La aproape un an de zile de când un post de consilier județean din partea PNL a rămas vacant, un reprezentant al partidului a depus jurământul pe postul respectiv. Balint Petrescu va ocupa scaunul de ales județean pe ultimele luni înainte de alegerile locale.
Balint Petrescu a depus, în ședința de plen de marți, jurământul pentru funcția de consilier județean, post rămas liber după ce Anghel Mihai – Cornel a renunțat la funcția unde a fost trimis de electorat, în luna mai a anului precedent, atunci când disputele dintre conducerea județeană a partidului și filiala din Lugoj ajunsese la maxim. Balint Petrescu este sosit la liberali pe filiera PDL și nu e la primul mandat incomplet de consilier județean. În 2015 l-a înlocuit în CJT pe Sorin Cociobea, pe atunci fiind vorba de liste PDL.
Ulterior trecerii în cadrul PNL, împreună cu partidul unde activa, Balint Petrescu a fost ”sărit” de pe listele PNL pentru Camera Deputaților, pentru a și se face loc ”plasatului” de la București, pe un loc eligibil a lui Pavel Popescu. Atunci, Balint a decis să se retragă de pe listele pentru Parlamentare.
În prezent, Balint Popescu este membru PNL Timiș, fără a deține o funcție de conducere în filială.
Comentarii prin facebook