Luni, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Timișoara au reținut un tânăr, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În fapt, la data de 14.11.2023, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Timișoara, au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 67 de ani, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 08:00, în calitate de angajat al unei societăți de transport în regim de taxi, a preluat o persoană, iar după ce a parcurs o distanță pe strada Emilia Puhallo Lungu la intersecția cu strada Lunei, din Timișoara, persoana respectivă folosindu-se de un obiect înțepător, l-a amenințat cu scopul de a sustrage bunuri, ulterior deposedându-l de telefonul mobil, după care a fugit într-o direcție necunoscută.
În urma investigațiilor efectuate, la data de 15.01.2024, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Timișoara au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un tânăr în vârstă de 21 de ani.
Acesta a fost condus la sediul poliției pentru audieri. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
În urma administrării probatoriului în cauză, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.
Comentarii prin facebook