Un sport de tradiţie care ne aduce bucurie. La Paris, România şi-a redemonstrat „calitatea”! Avem viitor, iar Timişoara va avea un cuvânt de spus.
Săptămâna aceasta, 19-23 august, s-a desfășurat la Bistrița Năsăud finala Campionatului Național juniori U20, unde Clubul Sportiv Municipal Timișoara a obținut 3 medalii de bronz.
În limitele categoriei 96 kg, juniorul Boțoacă Dan Alexandru reușește o competiție aproape fără eroare. La stilul smuls ridică tot ce i se pune pe bară și cu 99 kg cucerește medalia de bronz, la stilul aruncat se luptă pentru medalia de argint, dar ratează la limită 128 kg, securizând totuși bronzul cu cele 123 kg ridicate.
„La total, cu 222 kg, ocupă tot locul 3. Alex a avut o competiție reușită, fiind susținut și îndrumat de Suiugan Darius, multiplu medaliat, de la care poate învăța atâtea. Tânărul student este în continuu progres și are șanse reale să facă performanță, dacă va continua să asculte atent îndrumările tehnice ale antrenorilor”, spune Călin Milan, omul de care se leagă performanţele bănăţenilor în acest sport! Cu atât mai mult, Milan organizează şi susţine competiţii cu care ne mândrim cu toţii!
Comentarii prin facebook