Cearta pe data alegerilor prezidentiale ne ridică din sprâncene. Păi ce alianță au făcut ei pentru binele poporului, pentru stabilitate în timp de război, cu ostaș în slujba țării și mare adunare politică în jurul său, a revoluționarului de Buzău, dacă azi se ceartă pentru ce? Pentru popor chiar nu există o miză, iar dacă se ceartă pe tema asta tot ei pică prost, că angajează toată societatea în chichițe de-ale lor, pe interese de-ale lor, fără nicio legătură cu binele public. Și prost va pica PNL, căci ei s-au lăsat în ofsaid cu manevrele care să-i facă agenda mai facilă lui Iohannis în cazul în care prindea ceva la NATO sau Uniunea Europeană. Dar n-a prins.
Care a fost miza? Capra vecinului. PSD este pe val, iar cu cât mai amână data alegerilor câstiga timp si teren Mircea Geoană. Desigur că mai sunt aşteptări din partea lui Ciucă să fie alesul alianței, pe ideea că Ciolacu nu vrea președinte, ci premier și mare șef la PSD. Dar Nicolae Ciucă nu poate prinde o nominalizare comună din simplu motiv că nu este un produs vandabil din punct de vedere electoral, găsindu-se în unele sondaje pe locul 5, după toți care mai au chef să candideze și au o brumă de notorietate. Discuția oricum e teoretică, pentru că PSD ca prim partid pe scena politică românească oricum va fi împins să aibă candidat, dar asta e altă dilemă, a lui Marcel Ciolacu, nu a noastră.
Pentru el miza este mare și încearcă să-și optimizeze șansele. Președinte al PSD tot nu va mai fi, dar una este să ajungi o epavă precum Viorica Dăncilă, Victor Ponta sau Liviu Dragnea si alta este că te cazezi la Cotroceni mulți ani de acum înainte. Cu cât mai repede, cu atât mai slab este Geoană. S-a mai mers pe un calcul despre mărirea pensiilor din septembrie și efectele în scorul binefăcătorilor de la PSD, despre vacanțe în care românului cu bani i se rupe de Ciucă, iar ăla fără bani și votant de PSD mai degrabă ar reacționa la „zahărul” și „uleiul” promise de Ciolacu.
Scandaluri între PNL și PSD vor mai tot fi, căci lejeritatea cu care social-democrații îi tratează pe liberali ca pe niște ospătari nu poate rămâne fără reacție la nesfârșit. Dacă tot e să câștige cineva Cotroceniul, atunci să nu fie partenerul de alianță, căci așa ți se consumă mai ușor și eșecul tău, arătând că și partenerul pierde. A fost bine când au câștigat împreună la europarlamentare, poate e mai bine și când pierd laolaltă, la prezidențiale. Până la urmă s-au înțeles pe date din noiembrie-decembrie, contând izolarea PSD pe scena politică pentru stabilirea calendarului alegerilor prezidențiale, dar tema a creat o uzură inutilă pentru partidele decidente.
Pe fondul acestor ezitări există potențial ca cineva să se ridice pe dreapta scenei politice, iar asta va ruina eforturile liberalilor pentru Nicolae Ciucă. De pe stânga se ridică un Geoană totuși vulnerabil, dar Elena Lasconi de pe dreapta poate fi o variantă oricum mai consumabilă decât prezidențiabilul liberal. Până la urmă, ce facem cu stabilitatea? A fost o șmecherie a lor sau chiar le-a fost frică de extrema dreaptă și au vrut să salveze țara în proximitatea unui război? Dacă au desenat calendarul alegerilor după cum au dorit la locale, n-au vrut să lase prezidențialele la termen, ca atâtea zeci de ani după 1989, te poți aștepta ca pe viitor să modeleze după cum vor legislația din România, sub pretextul unor crize mai mult sau mai puțin inventate.
Nouă ne poate fi frică de un fanfaron ca Simion, de o țață ca Șoșoacă, de neputința lor de a ne oferi stabilitate și prosperitate, democrație, la urma urmelor, dar lor, pesediștilor și liberalilor, ar trebui să le fie mult mai frică de noi, alegătorii. Totuși, anul ăsta cred că s-ar speria degeaba.
Comentarii prin facebook