Neatenţia continuă să producă victime, pe unul din cele mai tranzitate sectoare din zonă, Coşeviţa – Margina. O femeie nevinovată a ajuns la spital după un accident în care au fost implicate patru maşini.
Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a condus un autotren pe DN 68 A, dinspre localitatea Margina înspre localitatea Coșava, iar la un moment dat a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, acesta din urmă fiind proiectat în autoturismul din fața sa, condus de către un alt bărbat de 50 de ani, ulterior și acesta fiind proiectat într-un autotren, condus de un bărbat, de 45 de ani.
În urma evenimentului a rezultat o victimă, respectiv o femeie, de 55 de ani, pasageră în autoturismul condus de către bărbatul de 55 de ani.
Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Comentarii prin facebook