Rugbiştii s-au reunit la o şedinţă de analiză şi au 12 săptămâni să pregătească finala Cupei

Rugbiştii de la SCM USV Timişoara s-au reunit la începutul acestei săptămâni în vederea pregătirii sezonului 2024. Prima întâlnire a avut loc la stadionul Gheorghe Rășcanu.

Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au programat o ședință de analiză, urmând ca antrenamentele să fie reluate la teren şi în sala de forţă.

De la primele săptămâni de pregătire vor absenta jucătorii convocațiu la lotul național de seniori, care s-a reunit tot de la începutul săptămânii: Ciprian Chiriac, Lucian Mureșan, Dragoș Ser, Vlad Neculau, din pachetul de înaintare, Gabriel Rupanu, Tevita Manumua și Marius Simionescu, de pe linia de treisferturi.

„Avem 12 săptămâni până la finala de Cupa României, care este primul obiectiv pe anul acesta. Sper să fie o pregătire bună, ca să putem ataca la victorie primul meci. E o perioadă cu temperaturi scăzute, dar nu-i ceva nou nici pentru jucători, nici pentru mine, așa se întâmplă în România. Vom încerca să facem și două meciuri amicale când se apropie finala, pentru a-i aduce pe băieți în forma cea mai bună”, a spus Mugur Preda, noul antrenor principal al SCM USV Timișoara.

Finala Cupei României se va juca la 6 aprilie, pe stadionul Arcul de Triumf din București. Jucătorii alb-violeţi își vor cunoaște adversarul la 30 martie, data celei de-a doua semifinale, Dinamo – Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara joacă a treia oară consecutiv finala Cupei României, în precedentele două câştigând o dată trofeul şi pierzându-l în cealaltă în încercarea de a-l păstra.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale

SCM USV Timișoara a luat o scurtă vacanță după câștigarea titlului național de rugby în șapte. În fapt, doar un pic mai mult de jumătate din lot se bucură de zile libere. 12 jucători ai SCM USV Timișoara se află cu începe din această săptămână la patru loturi naționale. Grosul contingentului, nouă rugbiști, merg la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului

Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Liber la circulație pe Coșevița. Lucrările de reparații au fost încheiate/VIDEO

Reparațiile desfășurate pe DN68A, porțiunea care ține locul lipsă din autostrada A1, Margina – Holdea, au fost încheiate. Acestea au fost realizate între kilometrii 49+829 – km 51+300. Societatea Drumuri și Poduri Banat care s-a ocupat de reparații, a finalizat lucrările săptămâna trecută, ulterior fiind realizate completările de acostament și marcajul rutier, în regie proprie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liber la circulație pe Coșevița. Lucrările de reparații au fost încheiate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
După inițiativa Consiliului Județean Timiș de a înființa la Ciacova un centru pentru susținerea persoanelor cu adicții, iată că și Timișoara ar urma să aibă un centru similar. De această dată prin intermediul Spitalului de Copii, într-o clădire a Primăriei. Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” ar urma să înființeze un Centru de Sănătate Mintală și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara vrea propriul centru de prevenire a adicțiilor
Lucrările majore de extindere a rețelei de canalizare din localitatea Jebel au fost finalizate și recepționate oficial în iunie 2026. Acest proiect de infrastructură a fost derulat de operatorul regional Aquatim SA în cadrul contractului de execuție CL-23, finanțat prin fonduri europene. Detalii tehnice ale proiectului recepționat Infrastructură nouă: Extindere pe 45 de străzi, totalizând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune pentru jebeleni. Din 1 iulie locuitorii localității se pot racorda la rețeaua de canalizare
Juniorii grupei 2015 de la CFR Timișoara (Micii Leoparzi) au participat la un turneu internațional pe litoralul din Bulgaria, ca parte dintr-un cantonament competițional care a inclus și Serbia (Novi Sad) și Croația (Osijek). Este o vară fierbine pentru „leoparzii” lui Adi Brazovan, care au participat la trei turnee puternice. Bilanțul este extraordinar, 21 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Micii leoparzi au făcut legea în Bulgaria! Victorie la un puternic turneu disputat la Nisipurile de Aur
Scene incredibile la şedinţă a Consiliului Local Sânnicolau Mare! A fost nevoie de un telefon la 112 şi intervenţia Poliţiei pentru a face ordine. S-a întâmplat joi, 24 iunie, atunci când doi consilieri PUSL, partid care la nivel judeţean este coordonat de Maria Grapini şi Titu Boijin, au făcut un scandal imens, fiind nevoie de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandal în Consiliul Local Sânnicolau Mare. A intervenit poliţia pentru a evacua din sală doi consilieri ai Mariei Grapini
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), împreună cu Asociația geo-spatial.org și Agenția Spațială Română (ROSA), vor organiza ediția 2026 a „FOSS4G Europe”, cel mai important eveniment dedicat software-ului geospațial liber și cu sursă deschisă. După o pauză de șapte ani, această prestigioasă conferință internațională revine în România, alegând Timișoara ca punct de întâlnire. Evenimentul, ce se va desfășura în perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara găzduiește Conferința „FOSS4G Europe”
Lucrările la complexul sportiv pe care Consiliul Județean Timiș dorește să îl ridice la Giroc ar putea demara anul viitor. Deocamdată, consilierii județeni au aprobat demararea studiului de fezabilitate. Aleșii județului au văzut miercuri primele imagini virtuale cu modul în care va arăta proiectul ”Timiș 4 All”, care se va ridica pe un teren generos,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean poate demara studiul de fezabilitate la complexul Timiș 4 All
Top