La o lună de la introducerea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC), Timișoara este orașul cu cel mai mare număr de certificate de naștere eliberate în format electronic. SIIEASC, un software utilizat la nivel național, simplifică procesele de stare civilă și conectează bazele de date ale spitalelor, registrului populației, instanțelor, notarilor și ale altor instituții. Acest sistem integrat facilitează comunicarea digitală între instituții, îmbunătățind gestionarea documentelor și timpul de soluționare a cererilor cetățenilor.
De la lansarea SIIEASC în Timișoara, pe 8 mai 2024, colegii noștri de la Direcția de Evidență a Persoanelor au emis 165 de certificate de naștere în format electronic, la solicitarea părinților.
Acest sistem nu doar că ușurează procesul de obținere a documentelor, dar contribuie și la o administrație publică mai transparentă și eficientă.
Vă reamintim, de asemenea, că timișorenii se pot programa online pe portalul unic al primăriei (https://evpers.primariatm.ro/programare-carte-identitate) pentru emiterea sau schimbarea actelor identitate.
În Timișoara, digitalizarea administrației locale prin crearea portalului unic al primăriei a însemnat creșterea constantă a numărului de persoane care apelează la serviciile online ca să plătească impozitele sau să acceseze servicii publice. Numărul timișorenilor care au cont pe acest portal a ajuns în prezent la 70.000 de persoane. Cei care nu au cont încă, se pot înregistra, simplu și rapid, pe cont.primariatm.ro.
Comentarii prin facebook