PNL Timiș pune Primăria Timișoara și Consiliul Județean să realizeze un centru regional de dezintoxicare. Legea a fost adoptată

Primăria Timișoara sau Consiliul Județean Timiș pot să propună linii de cofinanțare pentru a se realiza deschiderea, aici, în vestul României, a unui centru de dezintoxicare pentru dependenții de droguri. Cererea vine imediat după aprobarea celui de ”al treilea demers legislativ inițiat de PNL din pachetul celor referitoare la combaterea drogurilor și îmbunătățirea legislației în acest domeniu”, transmite filiala Timiș a PNL.

Chiar legea adoptată pune autoritățile locale să pună jumătate din bani pentru u asemenea centru, conform PNL. Nu sunt excluse fondurile europene, conform partidului. Deocamdată se spune doar că se va înființa, în zona Vest, un asemenea centru. La o analiză simplă, nu e exclus ca acesta să fie în alt județ, Vest însemnând mai multe județe.

”PNL Timiș susține implicarea autorităților locale, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara cât și Consiliul Județean Timiș, instituții care pot să propună o linie de cofinanțare necesară pentru ca un astfel de centru să fie înființat în Timișoara ori într-o altă localitate din Timiș. Propunem ca această inițiativă să fie avansată cu prioritate spre dezbatere publică și decizie în aceste consilii, având în vedere că legea adoptată de Parlament prevede că pentru construcţia, înfiinţarea şi funcţionarea centrelor se alocă sume de investiţii şi de funcţionare în proporţie egală, 50% din bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii, şi 50% din bugetele autorităţilor publice interesate, dar și din fonduri din programe de finanţare europene”, transmite PNL Timiș.

Parlamentul a adoptat proiectul de lege care prevede înființarea unor centre regionale de dezintoxicare și recuperare a dependenților în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru și București-Ilfov. Aceste centre vor funcționa sub coordonarea Ministerului Sănătății și vor fi acreditate de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, conform standardelor internaționale în domeniul recuperării persoanelor dependente de droguri. 

Legea adoptată este prezentată ca fiind parte a unui pachet inițat de liberal pentru combaterea consumului de droguri.

”Acesta este al treilea demers legislativ inițiat de PNL din pachetul celor referitoare la combaterea drogurilor și îmbunătățirea legislației în acest domeniu, primele două vizând Registrul traficanților de droguri și Legea 2 Mai”, transmite PNL Timiș.

Tot cei de la PNL Timiș mai spun că centrele mari urbane se află în epicentrul acestui fenomen periculos, iar înființarea acestei rețele de opt centre regionale va avea în vedere exact modul în care se dezvoltă fenomenul în plan real. Centrele regionale de dezintoxicare vor răspunde unei nevoi reale, într-un context în care infrastructura pentru tratarea dependenței de droguri în România este inexistentă, o situație de inadaptare a serviciilor medicale și sociale la care autoritățile publice sunt chemate să răspundă cu soluții practice.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.