S-a întâmplat în miez de zi, În Timişoara anului 2023, în zona Lipovei.
La data de 23 octombrie, polițiștii Secției 4 Timișoara, au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 71 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe strada Haga, din municipiul Timișoara, o persoană necunoscută i-ar fi smuls geanta pe care o avea asupra sa, în interiorul căreia avea o sumă de bani și telefonul mobil.
Polițiștii Secției 4 Timișoara, s-au deplasat de urgență la fața locului, reușind depistarea unui tânăr, în vârstă de 22 de ani, bănuit de comiterea faptei, în incinta unui local din apropiere.
Cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliției municipiului Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, iar în urma probatoriului administrat, tânărul în vârstă de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Comentarii prin facebook