În urma recalculării pensiilor în Timiș, suma medie de creștere e de 660 de lei. Sunt 21.000 de dosare cu scădere

Casa Județeană de Pensii a avut de recalculat pensiile a 153.256 de beneficiari, conform noii legi care intră în vigoare de luna viitoare. Dintre acestea, aproximativ 21.000 de dosare au adus o scădere calculată a sumelor pe care pensionarii ar trebui să o primească, dar în practică aceasta nu va avea loc, va rămâne în vigoare cea actuală, a declarat, joi, Mircea Cristian, directorul executiv al Casei.

Nemulțumiri există și sunt chiar numeroase, zilnic, în jur de 200 de persoane vin la sediul instituției să ceară lămuriri legate de micșorarea înscrisă pe decizia emisă, fie că sunt nemulțumiți de suma cu care a fost majorată pensia, ei așeptând mai mulți bani. Oamenii vin, ajung la ghișee unde sunt preluați de angajații de la Pensii și li se explică ce și cum se schimbă. Majoritatea pleacă, cel mai probabil lămuriți. Deocamdată, din cei 200 de solicitanți zilnic, în total, în toate zilele de la lansarea recalculării au fost depuse în total aproximativ 100 de cereri de revizuire a dosarului. Ce e important de precizat, spune Mircea Cristian, nicio pensie nu va fi scăzută.

”Se spune că pensiile scad, că oamenii au probleme, că legea nu este bună, se spune că de fapt nu dăm ci luăm, că e haos la casele de pensii, iar oamenii sunt nemulțumiți. Lucrurile nu stau chiar așa cum sunt prezentate. Este adevărat că unii sunt nemulțumiți și vor continua să fie nemulțumiți o perioadă, pentru că atâta timp cât s-au obișnuit cu un sistem, sunt reticenți la schimbare. Orice lucru nou ne bulversează și ne aduce un plus de stres. Este important de menționat că nicio pensie nu va fi micșorată. Va rămâne cea care este în plată”, a declarat Mircea Cristian.

Efortul depus pentru recalculare a fost unul enorm, mai spune acesta.

”Este foarte greu să recalculezi 153.256 de dosare, este foarte dificil să calculezi stagii diferite de pensionare, pentru că vârstele de pensionare au crescut etapizat. Fiecare persoană are un istoric propriu. Gândiți-vă că istoria vieții fiecărui om este complexă, la fel ca activitatea lui”, subliniază directorul Casei de Pensii.

Cea mai mare parte a pensiilor au crescut, iar creșterea medie a pensiei din Timiș este de aproximativ 660 de lei.

Oamenii sunt așteptați să vină să ceară lămuriri, la sediul de pe strada Andrei Șaguna, rugămintea este să nu dea buzna toți la prima oră a dimineții, pentru să se blochează activitatea. Ei o pot face în cadrul programului Casei, între orele 8.30 și 16.00, joi până la ora 18.00, iar vineri până la ora 14.00.

”Să nu se înghesuie la prima oră. De asemenea, să nu meargă de la un ghișeu la altul cu aceiași problemă, acolo sunt oameni care au lucrat, au văzut aceste dosare. Să aibă încredere că ce li se spune e corect, nu trebuie să meargă la audiențe. Pot scrie pe mail, au copii, nepoți să îi ajute. Pot să sune, și telefonic reclamația e înregistrată”, a mai declarat Mircea Cristian.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Intrările în Timiș pe drumurile naționale și județene vor fi marcate prin noi totemuri, ornate cu diferite elemente reprezentative

Consiliul Județean Timiș pregătește un proiect de hotărâre care va stabili cum vor arăta noile construcții care vor marca, pe drumurile naționale și județene, intrările  în județul Timiș. Acestea vor prezenta o serie de simboluri reprezentative pentru județ. Va fi o abordare modernă și elegantă a identității județului. ”Pregătim un proiect prin care, pe principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intrările în Timiș pe drumurile naționale și județene vor fi marcate prin noi totemuri, ornate cu diferite elemente reprezentative
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița

La buget mic și transferuri mai… mici, dar importante. Doi jucători din Ardeal și unul din Muntenia, cu experianța Ligii a III-a sunt ultimele achiziții ale CSC Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut astăzi de clubul bănățean. Fundașul Alex Negrea (născut 1 octombrie 1998, Satu Mare) a evoluat ultima oară pentru formația de Liga a 3-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Peste o mie de elvi din țară își doresc să participe la o nouă ediție a taberei de vară UPT! Locuri sunt însă limitate

O tabără cum prinzi o dată în viață și în care poți să îți alegi cu ușurință viitorul. Au fost la înscrieri cinci pe un loc ceea ce spune multe despre succesul edițiilor anterioare! UPT Campus Explorer, tabăra de vară organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, revine cu cea de-a treia ediție și promite, încă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o mie de elvi din țară își doresc să participe la o nouă ediție a taberei de vară UPT! Locuri sunt însă limitate
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O tabără cum prinzi o dată în viață și în care poți să îți alegi cu ușurință viitorul. Au fost la înscrieri cinci pe un loc ceea ce spune multe despre succesul edițiilor anterioare! UPT Campus Explorer, tabăra de vară organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, revine cu cea de-a treia ediție și promite, încă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o mie de elvi din țară își doresc să participe la o nouă ediție a taberei de vară UPT! Locuri sunt însă limitate
Consiliul Județean Timiș pregătește un proiect de hotărâre care va stabili cum vor arăta noile construcții care vor marca, pe drumurile naționale și județene, intrările  în județul Timiș. Acestea vor prezenta o serie de simboluri reprezentative pentru județ. Va fi o abordare modernă și elegantă a identității județului. ”Pregătim un proiect prin care, pe principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intrările în Timiș pe drumurile naționale și județene vor fi marcate prin noi totemuri, ornate cu diferite elemente reprezentative
De câteva zile, lucrările care sunt în curs pentru realizarea unui nou sens giratoriu la Albina au creat probleme în trafic pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș. Acum se lucrează la frezarea carosabilului, ceea ce a dus la apariția de cozi lungi de autovehicule. Cei de la Consiliul Județean Timiș admit că există aceste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Realizarea giratoriului de la Albina creează aglomerație pe drumul județean Timișoara – Buziaș. Răspunsul Consiliului Judeţean: Lucrările sunt în grafic
Timp de cinci săptămâni, în perioada 30 iunie – 2 august 2026, peste 130 de profesori din Generația a 13 – a Teach for Romania, mentori, tutori și formatori, parcurg două săptămâni de formare online, o săptămână de laborator metodic la Universitatea de Vest din Timișoara, adresat profesorilor din Regiunea Centru-Vest, și două săptămâni de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 130 de profesori se vor pregăti în cea mai nouă ediție a Teach for Romania
Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
SCM USV Timișoara s-a reunit ieri (luni, 13 iulie) pentru a pregăti partea a doua a sezonului. De la întâlnire au absentat cei 9 jucători aflați în America de Sud, cu reprezentativa României. Este vorba despre Tudor Butnariu, Kemal Altînok, Vlad Neculau, Gabriel Rupanu, Daniel Plai, Alexandru Bucur, Marius Simionescu, Iliesa Tiqe și Tevita Manumua....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugbiștii bănățeni s-au reunit pentru partea a doua a campionatului. Lipsesc jucătorii de națională, dar avem un transfer din Georgia
De astăzi Politehnica pregătește noul sezon în Austria, la Mönichkirchen, unde va sta până spre finalul săptămânii viitoare. Antrenorul Dan Alexa se bazează în acest stagiu pe 27 de jucători (trei portari, respectiv 24 de jucători de câmp). Opt dintre aceștia sunt jucători „Under”. 13 transferuri a făcut Poli până acum. Iată lotul de 27...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cei 27 pentru Austria! Pe ei se bazează Politehnica în noul sezon, deocamdată
La începutul săptămânii viitoare, de Sfântul Ilie, sunteţi aşteptaţi la o mare sărbătoare, într-o comună limitrofă Timişoarei. ”Zilele comunei Moşniţa Nouă şi Ruga satului Moșnița Nouă” va fi eveniment plin de bucurie și tradiție în mijlocul comunităţii, în care muzica, dansul și momentele speciale vor crea amintiri de neuitat. Manifestările se vor desfăşura în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se apropie o mare sărbătoare într-o localitate de lângă Timişoara: “Zilele Comunei Moșnița Nouă – Ruga satului Moșnița Nouă”
Locuitorii din Mașloc și din localitățile învecinate vor avea acces, miercuri, 15 iulie, la consultații medicale gratuite oferite de echipele MedLife Medici’s Timișoara, în cadrul Caravanei Medicale organizate în această vară în județele Timiș și Caraș-Severin. Caravana va fi prezentă în Mașloc în intervalul orar 09:00–18:00, iar pacienții se pot programa în prealabil la numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.