PSD Timiș cere demiterea conducerii Direcției de Asistență Socială Timiș. Vizat de solicitare, Alin Nica

Partidul Social Democrat, filiala Timiș, cere ca directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș să fie schimbat din funcție în cel mai scurt timp. Cererea este adresată președintelui Consiliului Județean Timiș. ”Puterea de decizie stă în mâinile președintelui Consiliului Județean Timiș, care trebuie să ia măsuri cât mai rapide și eficiente”, spun cei de la PSD.

Cererea vine după un caz în care un copil de patru ani, aflat în plasament la un asistent maternal profesionist din cadrul DGASPC, a murit.

”În luna decembrie a anului trecut, un copil de doar 4 ani, aflat în plasament, a murit, iar corpul de control al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a demarat o anchetă internă care a scos la iveală mai multe nereguli comise atât de asistentul maternal, cât și de conducerea DGASPC Timiș. Raportul corpului de control arată explicit faptul că nu s-a luat niciun fel de măsură după tragicul eveniment, mai mult decât atât, nu s-a făcut niciun fel de verificare legată de modul în care s-au petrecut lucrurile”, spun cei de la PSD.

Acum, PSD Timiș îi solicită președintelui Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, schimbarea imediată din funcție a directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, acesta fiind numit chiar de către Alin Nica, spun social-democrații.

”De asemenea, solicităm numirea în funcție a unui profesionist în domeniu pentru ca, pe viitor, evenimente precum cel din luna decembrie să nu mai aibă loc”, mai transmit cei de la PSD..

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Carmen a spus: (februarie 1st, 2024 at 23:24 )

Nu cred că Directorul putea să prevină accidentul suferit de copilul de 4 ani. Nici un Asistent maternal nu are cunoștiințe medicale la nivel de medic/ paramedic sau asistent medical. Lăsa-ți-o mai moale. Articolul e incomplet, un sunet sec de goarnă

Dan A. a spus: (februarie 2nd, 2024 at 16:08 )

Asa cum e descrisa intamplarea in ziare, nu cred ca DGASPC putea face ceva ca sa evite accidentul. Poate sa nu incredinteze fetita unei femei in varsta, dar atunci cui? Caci nu sunt prea multi doritori sa devina parinti adoptivi. Plus ca e plina tara de bunici care cresc copii parintilor plecati la munca in UE, cu ce o fi aceasta doamna mai altfel? Am in familie cativa prichindei care invata sa se tina pe picioare, fiecare a cazut din pat, de pe canapea, a dat cu capul de masa, de dulap, de usa.
Ceea ce se poate reprosa DGASPC este lipsa de masuri, ancheta etc. Adica pare ca sunt doar niste „functionari la stat” exact asa cum e perceptia generala: bine platiti, responsabilitati superficiale, munca de forma. Si care tin cu dintii de scaun si le pun talpa adevaratilor profesionisti ca sa nu strice atmosfera de dolce-far-niente din institutie.

Ghita a spus: (februarie 3rd, 2024 at 15:17 )

Sunt doar niste jocuri politice care arata cum in Romania se calca pe cadavre chiar si pe cele ale unor copii nevinovati pentru a promova in functii cheie persoane afiliate unor partide politice la putere sau care acced la putere. Pentru ca sa fiu mai explicit, pun o intrebare asa, ca pentru un prieten: de ce doar demiterea directorului general? Ceilalti directori si sefi direct implicati in incidentul nedorit sunt mai specialisti sau sunt protejati de psd si nu trebuie demisi ci din contra promovati in functii de la mic la mare printr-o singura eliminare?Si alta intrebare, tot pentru un …prieten: o vor repune intr-una din aceste functii pe doamna jurista Florentina Radu care facea parte din echipa lor inainte sa se transfere la DSP Timis? ca probabil s-a plicitisit la primarie cu atatea responsabilitati cu cresele si gradinitele si e nerabdatoare sa intre in campul actiunii sa apere si slujeasca copiii patriei noastre socialiste

Ghita a spus: (februarie 3rd, 2024 at 16:19 )

Sunt doar jocuri politice care arata inca o data ca in Romania se calca peste cadavre, chiar peste cadavrele unor copii nevinovati ca baronii locali sa isi pastreze in functii niste inapti social, niste corupti si traseisti, niste nulitati caracteriale si profesionale, niste penali si niste penibili. Ca sa fiu explicit, ma intreb: de ce psd Timis cere doar demiterea directorului general? ceilalti sefi si directori direct implicati in incidentul nedorit si tragic sunt oare mai calificati si sunt ei specialisti? sau poate pentru a-i promova de la mic la mare pe functii superioare prin demiterea doar a unuia? Si pe cine cer sa puna in loc? Pe doamna Florentina Radu care facea pana nu demult parte din echipa lor, pana sa plece la traseu pe la dsp? Poate s-o fi plicitisit saraca cu cresele si gradinitele pe care i le-a dat Fritz de curand pe seama si vrea sa se implice mai profund in salvarea copiilor patriei noastre socialiste? intreb si eu , asa, …pentru un prieten 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.