ortodocși sărbătoresc Sfânta Treime, Lunea Rusaliilor. Tradiția populară spune că azi nu e bine să te cerți cu nimeni. Sfânta Treime este sărbătorită de Biserică după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, sau a Rusaliilor. Așadar, credincioșii ortodocși sărbătoresc pe 1 iunie, a doua zi de Rusalii, pe Sfântul Duh,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A doua zi de Rusalii: sărbătoarea Sfintei Treimi. Tradiţii şi obiceiuri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.